Tăierea cireșului ornamental japonez este adesea privită cu o oarecare teamă de către grădinari, din cauza reputației arborelui de a fi sensibil la această operațiune. Cu toate acestea, atunci când este efectuată corect, la momentul potrivit și cu un scop clar, tăierea este o intervenție benefică și uneori necesară, care contribuie la sănătatea pe termen lung, la siguranța structurală și la valoarea estetică a acestui arbore magnific. Spre deosebire de pomii fructiferi, unde tăierea vizează maximizarea producției de fructe, la cireșii ornamentali scopul principal este menținerea unei forme naturale, armonioase și a unei coroane deschise, care să permită o bună circulație a aerului și pătrunderea luminii. O abordare prudentă, bazată pe principiul „mai puțin înseamnă mai mult”, este cheia succesului în modelarea discretă a frumuseții Sakurei.
Regula de aur în tăierea cireșilor ornamentali japonezi este să se intervină cât mai puțin posibil. Acești arbori au o tendință naturală de a dezvolta o formă elegantă și echilibrată, iar tăierile severe sau incorecte pot strica această armonie și pot crea porți de intrare pentru boli, în special pentru cele fungice și bacteriene. Cireșii fac parte din genul Prunus, care este susceptibil la boli precum cancerul bacterian și ciuperca argintie a frunzelor (Chondrostereum purpureum), agenți patogeni care pot pătrunde cu ușurință prin rănile proaspete de tăiere. Prin urmare, fiecare tăietură trebuie să aibă o justificare clară și să fie executată cu precizie.
Momentul efectuării tăierilor este absolut crucial pentru a minimiza riscurile. Tăierile la cireșii ornamentali nu trebuie niciodată efectuate în perioada de repaus vegetativ, adică toamna sau iarna. În timpul sezonului rece, arborele este inactiv și nu are capacitatea de a compartimenta și a vindeca rănile rapid, lăsându-le expuse la infecții pe o perioadă îndelungată. Perioada optimă pentru orice tăiere este la sfârșitul primăverii sau la începutul verii, imediat după ce arborele a terminat de înflorit. În acest moment, arborele este în plină creștere activă și poate sigila rănile mult mai eficient, iar riscul de infecție este mai scăzut.
Principalele obiective ale tăierii la cireșul ornamental sunt de natură sanitară și structurală. Tăierea sanitară implică îndepărtarea oricăror ramuri care sunt moarte, bolnave sau deteriorate, pentru a preveni răspândirea bolilor și pentru a îmbunătăți aspectul general al arborelui. Tăierea structurală vizează eliminarea ramurilor care cresc încrucișat și se freacă una de cealaltă (ceea ce poate provoca răni), a lăstarilor lacomi (ramuri verticale, cu creștere rapidă, care strică forma coroanei) și a drajonilor (lăstari care cresc de la baza trunchiului sau din rădăcini). Aceste intervenții ajută la menținerea unei coroane aerisite și echilibrate.
De ce, când și ce să tai
Justificarea principală pentru a interveni cu foarfeca asupra unui cireș ornamental este îmbunătățirea sănătății și a structurii pe termen lung a acestuia. Se taie în primul rând pentru a elimina lemnul mort sau bolnav, care nu numai că este inestetic, dar poate reprezenta și un focar pentru dăunători și boli care s-ar putea extinde la părțile sănătoase ale arborelui. De asemenea, se taie pentru a corecta defectele structurale, cum ar fi ramurile care se intersectează. Frecarea constantă între aceste ramuri uzează scoarța, creând răni deschise, care sunt puncte vulnerabile la infecții. O altă justificare este îndepărtarea ramurilor care cresc spre interiorul coroanei, umbrind și împiedicând circulația aerului.
Mai multe articole pe această temă
Așa cum am menționat, calendarul este esențial. Tăierea trebuie să aibă loc în sezonul de vegetație, când arborele este activ. Perioada ideală este imediat după ce ultima floare s-a scuturat, de obicei în luna mai sau iunie, în funcție de climă și de soi. Efectuarea tăierilor în acest interval de timp are două mari avantaje. În primul rând, nu se sacrifică înflorirea din anul respectiv, deoarece florile apar pe lemnul format în anul precedent. În al doilea rând, arborele are la dispoziție întregul sezon de vară pentru a vindeca rănile înainte de venirea iernii, reducând dramatic riscul de infecții.
Ce anume trebuie tăiat se poate rezuma la regula celor „patru D”: Dead, Diseased, Damaged, Deranged (Mort, Bolnav, Deteriorat, Dezordonat). Începe prin a inspecta cu atenție arborele și a identifica toate ramurile care se încadrează în aceste categorii. Ramurile moarte sunt uscate, casante și nu au frunze sau muguri. Ramurile bolnave pot prezenta semne de cancer, decolorări sau scurgeri de clei. Ramurile deteriorate sunt cele rupte de vânt sau de greutatea zăpezii. Ramurile „dezordonate” sunt cele care cresc încrucișat, cele care cresc vertical (lăstari lacomi) sau cele care aglomerează excesiv centrul coroanei.
Pe lângă regula celor „patru D”, se pot îndepărta și drajonii care apar de la baza trunchiului sau din rădăcini, deoarece aceștia provin adesea din portaltoi și consumă energia arborelui. Orice tăiere trebuie să fie gândită cu atenție. Înainte de a tăia o ramură, fă un pas înapoi și vizualizează cum va arăta arborele fără ea. Scopul nu este de a schimba radical forma arborelui, ci de a o îmbunătăți subtil și de a-i asigura sănătatea.
Unelte și tehnici de tăiere corectă
Utilizarea unor unelte de calitate, bine ascuțite și curate, este fundamentală pentru a realiza tăieturi precise și pentru a preveni deteriorarea țesuturilor plantei. Pentru ramurile subțiri, de până la 2 cm în diametru, o foarfecă de mână de tip „bypass” (cu două lame care se încrucișează, ca o foarfecă normală) este ideală, deoarece realizează o tăietură curată fără a strivi țesuturile. Pentru ramurile mai groase, de până la 5 cm, se va folosi un clește pentru ramuri (foarfecă cu mânere lungi), care oferă o forță de tăiere mai mare. Pentru ramurile și mai groase, este necesar un fierăstrău de grădină cu lamă curbată și dinți ascuțiți, special conceput pentru a tăia lemn verde.
Mai multe articole pe această temă
Dezinfectarea uneltelor este un pas obligatoriu, dar adesea omis, care previne transmiterea bolilor de la o plantă la alta. Înainte de a începe tăierea și între tăieturile efectuate la arbori diferiți, lamele uneltelor trebuie șterse cu alcool izopropilic sau cu o soluție de înălbitor diluat (1 parte înălbitor la 9 părți apă). Acest gest simplu poate preveni răspândirea unor boli grave, precum cancerul bacterian. O unealtă bine ascuțită este la fel de importantă, deoarece o lamă tocită va rupe și va zdrobi fibrele lemnului, creând o rană neregulată, care se vindecă mult mai greu și este mai susceptibilă la infecții.
Tehnica de tăiere este crucială pentru a asigura o vindecare rapidă. La tăierea unei ramuri subțiri, tăietura trebuie făcută la aproximativ 5-6 mm deasupra unui mugure orientat spre exterior, cu o înclinație de 45 de grade, în direcția opusă mugurelui, pentru a permite apei să se scurgă. La îndepărtarea completă a unei ramuri, tăietura trebuie făcută chiar în afara „gulerului” ramurii, acea zonă ușor umflată de la baza ramurii, unde aceasta se unește cu trunchiul sau cu o ramură mai mare. Gulerul conține țesuturi specializate care accelerează vindecarea, deci este esențial să nu fie tăiat. Nu trebuie lăsat niciodată un ciot lung, deoarece acesta va muri și va putrezi, devenind o poartă de intrare pentru boli.
Pentru ramurile grele, pentru a preveni ruperea scoarței de pe trunchi sub greutatea ramurii care cade, se folosește tehnica de tăiere în trei pași. Primul pas este o tăietură de jos în sus, la aproximativ 20-30 cm de trunchi, care pătrunde cam un sfert din diametrul ramurii. Al doilea pas este o tăietură de sus în jos, la câțiva centimetri mai departe de trunchi față de prima tăietură, care va face ca ramura să se rupă curat între cele două tăieturi. Al treilea pas este îndepărtarea ciotului rămas, printr-o tăietură finală, precisă, realizată exact în afara gulerului ramurii.
Tăierile de formare la arborii tineri
Tăierile de formare sunt printre puținele intervenții mai semnificative care pot fi necesare la un cireș ornamental și se realizează în primii ani de la plantare. Scopul acestor tăieri nu este de a impune o formă artificială, ci de a ghida dezvoltarea naturală a arborelui către o structură puternică și echilibrată, care îl va susține la maturitate. O structură bună, cu un lider central (trunchiul principal) și ramuri laterale (șarpante) bine spațiate și cu unghiuri de inserție largi, este mai puțin predispusă la rupturi cauzate de vânt, zăpadă sau gheață.
În primii doi-trei ani, atenția se va concentra pe stabilirea unui trunchi principal clar și pe selectarea a 3-5 ramuri laterale puternice, care vor deveni șarpantele principale. Acestea trebuie să fie distribuite uniform în jurul trunchiului, atât pe verticală, cât și pe orizontală, ca spițele unei roți, pentru a asigura un echilibru bun al coroanei. Se vor elimina ramurile concurente care încearcă să devină lideri secundari și cele cu unghiuri de inserție foarte ascuțite, deoarece acestea au o conexiune slabă cu trunchiul și sunt predispuse la rupere.
Pe măsură ce arborele crește, tăierile de formare vor continua prin scurtarea ușoară a lăstarilor laterali pentru a încuraja ramificarea și îndesirea coroanei și prin eliminarea oricăror ramuri care încep să crească în direcții nedorite, cum ar fi spre centrul coroanei sau încrucișat cu altele. Este important să se mențină un lider central dominant până când arborele atinge o înălțime considerabilă, pentru a asigura o structură verticală solidă. La multe soiuri de cireș ornamental, coroana se va dezvolta natural într-o formă de vas sau glob, iar rolul grădinarului este doar să faciliteze acest proces.
Toate aceste tăieri de formare trebuie să fie moderate și efectuate cu grijă, respectând aceeași perioadă optimă de tăiere ca și la arborii maturi, adică după înflorire. Tăierea excesivă a unui arbore tânăr îl poate stresa și îi poate încetini dezvoltarea generală. O abordare graduală, pe parcursul mai multor ani, este întotdeauna de preferat unei intervenții drastice, singulare. Investiția în formarea unei structuri corecte în tinerețe va fi răsplătită cu un arbore sănătos și frumos pentru decenii.
Tăierile la arborii maturi și reîntinerirea
Odată ce un cireș ornamental a ajuns la maturitate și are o structură bine formată, necesarul de tăieri scade considerabil. La arborii maturi, tăierile se limitează, în general, la cele de întreținere sanitară, adică la îndepărtarea anuală a lemnului mort, bolnav sau deteriorat. Această inspecție și curățare anuală, efectuată după înflorire, este de obicei suficientă pentru a menține arborele sănătos și atractiv. Se pot elimina, de asemenea, lăstarii lacomi sau drajonii care pot apărea ocazional, pentru a păstra forma curată a coroanei.
Uneori, la arborii mai bătrâni, coroana poate deveni prea densă, ceea ce împiedică pătrunderea luminii și a aerului în interior. Acest lucru poate duce la uscarea ramurilor interioare și la creșterea riscului de boli fungice. În astfel de cazuri, se poate efectua o tăiere de rărire, care constă în eliminarea selectivă a câtorva ramuri (de obicei între 10-20% din totalul coroanei) pentru a deschide structura. Se vor alege ramurile mai slabe, cele care cresc spre interior sau cele care contribuie la aglomerarea excesivă, tăindu-le de la punctul lor de origine.
Tăierile de reîntinerire sunt intervenții mai drastice, care se aplică doar la arborii bătrâni, neglijați, care au devenit neproductivi din punct de vedere floral și au mult lemn bătrân. Această operațiune este riscantă pentru cireși și trebuie evitată pe cât posibil, dar dacă este absolut necesară, trebuie efectuată treptat, pe o perioadă de doi-trei ani. În fiecare an, se va scurta aproximativ o treime din ramurile principale vechi, pentru a stimula apariția unor lăstari noi, mai viguroși. Nu se va tăia niciodată mai mult de o treime din coroană într-un singur an.
După orice tăiere, în special la arborii maturi, este important să se monitorizeze reacția arborelui. Apariția unui număr mare de lăstari lacomi în jurul zonelor tăiate este un semn că tăierea a fost prea severă. Acești lăstari trebuie răriți, păstrând doar câțiva bine poziționați pentru a forma noi ramuri. Nu se recomandă folosirea masticurilor sau a vopselelor pentru a acoperi rănile de tăiere. Cercetările moderne au arătat că aceste produse pot sigila umiditatea și pot încetini procesul natural de vindecare, favorizând putrezirea. O tăietură curată, executată corect, pe un arbore sănătos, se va vindeca cel mai bine lăsată liberă.
