Deși Cephalotaxus harringtonia var. drupacea este un arbust cu o formă naturală elegantă și o creștere relativ lentă, care nu necesită intervenții constante, tăierea joacă un rol important în menținerea sănătății, vigorii și aspectului său estetic pe termen lung. Spre deosebire de alte conifere, tisa japoneză tolerează extrem de bine tăierile, chiar și pe cele mai severe, răspunzând prin îndesirea coroanei. Înțelegerea momentului optim pentru tăiere, a tehnicilor corecte și a obiectivelor specifice – fie că este vorba de întreținere, formare sau întinerire – îți va permite să modelezi acest arbust versatil conform viziunii tale peisagistice și să îi asiguri o viață lungă și sănătoasă în grădină.
De ce și când să taiem
Tăierile la tisa japoneză pot avea mai multe scopuri. Cel mai comun este tăierea de întreținere, care vizează menținerea sănătății plantei. Aceasta implică îndepărtarea ramurilor uscate, bolnave, deteriorate de ger sau de vânt, precum și a celor care se intersectează și se freacă una de cealaltă, creând răni care pot deveni porți de intrare pentru boli. O astfel de curățare sanitară îmbunătățește circulația aerului în interiorul coroanei, reducând riscul apariției problemelor fungice.
Un alt obiectiv important este controlul dimensiunii și al formei. Deși are o creștere lentă, în timp, arbustul se poate dezvolta mai mult decât spațiul alocat. Tăierile regulate ajută la menținerea plantei la o dimensiune dorită, fără a-i afecta aspectul natural. De asemenea, prin tăieri selective, se poate corecta o formă neregulată sau se poate încuraja o creștere mai densă și mai compactă, ceea ce este deosebit de util atunci când este folosită ca plantă solitară sau în grupuri.
Fasonarea este un alt motiv pentru care se recurge la tăiere. Datorită toleranței sale remarcabile, tisa japoneză poate fi tunsă în diverse forme geometrice, de la sfere și cuburi la garduri vii formale, foarte dense. Această versatilitate o face o alternativă excelentă la tisa comună (Taxus) sau la buxus, în special în zonele umbrite. Tăierile regulate de fasonare sunt esențiale pentru a menține conturul clar al formei dorite.
Momentul optim pentru efectuarea tăierilor este un factor cheie pentru succes. Tăierile sanitare și de corecție majore se fac cel mai bine la sfârșitul iernii sau la începutul primăverii, înainte ca planta să intre în perioada de creștere activă. Acest lucru minimizează pierderea de sevă și permite plantei să-și vindece rănile rapid, direcționând energia către dezvoltarea de noi lăstari. Pentru tăierile de fasonare sau pentru întreținerea gardurilor vii, acestea se pot efectua o dată sau de două ori pe an, în timpul sezonului de creștere, de obicei la începutul verii, după primul val de creștere, și, dacă este necesar, din nou la sfârșitul verii.
Mai multe articole pe această temă
Unelte și tehnici de bază
Utilizarea uneltelor potrivite este esențială pentru a realiza tăieturi curate, care se vindecă rapid și nu dăunează plantei. Pentru ramurile subțiri, o foarfecă de mână (de tip bypass, cu două lame tăietoare) este ideală. Pentru ramurile mai groase, de până la 2-3 cm în diametru, se poate folosi o foarfecă cu mânere lungi (clește de crengi), care oferă o pârghie mai mare. Pentru ramurile și mai groase, este necesar un fierăstrău de grădină. Indiferent de unealta folosită, este crucial ca lamele să fie foarte bine ascuțite și curate. Dezinfectarea lamelor cu alcool sanitar sau cu o soluție de clor înainte de utilizare și între tăierea diferitelor plante este o practică excelentă pentru a preveni transmiterea bolilor.
Tehnica de tăiere depinde de obiectiv. Pentru a scurta o ramură, tăietura trebuie făcută la aproximativ 0,5 cm deasupra unui mugure lateral sau a unei ramificații. Este important să alegi un mugure care este orientat în direcția în care dorești să se dezvolte noua creștere. De exemplu, pentru a lărgi coroana, taie deasupra unui mugure orientat spre exterior. Tăietura trebuie să fie ușor înclinată, astfel încât apa să se scurgă de pe suprafața ei, reducând riscul de putrezire.
Atunci când se îndepărtează complet o ramură, tăietura trebuie făcută cât mai aproape de ramura principală sau de trunchiul din care pornește, dar fără a tăia în „gulerul” ramurii (zona ușor umflată de la baza acesteia). Acest guler conține țesuturi speciale care ajută la vindecarea rapidă a rănii. O tăietură corectă va lăsa o rană netedă, care se va cicatriza în mod natural. Evită să lași cioturi lungi, deoarece acestea mor și pot deveni puncte de intrare pentru dăunători și boli.
Pentru tăierea gardurilor vii sau pentru fasonarea în forme geometrice, se folosește o foarfecă specială pentru gard viu (manuală sau electrică). Este important să se mențină o formă ușor conică (trapezoidală în secțiune), cu baza mai lată decât vârful. Acest lucru permite luminii să ajungă și la ramurile inferioare, prevenind degarnisirea (pierderea frunzelor) la baza gardului viu. Utilizarea unor sfori de ghidaj întinse între stâlpi poate ajuta la obținerea unor linii drepte și a unor suprafețe uniforme.
Mai multe articole pe această temă
Tăierile de formare la plantele tinere
Tăierile de formare, efectuate în primii ani de la plantare, sunt esențiale pentru a stabili o structură solidă și echilibrată pentru viitorul arbust. Obiectivul principal este de a încuraja dezvoltarea unei coroane dense și bine ramificate, cu o formă armonioasă. De obicei, intervențiile în primii ani sunt minime și se concentrează pe corectarea eventualelor defecte structurale.
Imediat după plantare, este bine să inspectezi planta și să îndepărtezi orice ramură ruptă sau deteriorată în timpul transportului și manipulării. În primul an, este recomandat să lași planta să se acomodeze și să-și dezvolte sistemul radicular, fără a efectua tăieri majore. Odată ce planta este bine stabilită, de obicei începând cu al doilea sau al treilea an, poți începe tăierile de formare.
Unul dintre primii pași este să identifici și să îndepărtezi eventualii lăstari concurenți care ar putea concura cu liderul principal (în cazul în care dorești o formă verticală, de copăcel). De asemenea, îndepărtează ramurile care cresc spre interiorul coroanei sau cele care au un unghi de inserție foarte ascuțit, deoarece acestea sunt predispuse la rupere în viitor. Ciupirea vârfurilor de creștere ale lăstarilor tineri în timpul primăverii este o tehnică excelentă pentru a stimula ramificarea și a obține o coroană mai deasă.
Dacă dorești să crești planta sub formă de tufă cu mai multe tulpini, poți încuraja acest lucru prin tăierea vârfului principal atunci când planta este încă tânără. Acest lucru va stimula dezvoltarea mugurilor laterali de la baza plantei, ducând la apariția mai multor tulpini principale. Răbdarea este importantă; tăierile de formare sunt un proces gradual, care se desfășoară pe parcursul mai multor sezoane, nu o intervenție singulară.
Tăierile de întreținere și fasonare la plantele mature
Pe măsură ce tisa japoneză ajunge la maturitate, tăierile se vor concentra pe menținerea sănătății, a dimensiunii dorite și a formei stabilite. Tăierea sanitară anuală, efectuată la începutul primăverii, rămâne esențială. Aceasta este ocazia perfectă pentru a inspecta planta în detaliu și pentru a elimina toate ramurile uscate, bolnave sau inestetice. Această curățare nu doar că îmbunătățește aspectul, dar este și o măsură profilactică importantă împotriva bolilor.
Pentru a controla dimensiunea, se pot scurta selectiv ramurile care depășesc conturul dorit al arbustului. Tăierea se face întotdeauna la o ramificație laterală, astfel încât tăietura să fie mascată de frunziș, păstrând un aspect cât mai natural. Evită tăierea uniformă, „în linie dreaptă”, a tuturor ramurilor, deoarece acest lucru poate duce la un aspect artificial și la apariția unei creșteri dese doar la periferia coroanei, în timp ce interiorul rămâne gol.
Dacă planta este tunsă ca gard viu sau într-o formă geometrică, tăierile de întreținere trebuie să fie regulate pentru a menține forma clară. Frecvența depinde de rata de creștere, dar de obicei sunt necesare una sau două tunsori pe an, în timpul sezonului de vegetație. Este important să nu se taie prea adânc, în lemnul vechi, care nu mai are muguri, deoarece regenerarea din acele zone poate fi lentă sau inexistentă la multe conifere (deși Cephalotaxus este mai tolerant din acest punct de vedere).
După fiecare sesiune de tăiere, este important să cureți toate resturile vegetale din jurul plantei. O udare bună și, eventual, o fertilizare ușoară (dacă tăierea se face primăvara) vor ajuta planta să se recupereze rapid și să producă lăstari noi și sănătoși. O plantă matură, bine îngrijită și tăiată corect, va continua să fie un punct de atracție în grădină pentru mulți ani.
Tăierile de întinerire pentru arbuștii neglijați
Unul dintre marile avantaje ale tisei japoneze este capacitatea sa de a se regenera chiar și după tăieri drastice. Această caracteristică permite întinerirea arbuștilor mai bătrâni, care au devenit prea mari, rari sau au o formă neglijată. Spre deosebire de multe alte conifere care nu lăstăresc din lemnul bătrân, Cephalotaxus are muguri dorminzi pe tulpinile și ramurile mai vechi, care pot fi activați prin tăieri severe.
Dacă un arbust a devenit prea mare și neîngrijit, se poate recurge la o tăiere de întinerire. Aceasta implică reducerea drastică a dimensiunii plantei, tăind toate ramurile până la 30-50 cm de la sol. Deși pare o măsură extremă, planta va răspunde prin dezvoltarea de lăstari noi și viguroși de la baza tulpinilor rămase. Cel mai bun moment pentru o astfel de tăiere drastică este la sfârșitul iernii, înainte de pornirea în vegetație.
O abordare mai puțin radicală, dar la fel de eficientă, este întinerirea treptată, pe parcursul a doi sau trei ani. În primul an, se taie aproximativ o treime dintre cele mai vechi și mai groase tulpini, tăindu-le aproape de nivelul solului. În anii următori, se elimină treptat și restul tulpinilor bătrâne. Această metodă permite plantei să-și mențină o parte din masă foliară pe parcursul procesului de regenerare, ceea ce reduce șocul tăierii.
După o tăiere de întinerire, este crucial să acorzi plantei o îngrijire sporită pentru a sprijini procesul de recuperare. Asigură o udare constantă, în special în perioadele secetoase, și aplică un îngrășământ echilibrat, cu eliberare lentă, la începutul primăverii, pentru a furniza nutrienții necesari pentru noua creștere. Monitorizează apariția noilor lăstari și, pe măsură ce aceștia cresc, selectează-i pe cei mai viguroși și mai bine plasați pentru a forma noua structură a arbustului.
📷: A. Barra, CC BY-SA 4.0, via Wikimedia Commons
