Plantarea și înmulțirea lămâiului trifoliat sunt două procese horticole fundamentale care stau la baza cultivării cu succes a acestui arbust remarcabil. Alegerea momentului potrivit pentru plantare, pregătirea corespunzătoare a solului și aplicarea unei tehnici corecte sunt esențiale pentru a asigura o prindere rapidă și o dezvoltare viguroasă a tinerei plante. Pe de altă parte, stăpânirea metodelor de înmulțire, fie prin semințe, fie vegetative, oferă grădinarului posibilitatea de a multiplica exemplarele valoroase și de a explora potențialul genetic al acestei specii. O înțelegere detaliată a acestor proceduri permite nu doar extinderea culturii, ci și conservarea caracteristicilor dorite ale plantei mamă.
Succesul plantării depinde în mare măsură de calitatea materialului săditor și de condițiile oferite în noua locație. Este recomandat să se achiziționeze puieți de la pepiniere de încredere, care pot garanta sănătatea și identitatea varietală a plantelor. Înainte de plantare, este crucială o evaluare atentă a locului ales, asigurându-se că acesta îndeplinește cerințele de lumină, drenaj și protecție ale speciei. O pregătire meticuloasă a gropii de plantare, prin mobilizarea solului și încorporarea de amendamente organice, va crea un mediu propice pentru dezvoltarea rapidă a sistemului radicular, un factor cheie pentru stabilirea și adaptarea plantei.
Înmulțirea lămâiului trifoliat poate fi realizată prin mai multe metode, fiecare cu avantajele și dezavantajele sale. Înmulțirea prin semințe este o metodă relativ simplă și eficientă pentru a obține un număr mare de plante, fiind adesea folosită pentru producerea de portaltoi. Totuși, plantele obținute din semințe pot prezenta o anumită variabilitate genetică și pot necesita o perioadă mai lungă de timp pentru a ajunge la maturitate și a fructifica. Pe de altă parte, metodele de înmulțire vegetativă, precum butășirea sau altoirea, asigură obținerea unor clone fidele ale plantei mamă, păstrând intacte toate caracteristicile acesteia.
Indiferent de metoda aleasă, succesul înmulțirii depinde de respectarea unor principii de bază, precum utilizarea de material biologic sănătos, menținerea unor condiții optime de umiditate și temperatură și asigurarea unui mediu steril pentru a preveni infecțiile. Fiecare tehnică necesită o anumită îndemânare și cunoștințe specifice, de la stratificarea semințelor pentru a întrerupe dormanța, până la realizarea unor tăieturi precise în cazul butășirii sau altoirii. Stăpânirea acestor tehnici reprezintă o competență valoroasă pentru orice grădinar serios, deschizând calea către independență în producerea de material săditor de calitate.
Pregătirea pentru plantare
O pregătire temeinică înainte de plantare este piatra de temelie pentru succesul pe termen lung al culturii de lămâi trifoliat. Primul pas constă în alegerea perioadei optime pentru plantare, care este, de regulă, primăvara devreme, după trecerea pericolului ultimelor înghețuri, sau toamna, cu cel puțin șase săptămâni înainte de instalarea primului ger puternic. Plantarea de primăvară permite plantei să beneficieze de un întreg sezon de creștere pentru a-și stabili sistemul radicular, în timp ce plantarea de toamnă profită de temperaturile moderate și de umiditatea solului pentru a facilita o bună înrădăcinare înainte de intrarea în repausul vegetativ.
Mai multe articole pe această temă
Selectarea materialului săditor este la fel de importantă. Se vor alege puieți viguroși, cu un sistem radicular bine dezvoltat, fără semne de boli sau dăunători. Este de preferat să se opteze pentru plante crescute în containere, deoarece acestea suferă un stres mai redus la transplantare comparativ cu cele cu rădăcină nudă. Înainte de plantare, planta din container trebuie udată bine pentru a facilita scoaterea balotului de pământ intact. Dacă rădăcinile sunt foarte îndesate și au început să crească în cerc (rădăcini spiralate), acestea trebuie desfăcute cu grijă pentru a încuraja creșterea lor în solul înconjurător.
Pregătirea locului de plantare începe cu săparea unei gropi considerabil mai mari decât balotul de rădăcini, ideal de două ori mai lată și la fel de adâncă. Acest lucru permite mobilizarea solului din jur, facilitând pătrunderea ulterioară a rădăcinilor. Pe fundul gropii se poate adăuga un strat de pietriș sau nisip grosier pentru a îmbunătăți drenajul, mai ales în cazul solurilor mai grele, argiloase. Pământul scos din groapă se amestecă cu compost bine maturat, mraniță sau alt tip de materie organică, pentru a îmbunătăți structura și fertilitatea solului.
Odată ce groapa este pregătită, este esențial să se stabilească corect adâncimea de plantare. Coletul plantei, zona de tranziție între tulpină și rădăcină, trebuie să fie la același nivel cu solul înconjurător sau chiar cu un centimetru sau doi mai sus, pentru a preveni acumularea apei la baza tulpinii și riscul de putrezire. Plantarea prea adâncă este o greșeală frecventă care poate duce la asfixierea rădăcinilor și la stagnarea în creștere a plantei. Verificarea adâncimii se poate face așezând o coadă de lopată sau o stinghie de lemn de-a latul gropii pentru a vizualiza nivelul final al solului.
Procesul de plantare pas cu pas
După finalizarea pregătirilor, procesul de plantare propriu-zis trebuie efectuat cu atenție și precizie. Primul pas este așezarea puietului în centrul gropii, asigurându-se că este poziționat vertical. Se verifică din nou adâncimea, ajustând cantitatea de pământ de pe fundul gropii dacă este necesar, astfel încât coletul să fie la nivelul corect. Rădăcinile trebuie răsfirate uniform în groapă, fără a fi îndoite sau forțate într-o poziție nefirească. Această etapă este crucială pentru a asigura o dezvoltare radială și echilibrată a sistemului radicular.
Mai multe articole pe această temă
Următorul pas este umplerea treptată a gropii cu amestecul de pământ pregătit anterior. Pământul se adaugă în straturi succesive, tasându-se ușor cu mâna sau cu piciorul după fiecare strat pentru a elimina pungile de aer care s-ar putea forma în jurul rădăcinilor. Contactul direct și ferm între rădăcini și particulele de sol este vital pentru absorbția rapidă a apei și a nutrienților. Se continuă umplerea până când groapa este complet acoperită, iar nivelul solului din jurul plantei este același cu cel al terenului înconjurător.
Imediat după plantare, este obligatorie o udare abundentă. Se aplică o cantitate generoasă de apă, echivalentul a 10-20 de litri, direct la baza plantei, pentru a asigura tasarea finală a solului în jurul rădăcinilor și pentru a furniza umiditatea necesară pentru depășirea șocului transplantării. Pentru a direcționa apa către rădăcini și pentru a preveni scurgerea acesteia la suprafață, se poate modela un mic dig de pământ (copcă) în jurul tulpinii, la o distanță de aproximativ 20-30 cm.
Ultimul pas, dar nu cel din urmă, este aplicarea unui strat de mulci organic în jurul plantei. Un strat de 5-7 cm de scoarță de copac, paie, compost sau frunze uscate va ajuta la conservarea umidității în sol, la împiedicarea creșterii buruienilor și la protejarea rădăcinilor superficiale de temperaturile extreme. Este important ca mulciul să nu intre în contact direct cu tulpina plantei, lăsând un mic spațiu liber în jurul acesteia pentru a permite circulația aerului și a preveni putrezirea coletului.
Înmulțirea prin semințe
Înmulțirea lămâiului trifoliat prin semințe este o metodă accesibilă și eficientă, în special pentru producerea unui număr mare de portaltoi. Semințele se recoltează toamna, din fructele ajunse la maturitate deplină, care au o culoare galbenă intensă. Fructele se taie în jumătate, iar semințele se extrag cu grijă, curățându-le de pulpa aderentă. Este esențial să se spele bine semințele pentru a îndepărta orice rest de suc sau pulpă, deoarece acestea conțin inhibitori de germinație și pot favoriza dezvoltarea mucegaiurilor.
Semințele de Poncirus trifoliata necesită o perioadă de stratificare la rece pentru a întrerupe starea de dormanță și a stimula germinarea. Acest proces imită condițiile naturale de iarnă. După curățare și uscare superficială, semințele se amestecă cu un substrat umed, dar nu îmbibat cu apă, cum ar fi nisip, vermiculit sau turbă. Amestecul se introduce într-o pungă de plastic cu fermoar sau într-un recipient închis și se păstrează la frigider, la o temperatură de 1-5°C, timp de 60 până la 90 de zile. Este important să se verifice periodic umiditatea substratului și să se aerisească punga pentru a preveni mucegăirea.
După perioada de stratificare, semințele sunt gata pentru semănat. Se pregătesc tăvițe alveolare sau ghivece mici, umplute cu un substrat de calitate pentru semănături, bine drenat și steril. Semințele se seamănă la o adâncime de aproximativ 1-1,5 cm, acoperindu-le ulterior cu un strat subțire de substrat. Recipientele se udă cu grijă, de preferat prin pulverizare, pentru a nu deranja semințele, și se plasează într-un loc luminos și cald, cu o temperatură constantă de 20-25°C. Un mini-solar sau acoperirea tăvițelor cu o folie de plastic transparentă poate ajuta la menținerea umidității și a căldurii necesare germinării.
Germinarea are loc, de obicei, în 2-4 săptămâni de la semănat. Odată ce răsadurile apar și dezvoltă prima pereche de frunze adevărate (pe lângă cele două cotiledoane), se poate reduce treptat umiditatea și se poate îndepărta capacul sau folia de plastic pentru a permite o mai bună circulație a aerului. Răsadurile trebuie menținute într-un loc luminos și udate regulat, lăsând substratul să se usuce ușor la suprafață între udări. Când plantele devin suficient de viguroase și au dezvoltat câteva seturi de frunze, pot fi repicate individual în ghivece mai mari, unde vor continua să crească până la momentul plantării în grădină.
Înmulțirea vegetativă prin butași
Înmulțirea prin butași este o metodă vegetativă populară care permite obținerea de noi plante identice genetic cu planta mamă. Această tehnică este ideală pentru a multiplica un exemplar cu caracteristici deosebite, cum ar fi o fructificare abundentă sau o formă deosebit de decorativă. Pentru lămâiul trifoliat, cea mai eficientă este utilizarea butașilor semilemnificați, prelevați la sfârșitul verii sau la începutul toamnei. Aceștia se recoltează din lăstarii de creștere ai anului curent, care au început să se întărească la bază, dar sunt încă flexibili și verzi la vârf.
Pregătirea butașilor necesită precizie. Se aleg lăstari sănătoși și viguroși, din care se taie segmente de 10-15 cm lungime, fiecare având cel puțin 2-3 noduri. Tăietura de la baza butașului se face oblic, chiar sub un nod, pentru a mări suprafața de absorbție a apei și de formare a rădăcinilor. Frunzele de la baza butașului se îndepărtează, lăsând doar două-trei frunze la vârf pentru a reduce pierderile de apă prin transpirație. Dacă frunzele rămase sunt mari, ele pot fi tăiate pe jumătate pentru a limita și mai mult deshidratarea.
Pentru a spori șansele de înrădăcinare, baza butașilor se poate trata cu un hormon rizogen (radistim). Pulberea sau gelul se aplică pe zona tăiată, după care butașii se introduc într-un substrat de înrădăcinare pregătit în prealabil. Un amestec optim este format din părți egale de turbă și perlit sau nisip, care asigură o bună aerație și un drenaj excelent, prevenind putrezirea bazei butașilor. Butașii se introduc în substrat la o adâncime de aproximativ o treime din lungimea lor, tasându-se ușor pământul în jurul lor.
Crearea unui mediu propice este esențială pentru succesul înrădăcinării. Ghiveciul sau tăvița cu butași trebuie acoperită cu o folie de plastic transparentă sau plasată într-un mini-solar pentru a menține o umiditate atmosferică ridicată, de peste 90%. Recipientul se așază într-un loc luminos, dar ferit de razele directe ale soarelui, la o temperatură constantă de 20-24°C. Substratul trebuie menținut permanent umed, dar nu excesiv de ud. În funcție de condiții, înrădăcinarea poate dura de la câteva săptămâni la câteva luni, semnul succesului fiind apariția de noi lăstari la vârful butașului.
Altoirea ca metodă de înmulțire
Altoirea este o tehnică avansată de înmulțire vegetativă, utilizată pe scară largă în pomicultură, și are o importanță deosebită în cazul citricelor. Lămâiul trifoliat (Poncirus trifoliata) este extrem de valoros ca portaltoi datorită rezistenței sale la ger și la diverse boli de sol. Prin altoire, o porțiune dintr-o plantă dorită (altoiul), cum ar fi o varietate nobilă de lămâi, portocal sau mandarin, se unește cu sistemul radicular al unui Poncirus trifoliata (portaltoiul), combinând astfel calitățile ambelor plante. Se obține astfel o plantă care fructifică cu soiul dorit, dar care beneficiază de robustețea și rezistența la frig a rădăcinii de lămâi trifoliat.
Momentul optim pentru efectuarea altoirii este primăvara, când atât portaltoiul, cât și altoiul sunt în plină circulație a sevei, ceea ce facilitează sudarea țesuturilor. Portaltoiul, obținut de obicei din semințe, trebuie să aibă o grosime de cel puțin un creion la punctul de altoire. Altoiul se prelevează sub formă de ramură sau de mugure (ochi) de la planta mamă, dintr-o ramură sănătoasă și matură, de un an. Este crucial ca uneltele folosite (briceag de altoit, foarfecă) să fie extrem de ascuțite și sterilizate pentru a asigura tăieturi curate și a preveni infecțiile.
Există mai multe metode de altoire, dar una dintre cele mai comune pentru citrice este altoirea în oculație (cu mugure dormind) sau altoirea în T. Această tehnică presupune realizarea unei incizii în formă de T pe scoarța portaltoiului, la o înălțime de 10-15 cm de la sol. Scoarța se desprinde cu grijă, creând un buzunar în care se introduce un scut cu un mugure, prelevat de pe ramura altoi. Scutul trebuie să se potrivească perfect în incizie, după care zona se leagă strâns cu o bandă specială de altoit pentru a asigura un contact bun între cambiu portaltoiului și cel al altoiului, lăsând mugurele liber.
După altoire, este esențială îngrijirea atentă a plantei pentru a asigura succesul operațiunii. Zona altoită trebuie protejată de soare direct și de deshidratare. Legătura se menține timp de câteva săptămâni, până la calusarea (sudarea) completă a țesuturilor. Semnul prinderii este faptul că mugurele rămâne verde și proaspăt. Ulterior, după ce mugurele altoit pornește în creștere, porțiunea de portaltoi de deasupra punctului de altoire se suprimă treptat, pentru a forța toată seva către noul lăstar. De asemenea, trebuie eliminați constant toți lăstarii care apar pe portaltoi, sub punctul de altoire.
