Plantarea și înmulțirea lămâiului sunt două procese fundamentale care permit pasionaților de grădinărit să-și extindă colecția de citrice sau să pornească de la zero în aventura cultivării acestor arbuști remarcabili. Fie că este vorba despre plantarea unui puiet achiziționat de la o pepinieră sau despre experimentul fascinant de a obține o nouă plantă dintr-un sâmbure sau o ramură, înțelegerea corectă a tehnicilor implicate este esențială pentru succes. Plantarea corectă asigură o pornire bună în viață pentru tânărul arbust, punând bazele unei dezvoltări sănătoase și a unei intrări rapide pe rod. Pe de altă parte, metodele de înmulțire, fie ele generative (prin semințe) sau vegetative (prin butași sau altoire), oferă diverse avantaje și provocări, fiecare fiind potrivită pentru obiective diferite. Cunoașterea detaliată a acestor proceduri deschide o lume de posibilități pentru orice cultivator.
Procesul de plantare a unui lămâi tânăr, obținut din comerț, necesită atenție la câteva detalii cheie pentru a minimiza șocul transplantării și pentru a favoriza o adaptare rapidă. Alegerea momentului potrivit, de preferat primăvara devreme, după trecerea pericolului de îngheț, este crucială. De asemenea, pregătirea corectă a ghiveciului și a substratului joacă un rol vital. Este imperativ să se aleagă un recipient cu un drenaj adecvat și un amestec de pământ special pentru citrice, care să fie aerat și să aibă un pH ușor acid, condiții esențiale pentru sănătatea pe termen lung a rădăcinilor.
Pe de altă parte, înmulțirea lămâiului este un domeniu vast, care îmbină știința horticolă cu răbdarea și îndemânarea cultivatorului. Înmulțirea prin semințe, deși este cea mai simplă și accesibilă metodă, este un proces de lungă durată, iar plantele rezultate pot să nu păstreze caracteristicile soiului părintelui și vor intra pe rod abia după mulți ani. Înmulțirea vegetativă, prin butași, este o metodă mult mai rapidă și sigură de a obține o plantă identică cu planta mamă, care va fructifica într-un interval de timp considerabil mai scurt, de obicei în doi sau trei ani.
Altoirea reprezintă cea mai avansată tehnică de înmulțire, utilizată pe scară largă în producția comercială, dar accesibilă și amatorilor ambițioși. Această metodă presupune îmbinarea unei porțiuni de lăstar (altoi) de la un soi dorit, cu calități superioare de fructificare, pe un portaltoi viguros și rezistent la boli, obținut de obicei din sâmburi. Prin altoire se combină cele mai bune caracteristici ale celor două plante, rezultând un arbust robust, perfect adaptat condițiilor locale și capabil să producă fructe de înaltă calitate într-un timp record. Indiferent de metoda aleasă, fiecare pas trebuie executat cu precizie pentru a maximiza șansele de reușită.
Plantarea unui puiet din pepinieră
Achiziționarea unui puiet de lămâi de la o pepinieră de încredere este cea mai rapidă cale de a vă bucura de fructe proaspete. La alegerea plantei, este important să se inspecteze cu atenție starea generală de sănătate a acesteia, căutând un frunziș verde, luxuriant, fără semne de boli sau dăunători. Tulpina trebuie să fie dreaptă și robustă, iar planta să aibă o structură echilibrată, cu mai multe ramuri. De asemenea, este indicat să se verifice balotul de rădăcini, dacă este posibil, pentru a se asigura că nu sunt încolăcite excesiv la baza ghiveciului, ceea ce ar indica o stagnare prelungită în același recipient.
Pregătirea pentru plantare începe cu alegerea unui ghiveci adecvat, cu un diametru cu aproximativ 5-10 centimetri mai mare decât cel în care a fost achiziționată planta. Asigurarea unui drenaj impecabil este vitală, deci ghiveciul trebuie să aibă multiple orificii de scurgere. Se pregătește un substrat de calitate, special pentru citrice, sau se realizează un amestec propriu din pământ de grădină, compost bine maturat și perlit sau nisip grosier pentru a îmbunătăți aerația și drenajul. Aceste elemente creează mediul ideal pentru ca rădăcinile să se extindă și să se dezvolte sănătos.
Procesul de plantare propriu-zis trebuie realizat cu delicatețe pentru a nu stresa planta. Se scoate cu grijă puietul din ghiveciul original, încercând să se păstreze intact balotul de pământ din jurul rădăcinilor. Dacă rădăcinile sunt foarte dense și încolăcite, se pot desface ușor cu degetele pentru a încuraja creșterea lor în noul substrat. Planta se așează în centrul noului ghiveci, la aceeași adâncime la care a fost în recipientul anterior, iar spațiile goale se umplu cu substratul pregătit, presând ușor pentru a elimina buzunarele de aer.
După plantare, urmează o etapă critică de îngrijire post-transplantare. Planta se udă abundent, până când apa începe să se scurgă prin orificiile de la baza ghiveciului, pentru a asigura o bună așezare a pământului în jurul rădăcinilor. În primele două-trei săptămâni, se va plasa ghiveciul într-un loc luminos, dar ferit de soarele direct și puternic, pentru a permite plantei să se acomodeze treptat. Fertilizarea se va relua abia după aproximativ o lună, timp în care planta își va fi stabilizat noul sistem radicular și va da semne de creștere nouă.
Înmulțirea prin semințe (generativă)
Înmulțirea lămâiului din sâmburi este o metodă accesibilă și educativă, perfectă pentru începători și pentru cei care doresc să observe întregul ciclu de viață al plantei. Pentru a crește șansele de germinare, este esențial să se utilizeze semințe proaspete, extrase dintr-un lămâi copt și sănătos. Semințele se spală bine pentru a îndepărta orice urmă de pulpă, care ar putea favoriza dezvoltarea mucegaiului, și se plantează imediat. Lăsarea semințelor să se usuce le poate reduce semnificativ viabilitatea și poate induce o stare de latență prelungită.
Procesul de germinare necesită căldură, umiditate și un substrat adecvat. Semințele se pot planta în ghivece mici, tăvi alveolare sau chiar pahare de plastic cu orificii de drenaj, folosind un amestec de pământ pentru răsaduri, care este fin și bine sterilizat. Sămânța se introduce la o adâncime de aproximativ un centimetru, se acoperă cu pământ și se udă ușor. Pentru a menține o umiditate constantă, recipientul se poate acoperi cu o folie de plastic transparentă sau cu un capac, creând astfel un efect de mini-seră.
Răbdarea este o virtute esențială în acest proces, deoarece germinarea poate dura de la două săptămâni până la peste o lună, în funcție de condițiile de mediu. Este important să se mențină substratul constant umed, dar nu îmbibat cu apă, și să se asigure o temperatură de aproximativ 22-25 de grade Celsius. Odată ce plăntuțele răsar și dezvoltă primele seturi de frunze adevărate, se poate îndepărta treptat acoperișul pentru a le permite să se aclimatizeze la mediul înconjurător.
Plantele obținute din semințe, cunoscute și sub denumirea de puieți franc, prezintă o mare variabilitate genetică și, de cele mai multe ori, nu vor reproduce fidel caracteristicile plantei părinte. Acestea vor avea o perioadă juvenilă lungă, de 7-15 ani, înainte de a fi capabile să înflorească și să fructifice. Deși nu sunt ideale pentru producția rapidă de fructe, acești puieți sunt extrem de viguroși și pot fi folosiți ca portaltoi excelenți pentru altoirea cu soiuri valoroase.
Înmulțirea prin butași (vegetativă)
Înmulțirea lămâiului prin butași este o metodă vegetativă extrem de populară și eficientă, care garantează obținerea unei noi plante cu caracteristici genetice identice cu ale plantei mamă. Avantajul major al acestei tehnici este că planta rezultată va ajunge la maturitate și va fructifica mult mai repede, de obicei în 2-3 ani. Momentul optim pentru prelevarea butașilor este la sfârșitul primăverii sau la începutul verii, când planta este în plină perioadă de creștere activă, iar lăstarii sunt semilemnificați, adică nici prea verzi, nici complet lemnificați.
Selecția și pregătirea butașului sunt pași critici pentru succesul înrădăcinării. Se alege o ramură sănătoasă, fără flori sau fructe, și se taie un segment de aproximativ 10-15 centimetri lungime, care să aibă cel puțin 3-4 noduri. Tăietura de la bază se face oblic, chiar sub un nod, pentru a mări suprafața de contact cu substratul și a stimula formarea rădăcinilor. Frunzele de la baza butașului se îndepărtează, lăsând doar două sau trei frunze în partea superioară, care pot fi tăiate pe jumătate pentru a reduce pierderile de apă prin transpirație.
Pentru a spori șansele de înrădăcinare, baza butașului se poate trata cu un hormon de înrădăcinare (radistim), disponibil sub formă de pulbere sau gel. Butașul se introduce apoi într-un ghiveci mic, umplut cu un substrat foarte aerat și bine drenat, cum ar fi un amestec de perlit și turbă în părți egale sau nisip grosier. Substratul se udă bine, iar ghiveciul se acoperă cu o pungă de plastic transparentă sau cu o jumătate de sticlă de plastic pentru a crea o mini-seră care menține umiditatea atmosferică ridicată, esențială pentru prevenirea deshidratării butașului înainte de formarea rădăcinilor.
Ghiveciul cu butași se plasează într-un loc cald și luminos, dar ferit de lumina directă a soarelui, care ar putea supraîncălzi mediul și arde butașul. În următoarele 4-8 săptămâni, este esențial să se mențină substratul constant umed și să se aerisească periodic mini-sera pentru a preveni apariția mucegaiului. Apariția unor noi frunzulițe este un semn clar că înrădăcinarea a avut loc cu succes. Din acest moment, se poate începe aclimatizarea treptată a noii plante la condițiile normale de mediu.
Tehnica altoirii
Altoirea este o tehnică horticola avansată care permite combinarea celor mai bune trăsături de la două plante diferite: rezistența și vigoarea unui portaltoi cu calitatea fructelor unui altoi. Portaltoiul este, de obicei, un puiet tânăr și robust, obținut din sămânță, care are un sistem radicular puternic și este bine adaptat la condițiile locale de sol și climă. Altoiul este o porțiune de ramură sau un mugure prelevat de la un soi de lămâi cunoscut pentru fructele sale superioare, cum ar fi gustul, dimensiunea sau lipsa sâmburilor.
Există mai multe metode de altoire, dar una dintre cele mai comune și eficiente pentru citrice este altoirea în oculație sau cu mugure dormind, care se realizează de obicei la sfârșitul verii sau începutul toamnei. Această tehnică presupune prelevarea unui singur mugure, împreună cu o mică porțiune de scoarță, de pe ramura altoi. Pe tulpina portaltoiului, la o înălțime de aproximativ 15-20 cm de la sol, se face o incizie în formă de T în scoarță, având grijă să nu se pătrundă în lemn.
Mugurele prelevat se introduce cu grijă sub cele două limbi de scoarță ale inciziei în T, asigurându-se un contact perfect între cambiul (țesutul verde de sub scoarță) al mugurelui și cel al portaltoiului. Această zonă de contact este vitală, deoarece aici se vor suda țesuturile și se va realiza unirea vasculară între cele două componente. Punctul de altoire se leagă apoi strâns cu o bandă specială pentru altoit sau cu rafia, lăsând mugurele neacoperit pentru a putea respira și a se dezvolta.
Dacă altoirea a fost reușită, în aproximativ 2-3 săptămâni, mugurele se va „prinde”, rămânând verde și proaspăt. Primăvara următoare, porțiunea de portaltoi de deasupra punctului de altoire se taie, forțând astfel toată seva și energia plantei să se direcționeze către creșterea noului lăstar din mugurele altoit. Acest lăstar va deveni noua coroană a arbustului, care va păstra toate caracteristicile genetice ale soiului de la care a fost prelevat și va începe să rodească într-un timp foarte scurt, adesea chiar din al doilea an de la altoire.
📷 Pixabay
