Plantarea și înmulțirea arborelui Paulownia tomentosa reprezintă etape fundamentale pentru oricine dorește să cultive acest arbore cu creștere rapidă, fie în scop ornamental, pentru producția de biomasă sau pentru cherestea de înaltă calitate. Succesul unei plantații, indiferent de dimensiunea sa, depinde în mod direct de calitatea materialului săditor și de respectarea cu strictețe a tehnicilor corecte de plantare. De asemenea, cunoașterea metodelor de înmulțire permite cultivatorilor să își extindă cultura în mod eficient și economic. Acest articol detaliat explorează pas cu pas procesele de plantare și cele mai eficiente metode de înmulțire a arborelui prințesei, oferind sfaturi practice pentru a asigura o rată ridicată de prindere și o dezvoltare viguroasă încă de la început.
Perioada optimă și pregătirea materialului săditor
Alegerea momentului potrivit pentru plantare este crucială pentru succesul prinderii puieților de Paulownia. Perioada ideală de plantare este primăvara, după ce a trecut pericolul ultimelor înghețuri târzii. Plantarea de primăvară permite tânărului arbore să beneficieze de un întreg sezon de vegetație pentru a-și stabili sistemul radicular înainte de venirea iernii. În zonele cu ierni blânde, se poate lua în considerare și plantarea de toamnă, cu cel puțin șase săptămâni înainte de primul îngheț, pentru a permite rădăcinilor să se ancoreze în sol.
Calitatea materialului săditor este la fel de importantă ca și perioada de plantare. Se recomandă achiziționarea puieților de la pepiniere de încredere, care pot garanta autenticitatea speciei și sănătatea plantelor. Puieții pot fi disponibili sub formă de răsaduri în ghivece, cu balot de pământ sau cu rădăcină nudă. Cei mai viguroși puieți sunt cei care au un sistem radicular bine dezvoltat, un trunchi drept și nu prezintă semne de boli sau dăunători.
Înainte de plantare, materialul săditor necesită o pregătire adecvată. Dacă se folosesc puieți cu rădăcină nudă, aceștia trebuie rehidratați prin scufundarea rădăcinilor într-o găleată cu apă timp de câteva ore, dar nu mai mult de 24 de ore. Rădăcinile deteriorate sau prea lungi pot fi scurtate cu o foarfecă de grădină dezinfectată. În cazul puieților la ghiveci, aceștia se udă bine înainte de a fi scoși din container pentru a menține integritatea balotului de pământ.
O tehnică benefică, în special pentru puieții cu rădăcină nudă, este mocirlirea. Aceasta constă în scufundarea rădăcinilor într-un amestec de consistența smântânii, format din pământ argilos, apă și balegă proaspătă de vită. Acest amestec aderă la rădăcini, protejându-le de deshidratare în timpul plantării și asigurând un contact mai bun cu solul. De asemenea, poate stimula dezvoltarea de noi perisori absorbanți, accelerând procesul de prindere.
Tehnica corectă de plantare
Procesul de plantare în sine trebuie executat cu atenție pentru a oferi arborelui cel mai bun start posibil. Groapa de plantare trebuie să fie suficient de mare, ideal de două sau trei ori mai lată decât diametrul balotului de rădăcini și la fel de adâncă. Pereții gropii nu trebuie să fie netezi, ci ușor zgrunțuroși, pentru a permite rădăcinilor să pătrundă mai ușor în solul înconjurător. Pe fundul gropii se poate așeza un strat de compost bine maturat sau îngrășământ organic, care va fi acoperit cu un strat subțire de pământ pentru a evita contactul direct cu rădăcinile.
Puietul se așează în centrul gropii, asigurându-se că partea superioară a balotului de rădăcini (coletul) este la același nivel cu suprafața solului înconjurător. Plantarea prea adâncă este o greșeală frecventă care poate duce la putrezirea tulpinii și la sufocarea rădăcinilor. Rădăcinile trebuie răsfirate uniform în groapă, fără a le îndoi sau a le forța într-o poziție nenaturală. În timp ce se ține puietul în poziție verticală, se începe umplerea gropii cu pământul pregătit anterior, amestecat cu materie organică.
Pe măsură ce groapa se umple, pământul trebuie tasat ușor cu mâinile sau cu piciorul pentru a elimina pungile de aer și pentru a asigura un contact bun între rădăcini și sol. O tasare prea puternică poate compacta solul și poate împiedica drenajul și dezvoltarea rădăcinilor. După ce groapa a fost umplută complet, se formează un mic dig de pământ în jurul bazei puietului, creând un „lighean” de udare. Această formă va ajuta la direcționarea apei direct către zona rădăcinilor.
Imediat după plantare, este obligatorie o udare abundentă. Se toarnă lent o cantitate generoasă de apă, de obicei 10-20 de litri, pentru a satura solul din jurul rădăcinilor și a favoriza stabilirea puietului. În funcție de condițiile meteorologice, udările trebuie continuate regulat pe parcursul primului sezon de vegetație. Instalarea unui tutore, în special în zonele vântoase, poate fi necesară pentru a sprijini puietul și a preveni ruperea acestuia până la dezvoltarea unui sistem radicular solid.
Înmulțirea prin semințe
Înmulțirea prin semințe este o metodă viabilă pentru Paulownia tomentosa, deși poate duce la o variabilitate genetică a puieților. Semințele, extrem de mici și ușoare, sunt produse în capsule lemnoase care se coc toamna. Capsulele se recoltează înainte de a se deschide complet și se lasă la uscat într-un loc călduros și aerisit. Odată deschise, semințele pot fi extrase cu ușurință. Acestea au nevoie de lumină pentru a germina, așa că nu trebuie acoperite cu un strat gros de pământ.
Semănatul se poate face la începutul primăverii în tăvițe alveolare sau ghivece, folosind un substrat fin, steril și bine drenat. Semințele se presară uniform la suprafața substratului și se apasă ușor pentru a asigura contactul cu acesta, fără a le îngropa. Se pulverizează apoi cu apă fin și se acoperă tăvița cu o folie de plastic transparentă sau un capac de sticlă pentru a menține o umiditate ridicată. Recipientul se plasează într-un loc luminos, dar ferit de soarele direct, la o temperatură de aproximativ 20-25°C.
Germinarea are loc de obicei în două până la patru săptămâni. După ce răsadurile apar și dezvoltă prima pereche de frunze adevărate, folia de plastic se poate îndepărta treptat pentru a le permite să se aclimatizeze la condițiile de umiditate ambientală. Răsadurile sunt extrem de delicate în această fază și necesită o atenție sporită la udare; substratul trebuie menținut umed, dar nu îmbibat cu apă.
Când plantele au atins o înălțime de câțiva centimetri și sunt suficient de viguroase pentru a fi manipulate, ele pot fi repicate individual în ghivece mai mari. Această operațiune, numită repicare, trebuie făcută cu mare grijă pentru a nu deteriora sistemul radicular fragil. Puieții vor fi ținuți în continuare într-un mediu protejat și vor fi scoși afară treptat pentru a se căli, înainte de a fi plantați în locul definitiv în primăvara următoare.
Înmulțirea vegetativă prin butași de rădăcină
Înmulțirea vegetativă este adesea preferată celei prin semințe, deoarece asigură obținerea unor plante identice din punct de vedere genetic cu planta mamă, păstrând toate caracteristicile dorite. Cea mai eficientă și utilizată metodă de înmulțire vegetativă pentru Paulownia este prin butași de rădăcină. Această tehnică profită de capacitatea extraordinară a rădăcinilor acestui arbore de a genera noi lăstari. Perioada optimă pentru recoltarea butașilor este la sfârșitul iernii sau la începutul primăverii, când planta se află încă în repaus vegetativ.
Pentru recoltare, se dezgroapă cu grijă o parte din sistemul radicular al unui arbore matur și sănătos. Se selectează rădăcini cu un diametru cuprins între 1 și 4 centimetri. Acestea se taie în segmente de aproximativ 10-15 centimetri lungime. Este foarte important să se rețină polaritatea butașului, adică care capăt a fost mai aproape de trunchiul arborelui (capătul proximal) și care a fost mai îndepărtat (capătul distal). Tăietura la capătul proximal se face drept, iar cea la capătul distal se face oblic, pentru o identificare ușoară.
Butașii de rădăcină se pot planta direct în câmp, în pepinieră, sau se pot forța în ghivece într-un mediu protejat, cum ar fi o seră sau un solar. La plantarea în ghivece, butașii se așează vertical într-un substrat bine drenat (amestec de turbă și nisip), cu capătul proximal (tăietura dreaptă) la nivelul suprafeței substratului sau foarte puțin deasupra. Substratul se menține constant umed, iar temperatura se păstrează în jur de 20°C pentru a stimula apariția lăstarilor.
În câteva săptămâni, din capătul superior al butașului vor apărea unul sau mai mulți lăstari, în timp ce la capătul inferior se vor forma noi rădăcini. Când lăstarii ating 10-15 cm și sistemul radicular este suficient de dezvoltat, noile plante pot fi transplantate în ghivece individuale mai mari sau direct în locul definitiv, dacă condițiile meteorologice permit. Această metodă are o rată de succes foarte mare și produce puieți viguroși, cu o creștere rapidă încă din primul an.
Înmulțirea prin butași de tulpină
O altă metodă de înmulțire vegetativă este prin butași de tulpină, deși aceasta poate avea o rată de succes mai mică decât butășirea rădăcinilor. Butașii pot fi recoltați din lemn semilignificat la mijlocul verii sau din lemn lignificat la sfârșitul toamnei sau în timpul iernii. Butașii din lemn semilignificat, recoltați în iulie-august, ar trebui să aibă o lungime de 15-20 cm și să fie prelevați din lăstarii din anul curent. Se îndepărtează frunzele de la baza butașului, lăsând doar două-trei frunze la vârf, care pot fi tăiate pe jumătate pentru a reduce pierderile de apă prin transpirație.
Baza butașilor se poate trata cu un hormon de înrădăcinare (radistim) pentru a crește șansele de succes. Aceștia se introduc apoi într-un substrat poros și bine drenat, cum ar fi un amestec de perlit și turbă. Recipientul se acoperă cu o folie de plastic pentru a menține o atmosferă umedă și se plasează într-un loc luminos, dar fără soare direct. Este crucială menținerea constantă a umidității substratului și a aerului pentru a preveni deshidratarea butașilor înainte de a forma rădăcini.
Butașii din lemn lignificat se recoltează în perioada de repaus vegetativ. Se aleg ramuri sănătoase, cu un diametru de 1-2 cm, și se taie în segmente de 20-30 cm lungime. Acești butași pot fi păstrați peste iarnă în nisip umed, într-un loc răcoros și ferit de îngheț, sau pot fi plantați direct în pepinieră primăvara devreme. La plantare, se introduc în sol astfel încât doar un mugure să rămână deasupra suprafeței.
Indiferent de tipul de butaș folosit, procesul de înrădăcinare poate dura de la câteva săptămâni la câteva luni. Răbdarea și menținerea unor condiții optime de umiditate și temperatură sunt esențiale. Odată ce butașii au dezvoltat un sistem radicular viguros și au început să crească activ, pot fi transplantați cu grijă în locația finală. Această metodă, deși mai pretențioasă, poate fi o alternativă bună atunci când nu este posibilă recoltarea butașilor de rădăcină.
