Asigurarea unui aport adecvat și echilibrat de nutrienți este o componentă critică în îngrijirea lămâiului, având un impact direct asupra vigorii, sănătății și capacității sale de a produce flori și fructe de calitate. Lămâii sunt cunoscuți ca fiind plante „gurmande”, cu un consum ridicat de elemente nutritive, în special în perioadele de creștere activă. Un program de fertilizare bine pus la punct, care furnizează atât macroelementele esențiale, cât și microelementele necesare, este indispensabil pentru a preveni carențele nutritive ce se pot manifesta prin simptome vizibile, precum îngălbenirea frunzelor sau stagnarea creșterii. O fertilizare corectă nu înseamnă aplicarea unor cantități mari de îngrășământ, ci oferirea nutrienților potriviți la momentul potrivit, în concordanță cu ciclul de viață al plantei. Înțelegerea acestor nevoi specifice este cheia pentru a debloca întregul potențial productiv și estetic al acestui citric valoros.
Lămâiul necesită un spectru larg de nutrienți pentru a se dezvolta armonios. Principalii macronutrienți sunt azotul (N), fosforul (P) și potasiul (K). Azotul este vital pentru creșterea vegetativă, fiind responsabil pentru dezvoltarea frunzelor și a lăstarilor verzi. Fosforul joacă un rol esențial în dezvoltarea sistemului radicular, în procesul de înflorire și în legarea fructelor. Potasiul contribuie la sănătatea generală a plantei, la rezistența la boli și la calitatea fructelor, influențând acumularea de zaharuri și sucuri.
Pe lângă aceste trei elemente de bază, lămâiul are nevoie și de o serie de microelemente, în cantități mai mici, dar la fel de importante. Fierul (Fe), magneziul (Mg), zincul (Zn), manganul (Mn) și borul (B) sunt cruciale pentru procese metabolice vitale, cum ar fi fotosinteza și sinteza clorofilei. Carențele de microelemente sunt frecvente la citricele cultivate în ghiveci, unde volumul de substrat este limitat, și se manifestă adesea prin diverse tipuri de cloroză (îngălbenirea frunzelor).
Cel mai eficient mod de a satisface aceste nevoi complexe este utilizarea unui îngrășământ special formulat pentru citrice. Aceste produse sunt concepute pentru a oferi un raport N-P-K echilibrat, adesea cu un conținut mai ridicat de azot, și sunt suplimentate cu un complex de microelemente esențiale. Utilizarea unui îngrășământ de uz general poate fi inadecvată pe termen lung, deoarece s-ar putea să nu furnizeze toți nutrienții necesari în proporțiile corecte, ducând la dezechilibre și carențe.
Programul de fertilizare trebuie să fie sincronizat cu ciclul de vegetație al plantei. Administrarea îngrășămintelor se face pe toată perioada de creștere activă, începând din primăvară (martie) și continuând până la începutul toamnei (septembrie). Pe parcursul iernii, când planta intră în repaus vegetativ, iar procesele metabolice încetinesc, fertilizarea trebuie oprită complet pentru a nu forța o creștere firavă și etiolată în condiții de lumină scăzută.
Identificarea carențelor de nutrienți
Observarea atentă a frunzelor lămâiului poate oferi indicii prețioase despre starea sa de nutriție, permițând identificarea timpurie a carențelor. Deficiența de azot, cea mai comună problemă, se manifestă printr-o îngălbenire uniformă a frunzelor mai vechi, situate la baza ramurilor. Pe măsură ce carența se agravează, îngălbenirea se extinde și către frunzele tinere, iar creșterea generală a plantei este vizibil încetinită. Această problemă poate fi corectată rapid prin aplicarea unui îngrășământ bogat în azot.
Carența de fier este o altă problemă frecventă la citrice, în special în solurile cu un pH prea ridicat (alcalin), care blochează asimilarea acestui element. Simptomul clasic este cloroza internervală la frunzele tinere, din vârful lăstarilor: țesutul dintre nervuri se îngălbenește, în timp ce nervurile rămân de un verde închis, creând un model distinct, asemănător unei rețele. Tratamentul implică administrarea de chelați de fier, fie prin udare la rădăcină, fie prin pulverizare foliară pentru un efect mai rapid.
Deficiența de magneziu prezintă un model specific de îngălbenire, care apare de obicei pe frunzele mature. Simptomul caracteristic este apariția unui „V” inversat de culoare galbenă la vârful frunzei, în timp ce baza frunzei, de lângă pețiol, rămâne verde. Această carență poate fi corectată prin aplicarea de săruri Epsom (sulfat de magneziu) diluate în apa de udat sau prin utilizarea unui îngrășământ complet care conține magneziu.
Alte carențe, cum ar fi cele de zinc sau mangan, produc, de asemenea, diverse modele de îngălbenire și pete pe frunze, adesea pe cele tinere. De exemplu, deficiența de zinc cauzează apariția unor frunze mai mici decât în mod normal, cu zone galbene între nervuri. Deoarece simptomele diferitelor carențe se pot suprapune și pot fi dificil de diagnosticat cu precizie de către un amator, cea mai sigură strategie de prevenire și tratament este utilizarea regulată a unui îngrășământ complex, special formulat pentru citrice.
Tipuri de îngrășăminte și metode de aplicare
Pe piață există o varietate de îngrășăminte potrivite pentru lămâi, fiecare cu propriile avantaje și metode de aplicare. Îngrășămintele lichide sunt foarte populare pentru plantele la ghiveci, deoarece sunt ușor de dozat și de aplicat. Acestea se diluează în apa de udat, conform instrucțiunilor de pe ambalaj, și se administrează de obicei la un interval de 2-4 săptămâni pe parcursul sezonului de creștere. Avantajul lor este că furnizează nutrienți într-o formă imediat asimilabilă de către plantă, permițând corectarea rapidă a carențelor.
Îngrășămintele solide, sub formă granulată sau de bețișoare, oferă o eliberare lentă și controlată a nutrienților. Granulele se încorporează în stratul superficial al substratului, în timp ce bețișoarele se introduc complet în pământ, aproape de marginea ghiveciului. Aceste produse eliberează treptat nutrienții pe o perioadă de câteva luni, reducând necesitatea fertilizărilor frecvente. Ele sunt o opțiune convenabilă, asigurând o nutriție constantă fără riscul unei supradozări accidentale, cu condiția respectării dozelor recomandate.
Fertilizarea foliară este o metodă complementară, nu un substitut pentru fertilizarea la rădăcină. Aceasta presupune pulverizarea unei soluții diluate de îngrășământ direct pe frunze, permițând o absorbție rapidă a nutrienților, în special a microelementelor. Este o tehnică deosebit de eficientă pentru corectarea rapidă a carențelor de fier, zinc sau mangan, ocolind problemele de asimilare care pot exista la nivelul rădăcinilor din cauza unui pH incorect al solului. Pulverizarea se face dimineața devreme sau seara, pentru a evita arderea frunzelor.
O regulă de aur în fertilizare este să nu se aplice niciodată îngrășământ pe un substrat complet uscat. Rădăcinile uscate sunt mult mai sensibile și pot fi „arse” de concentrația mare de săruri din îngrășământ. Prin urmare, este recomandat să se ude planta cu apă curată cu o zi înainte de fertilizare sau să se aplice îngrășământul pe un substrat deja umed. De asemenea, este important să se respecte cu strictețe dozele indicate de producător, deoarece o supra-fertilizare poate fi la fel de dăunătoare ca și o sub-fertilizare.
Programul de fertilizare pe parcursul anului
Un program de fertilizare eficient trebuie să fie dinamic și adaptat ciclului anual de viață al lămâiului. Primăvara devreme, odată cu reluarea creșterii, se începe fertilizarea, utilizând un îngrășământ echilibrat pentru citrice. La început, se poate folosi o concentrație redusă la jumătate, crescând treptat la doza normală pe măsură ce planta devine mai activă. Această perioadă este crucială pentru dezvoltarea de noi lăstari și frunze, care vor susține producția de flori și fructe.
Pe parcursul verii, în perioada de vârf a creșterii, înfloririi și dezvoltării fructelor, lămâiul are cele mai mari cerințe nutritive. Fertilizarea trebuie să fie regulată și constantă, respectând frecvența recomandată pentru tipul de îngrășământ folosit (de exemplu, la fiecare două săptămâni pentru cele lichide). Este important să se asigure un aport adecvat de potasiu și microelemente pentru a susține calitatea fructelor și sănătatea generală a plantei în fața stresului termic specific verii.
Odată cu venirea toamnei, pe măsură ce lumina și temperatura scad, ritmul de creștere al plantei încetinește. În consecință, programul de fertilizare trebuie ajustat. Frecvența aplicărilor se reduce treptat, iar spre sfârșitul lunii septembrie sau începutul lui octombrie, fertilizarea se oprește complet. Continuarea fertilizării în toamnă târziu ar putea stimula o creștere nouă, fragedă, care nu ar avea timp să se maturizeze și ar fi vulnerabilă la temperaturile scăzute din timpul iernii.
Pe parcursul întregii ierni, perioada de repaus vegetativ, fertilizarea este complet suspendată. Planta își încetinește semnificativ metabolismul și nu are nevoie de un aport suplimentar de nutrienți. Rădăcinile sunt mai puțin active, iar adăugarea de îngrășăminte în această perioadă ar duce la acumularea de săruri în substrat, putând provoca daune grave sistemului radicular. Programul de fertilizare se va relua abia în primăvara următoare, odată cu apariția primelor semne de creștere nouă.
Rolul amendamentelor organice și al pH-ului solului
Pe lângă îngrășămintele chimice, utilizarea amendamentelor organice, precum compostul bine maturat sau mranița, poate aduce beneficii semnificative sănătății lămâiului. Încorporarea unui strat subțire de compost la suprafața substratului, o dată sau de două ori pe an, îmbunătățește structura solului, crește capacitatea de reținere a apei și a nutrienților și eliberează treptat o gamă largă de macro și microelemente. Materialul organic stimulează, de asemenea, viața microbiană benefică din sol, care ajută la descompunerea nutrienților și la punerea lor la dispoziția plantei.
Compostul acționează ca un îngrășământ cu eliberare lentă și ajută la menținerea unui mediu echilibrat pentru rădăcini. Este important să se folosească doar materiale complet descompuse, deoarece materialele organice proaspete pot „fura” azotul din sol în timpul procesului lor de descompunere. Se poate adăuga un strat de 1-2 cm de compost la suprafața ghiveciului în fiecare primăvară, având grijă să nu se acopere baza tulpinii.
pH-ul substratului este un factor chimic esențial, care influențează direct disponibilitatea nutrienților pentru plantă. Lămâii preferă un sol ușor acid, cu un pH cuprins între 5.5 și 6.5. Într-un sol cu pH prea ridicat (alcalin), multe microelemente esențiale, în special fierul, devin insolubile și nu mai pot fi absorbite de rădăcini, chiar dacă sunt prezente în sol. Acest fenomen duce la apariția clorozelor și a altor simptome de carență.
Monitorizarea și ajustarea pH-ului pot fi necesare, în special dacă se folosește apă de la robinet dură, care tinde să crească pH-ul solului în timp. Se pot folosi kituri simple de testare a pH-ului, disponibile în magazinele de grădinărit. Dacă pH-ul este prea ridicat, acesta poate fi coborât prin utilizarea unor îngrășăminte acidifiante (pe bază de sulfat de amoniu) sau prin adăugarea unor cantități mici de sulf praf în substrat. Menținerea unui pH optim este la fel de importantă ca și fertilizarea în sine pentru a asigura o nutriție corectă a plantei.
📷 Pixabay
