Iernatul porumbarului

Porumbarul (Prunus spinosa) este o specie autohtonă, perfect adaptată la climatul temperat-continental, caracterizat prin ierni geroase. Rezistența sa remarcabilă la temperaturi scăzute este una dintre calitățile sale de bază, permițându-i să supraviețuiască fără probleme unor geruri de până la -30°C sau chiar mai mult. Din acest motiv, pentru arbuștii maturi, bine stabiliți în grădină, iernatul nu presupune măsuri speciale de protecție, planta fiind capabilă să gestioneze singură provocările sezonului rece. Cu toate acestea, există anumite aspecte legate de pregătirea pentru iarnă și de îngrijirea plantelor tinere sau a celor cultivate în condiții speciale care merită o atenție sporită pentru a asigura o trecere optimă peste perioada de repaus vegetativ și o pornire viguroasă în primăvara următoare.

Procesul de pregătire pentru iarnă al porumbarului este unul natural și începe încă din a doua parte a verii și toamna. Pe măsură ce zilele se scurtează și temperaturile scad, creșterea vegetativă încetinește și, în final, se oprește. Planta începe să acumuleze substanțe de rezervă (în special carbohidrați) în rădăcini și în lemnul peren și să-și matureze lăstarii anuali. Acest proces, numit călire, este esențial pentru creșterea rezistenței la îngheț. Frunzele își schimbă culoarea și cad, marcând intrarea plantei în repausul vegetativ profund, o stare de latență care îi permite să conserve energia și să reziste condițiilor adverse ale iernii.

Unul dintre cei mai importanți factori care contribuie la o bună iernare este sănătatea și vigoarea plantei la sfârșitul sezonului de vegetație. Un arbust care a fost afectat de secetă severă, de boli sau de atacuri puternice de dăunători pe parcursul verii va intra în iarnă slăbit, cu rezerve nutritive insuficiente, și va fi mult mai vulnerabil la pagubele provocate de ger. De aceea, o îngrijire corespunzătoare pe tot parcursul anului, care include irigare în perioadele secetoase, fertilizare echilibrată și controlul problemelor fitosanitare, este cea mai bună pregătire pentru iarnă.

De asemenea, este important să se evite orice lucrare care ar putea stimula o creștere târzie a plantei toamna. Aplicarea de îngrășăminte bogate în azot sau tăierile severe efectuate la sfârșitul verii sau începutul toamnei pot declanșa apariția de noi lăstari. Acești lăstari nu vor avea suficient timp să se matureze (să se lemnifice corespunzător) înainte de venirea înghețului și vor degera cu siguranță pe parcursul iernii, consumând inutil din resursele plantei și creând potențiale porți de intrare pentru boli. Tăierile majore se efectuează exclusiv în perioada de repaus vegetativ, la sfârșitul iernii.

Pregătirea solului pentru iarnă

O măsură importantă în pregătirea porumbarului pentru iarnă este asigurarea unei rezerve optime de umiditate în sol. O toamnă secetoasă, urmată de o iarnă geroasă și fără zăpadă, poate fi deosebit de periculoasă. Gerul usucă aerul și solul, iar planta, chiar dacă este în repaus, continuă să piardă o cantitate mică de apă prin transpirație la nivelul scoarței. Dacă rădăcinile nu pot absorbi apă din solul înghețat și uscat pentru a compensa aceste pierderi, poate apărea un fenomen numit „uscarea de iarnă” (deshidratarea plantei pe timp de iarnă). Pentru a preveni acest lucru, este foarte recomandată efectuarea unei udări de aprovizionare, abundente, la sfârșitul toamnei, înainte de înghețarea solului.

O altă lucrare benefică este mobilizarea superficială a solului în jurul arbustului. Această lucrare, efectuată toamna, ajută la distrugerea cuiburilor și a galeriilor unor dăunători care iernează în stratul superficial al solului și contribuie la o mai bună infiltrare a apei din ploi sau din topirea zăpezii. În același timp, este un moment bun pentru a încorpora în sol îngrășăminte organice, cum ar fi compostul sau mranița. Acestea se vor descompune lent pe parcursul iernii, eliberând nutrienți care vor fi disponibili pentru plantă la începutul primăverii.

Aplicarea unui strat de mulci organic la baza plantei este o altă practică excelentă de pregătire pentru iarnă. Un strat de 5-10 cm de frunze uscate, paie, compost sau scoarță de copac, aplicat după udarea de aprovizionare, dar înainte de înghețurile puternice, acționează ca o plapumă protectoare pentru sistemul radicular. Mulciul izolează solul, atenuând fluctuațiile extreme de temperatură, protejând rădăcinile superficiale de îngheț și prevenind înghețarea și dezghețarea repetată a solului, care poate duce la ruperea rădăcinilor fine.

Este important ca mulciul să nu fie așezat în contact direct cu tulpina arbustului. Păstrarea unui mic spațiu liber în jurul trunchiului previne acumularea excesivă de umiditate la nivelul coletului, care ar putea favoriza apariția bolilor sau ar putea oferi un adăpost ideal pentru rozătoare (șoareci), care pot roade scoarța plantei pe timpul iernii. Curățarea zonei de la baza trunchiului de iarbă și buruieni înainte de aplicarea mulciului contribuie, de asemenea, la reducerea habitatului pentru aceste rozătoare.

Protecția plantelor tinere

Spre deosebire de exemplarele mature, puieții de porumbar, în primii 1-2 ani de la plantare, sunt mai sensibili la vicisitudinile iernii. Sistemul lor radicular nu este încă suficient de dezvoltat pentru a ancora ferm planta în sol, iar tulpinile lor subțiri sunt mai vulnerabile la acțiunea vântului, a zăpezii abundente și a rozătoarelor. Prin urmare, pentru aceste plante tinere, pot fi necesare câteva măsuri suplimentare de protecție. Aplicarea unui strat generos de mulci la baza lor este chiar mai importantă decât în cazul plantelor mature.

Protejarea trunchiului împotriva rozătoarelor (iepuri, șoareci de câmp) este o măsură crucială, mai ales în zonele cu ierni lungi și cu strat gros de zăpadă, când sursele de hrană ale acestor animale sunt limitate. Rozătoarele pot roade scoarța circular la baza tulpinii, provocând uscarea completă a puietului în primăvara următoare. Pentru protecție, se poate înfășura trunchiul cu plase speciale din plastic, cu benzi de iută sau cu hârtie groasă. De asemenea, se pot folosi tuburi protectoare din plastic, care se instalează în jurul tulpinii și se fixează în pământ.

În zonele cu vânturi puternice și reci, în special în câmp deschis, protejarea părții aeriene a puieților poate fi benefică. Se pot crea paravane temporare din rogojini, pânză de sac sau plase de umbrire, instalate în partea de unde bate vântul dominant (de obicei, nord sau nord-est). Aceste paravane reduc efectul de uscare al vântului rece și protejează planta de deteriorări mecanice. O altă metodă este învelirea lejeră a coroanei cu pânză de sac (iută), care permite totuși o bună circulație a aerului.

O altă problemă care poate afecta plantele tinere în timpul iernii este crăparea scoarței din cauza variațiilor mari de temperatură dintre zi și noapte. În zilele însorite de iarnă, soarele poate încălzi puternic scoarța de pe partea sudică și sud-vestică a trunchiului, în timp ce partea umbrită rămâne înghețată. Aceste diferențe de temperatură provoacă tensiuni în țesuturi, care pot duce la apariția unor crăpături longitudinale, numite gelivuri. Văruirea trunchiului cu o soluție de var stins și apă toamna târziu este o metodă tradițională și eficientă de a preveni această problemă, deoarece culoarea albă reflectă razele soarelui și reduce supraîncălzirea scoarței.

Managementul zăpezii și al gheții

Zăpada este, în general, un aliat al grădinarului pe timp de iarnă. Un strat uniform și afânat de zăpadă acționează ca un izolator termic excelent, protejând rădăcinile plantelor de gerurile puternice și menținând o temperatură mai constantă la nivelul solului. De asemenea, prin topirea treptată primăvara, zăpada asigură o sursă importantă de umiditate, exact la momentul pornirii în vegetație. Prin urmare, dacă este posibil, este benefic să se adune zăpada de pe alei sau din alte zone și să se așeze la baza arbuștilor, formând un strat protector.

Cu toate acestea, zăpada abundentă și umedă poate deveni o problemă. Greutatea sa poate duce la ruperea sau deformarea ramurilor, în special la arbuștii cu o coroană densă. După ninsori abundente, este recomandat să se scuture cu grijă zăpada de pe ramurile porumbarului, folosind o mătură sau un băț lung, pentru a preveni deteriorarea mecanică. Această operațiune trebuie făcută cu atenție, pentru a nu răni mugurii sau scoarța.

Gheața și poleiul sunt mult mai periculoase decât zăpada. Ploile înghețate pot acoperi ramurile cu un strat gros și greu de gheață, crescând exponențial riscul de rupere. În astfel de situații, este foarte important să nu se încerce spargerea sau îndepărtarea mecanică a gheții de pe ramuri, deoarece acest lucru ar duce aproape sigur la deteriorarea acestora. Cel mai bun lucru de făcut este să se aștepte ca gheața să se topească natural. Dacă unele ramuri s-au rupt, tăierea lor se va face la sfârșitul iernii sau primăvara devreme, efectuând tăieturi curate pentru a facilita vindecarea.

Fluctuațiile de temperatură din timpul iernii, cu perioade de încălzire urmate de înghețuri bruște, pot fi, de asemenea, dăunătoare. Acestea pot scoate planta din repausul profund prea devreme, făcând-o vulnerabilă la gerurile târzii de primăvară. Deși nu se poate face mare lucru pentru a controla vremea, asigurarea unei stări bune de sănătate a plantei și aplicarea unui strat de mulci (care încetinește încălzirea solului) pot contribui la menținerea repausului vegetativ pentru o perioadă mai lungă și la atenuarea șocurilor termice.