Pregătirea gutuiului pentru iernat reprezintă o etapă esențială în ciclul anual de îngrijire, având un rol crucial în supraviețuirea pomului peste sezonul rece și în asigurarea unei porniri viguroase în vegetație în primăvara următoare. Deși gutuiul este un pom fructifer cu o rezistență bună la temperaturile scăzute, exemplarele tinere, soiurile mai sensibile sau iernile excepțional de geroase pot pune la încercare capacitatea sa de adaptare. Prin aplicarea unui set de măsuri agrotehnice corecte în perioada de toamnă, se poate spori semnificativ rezistența la îngheț a pomului, protejându-l de daunele provocate de ger, viscol sau de atacul rozătoarelor.
Rezistența la iernare a gutuiului este influențată de mai mulți factori, printre care se numără particularitățile genetice ale soiului, vârsta și starea generală de sănătate a pomului. Soiurile autohtone sau cele adaptate specific unei regiuni climatice vor avea, în general, o rezistență mai bună la ger comparativ cu soiurile provenite din zone cu ierni mai blânde. Pomii tineri, în primii 2-3 ani de la plantare, sunt cei mai vulnerabili, deoarece sistemul lor radicular nu este încă profund dezvoltat, iar trunchiul și ramurile au scoarța subțire, mai puțin protectoare. De asemenea, un pom slăbit de un atac de boli sau dăunători în timpul sezonului de vegetație sau care a suferit de secetă va intra în iarnă cu rezerve de substanțe nutritive scăzute și va fi mai sensibil la stresul provocat de îngheț.
Un aspect fundamental pentru o bună iernare este asigurarea unei maturări corespunzătoare a lemnului. Creșterile vegetative târzii, stimulate de o fertilizare excesivă cu azot în a doua parte a verii sau de ploi abundente în toamnă, nu au timp să se lignifice (matureze) corespunzător înainte de venirea înghețului. Acești lăstari, cu un conținut ridicat de apă și țesuturi fragede, sunt primii care vor degera în timpul iernii. Prin urmare, fertilizarea cu azot trebuie oprită la începutul verii, iar în toamnă se vor aplica îngrășăminte bogate în potasiu și fosfor, care ajută la maturarea lemnului și la acumularea de substanțe de rezervă.
Starea de aprovizionare cu apă a solului în toamnă este, de asemenea, importantă. Un sol uscat în profunzime înaintea înghețului poate duce la un fenomen de uscare a pomilor pe timp de iarnă, cunoscut sub numele de „ger de uscăciune”. Chiar dacă pomul este în repaus vegetativ, el continuă să piardă o cantitate mică de apă prin transpirație, iar dacă rădăcinile nu pot absorbi apă din solul înghețat și uscat, pomul se poate deshidrata. De aceea, dacă toamna este secetoasă, se recomandă efectuarea unei udări de aprovizionare, abundente, înainte de venirea înghețului, pentru a asigura o rezervă optimă de umiditate în sol.
Măsuri de protecție pentru pomii tineri
Pomii tineri necesită o atenție specială și măsuri de protecție suplimentare în primii ani de la plantare. Una dintre cele mai importante lucrări este protejarea trunchiului și a ramurilor de bază împotriva înghețului și, mai ales, împotriva arsurilor solare de iarnă. Aceste arsuri apar în zilele însorite de iarnă, când soarele puternic încălzește scoarța orientată spre sud-vest, ducând la dezghețarea țesuturilor. În timpul nopții, odată cu scăderea bruscă a temperaturii, aceste țesuturi reîngheață rapid, ceea ce provoacă crăparea scoarței și apariția unor răni deschise, care pot deveni porți de intrare pentru agenți patogeni.
Pentru a preveni aceste probleme, se practică văruirea trunchiului și a primelor ramuri. Văruirea se face toamna târziu, într-o zi uscată și fără îngheț. Se folosește o soluție de var stins, apă și un adeziv (precum aracetul de exterior) pentru a asigura persistența stratului de var pe scoarță. Culoarea albă a varului reflectă razele soarelui, prevenind supraîncălzirea scoarței și reducând diferențele de temperatură dintre zi și noapte. Pe lângă protecția termică, varul are și un efect dezinfectant, contribuind la distrugerea unor forme hibernante de dăunători sau agenți patogeni.
O altă metodă eficientă de protecție a trunchiului pomilor tineri este învelirea acestuia cu materiale protectoare. Se pot folosi rogojini de stuf, pânză de sac, hârtie specială de ambalaj sau plase de protecție din plastic. Aceste materiale creează un strat izolator în jurul trunchiului, protejându-l atât de ger, cât și de rozătoare (iepuri, șoareci de câmp) care pot roade scoarța în timpul iernii, când sursele de hrană sunt limitate. Învelirea trebuie făcută lejer, pentru a permite circulația aerului, și materialele se vor îndepărta primăvara devreme pentru a nu favoriza dezvoltarea bolilor.
Protejarea sistemului radicular este, de asemenea, crucială, în special în zonele cu ierni geroase și cu strat redus de zăpadă. Rădăcinile gutuiului sunt mai sensibile la îngheț decât partea aeriană. O metodă simplă și foarte eficientă de protecție este mulcirea zonei de sub proiecția coroanei. Se aplică un strat gros, de 10-15 cm, de material organic, precum paie, frunze uscate, compost sau gunoi de grajd paios. Acest strat de mulci acționează ca o plapumă, izolând solul și prevenind înghețarea acestuia în adâncime, protejând astfel rădăcinile superficiale.
Lucrările de igienizare de toamnă
Pregătirea pentru iernat nu înseamnă doar protecție directă împotriva frigului, ci și reducerea rezervei de boli și dăunători pentru sezonul următor. O componentă esențială a acestui proces este igiena culturală. După căderea tuturor frunzelor, este obligatoriu ca acestea să fie greblate, adunate și îndepărtate din livadă. Frunzele căzute reprezintă principalul adăpost de iernare pentru sporii multor ciuperci patogene, cum ar fi cea care produce pătarea brună (Diplocarpon mespili). Prin eliminarea lor, se reduce semnificativ sursa de infecție primară din primăvara următoare.
De asemenea, trebuie inspectați cu atenție pomii pentru a identifica și îndepărta fructele mumificate, care au rămas agățate în coroană. Aceste fructe uscate și zbârcite sunt pline de spori de Monilinia, agentul patogen care produce monilioza. Lăsarea lor în pom peste iarnă este ca și cum am păstra o „bombă” cu spori, gata să explodeze și să infecteze florile și lăstarii tineri la începutul primăverii. Fructele mumificate, împreună cu cele căzute pe jos și care prezintă semne de boală, trebuie adunate și distruse, de preferat prin ardere.
O tăiere de igienizare poate fi efectuată toamna târziu, după căderea frunzelor. Aceasta nu este tăierea principală de formare sau de rodire, ci una care vizează strict eliminarea ramurilor evident uscate, rupte sau bolnave (de exemplu, cele cu cancere vizibile). Aceste ramuri reprezintă nu doar surse de inocul, dar și puncte slabe în structura pomului, care se pot rupe sub greutatea zăpezii sau sub acțiunea vântului puternic din timpul iernii. Orice tăietură mai mare de 2 cm în diametru ar trebui protejată cu un mastic cicatrizant.
Aplicarea unui tratament fitosanitar de toamnă, după căderea frunzelor, este ultima verigă în lanțul măsurilor de igienizare. Se folosesc produse pe bază de cupru (zeamă bordeleză, hidroxid de cupru), care au un spectru larg de acțiune împotriva bacteriilor și ciupercilor. Acest tratament „spală” pomul de agenții patogeni care ar putea ierna pe scoarța trunchiului și a ramurilor, în crăpăturile acesteia sau în jurul mugurilor, reducând presiunea de infecție pentru anul viitor și asigurând un start mai sănătos în primăvară.
Protecția împotriva factorilor abiotici și biotici specifici iernii
Pe lângă ger, vântul puternic și rece din timpul iernii poate provoca daune, în special prin deshidratarea mugurilor și a lăstarilor tineri. În zonele foarte expuse, instalarea unor perdele de protecție (garduri vii, plase speciale) poate reduce viteza vântului și poate crea un microclimat mai favorabil în livadă. De asemenea, greutatea zăpezii umede, depusă în cantități mari, poate duce la ruperea ramurilor, mai ales dacă pomul are o structură a coroanei deficitară, cu unghiuri de inserție ascuțite. Scuturarea zăpezii de pe ramuri după ninsori abundente este o măsură de precauție recomandată, în special pentru pomii tineri.
Rozătoarele, în special iepurii de câmp și șoarecii, pot produce pagube însemnate pe timpul iernii, când hrana este greu de găsit. Aceștia rod scoarța de la baza trunchiului, uneori inelar, ceea ce duce la întreruperea circulației sevei și, în final, la uscarea pomului. Protejarea trunchiului cu plase speciale anti-rozătoare, manșoane din plastic sau chiar prin învelirea cu materialele menționate anterior (pânză de sac, rogojini) este cea mai sigură metodă de a preveni aceste daune. De asemenea, menținerea curată a terenului din jurul pomilor, fără buruieni sau resturi vegetale, reduce adăposturile pentru șoareci.
Fluctuațiile mari de temperatură dintre zi și noapte pot provoca, de asemenea, un fenomen numit „gelivură”. Acesta constă în apariția unor crăpături longitudinale adânci în scoarța și lemnul trunchiului, de obicei pe partea sud-vestică. Mecanismul este similar cu cel al arsurilor solare, dar implică și înghețarea apei din interiorul țesuturilor. Văruirea trunchiului este cea mai eficientă metodă de prevenire a gelivurii, deoarece reduce absorbția de căldură în timpul zilei și minimizează șocurile termice.
În concluzie, o iernare reușită a gutuiului nu este un proces pasiv, ci unul care necesită o intervenție activă din partea pomicultorului. Prin combinarea măsurilor de protecție directă (văruire, învelire, mulcire) cu cele de igienă culturală și de asigurare a condițiilor optime de nutriție și umiditate în toamnă, se creează premisele ca pomul să treacă cu bine peste perioada de repaus, să fie ferit de accidente climatice și să își valorifice la maximum potențialul productiv în sezonul următor.
