Deși Cephalotaxus harringtonia var. drupacea este un arbust conifer renumit pentru rezistența sa la temperaturi scăzute, pregătirea corespunzătoare pentru sezonul rece este un pas esențial pentru a-i asigura supraviețuirea și o pornire viguroasă în primăvara următoare. Iernarea cu succes nu înseamnă doar protejarea plantei de ger, ci și de alte pericole specifice iernii, cum ar fi deshidratarea cauzată de vânt, arsurile solare sau daunele provocate de greutatea zăpezii. O strategie de iernare bine pusă la punct, care începe încă din toamnă, va minimiza stresul la care este supusă planta și va contribui semnificativ la sănătatea și longevitatea sa în grădina ta. Prin înțelegerea provocărilor pe care le aduce iarna, poți lua măsuri proactive pentru a-ți proteja investiția.
Pregătirile de toamnă
Pregătirea pentru iarnă începe cu mult înainte de căderea primului fulg de nea. Toamna este perioada crucială în care planta trebuie să acumuleze resursele necesare pentru a supraviețui sezonului rece. Unul dintre cei mai importanți pași este asigurarea unei hidratări corespunzătoare. Continuă să uzi planta în mod regulat pe parcursul toamnei, reducând frecvența pe măsură ce vremea se răcește, dar asigurându-te că solul nu se usucă complet. O udare profundă și abundentă, efectuată chiar înainte de primul îngheț serios, este vitală pentru a umple rezervele de apă din sol și din țesuturile plantei.
Încetarea oricărei fertilizări este o altă regulă de aur a pregătirilor de toamnă. Aplicarea de îngrășăminte, în special cele bogate în azot, după sfârșitul verii (august) este contraindicată. Azotul stimulează creșterea vegetativă, iar lăstarii noi, care ar putea apărea toamna târziu, nu vor avea suficient timp să se maturizeze și să se lignifice. Acest țesut fraged este extrem de sensibil la îngheț și va fi, cel mai probabil, distrus de primele geruri, ceea ce reprezintă o pierdere de energie pentru plantă și o potențială poartă de intrare pentru boli.
Curățenia în jurul plantei este, de asemenea, importantă. Îndepărtează frunzele căzute și alte resturi vegetale de la baza arbustului. Aceste materiale pot adăposti spori de ciuperci sau ouă de dăunători care ar putea ierna și provoca probleme în primăvara următoare. O zonă curată în jurul plantei îmbunătățește, de asemenea, circulația aerului și reduce riscul de putrezire a trunchiului la contactul cu materiale umede, în descompunere.
Inspectează planta pentru ultima dată înainte de venirea iernii pentru a depista orice problemă de sănătate. Verifică dacă există semne de boli sau dăunători și ia măsurile necesare. O plantă care intră în iarnă sănătoasă și fără stres are șanse mult mai mari de a trece cu bine peste sezonul rece. Evită tăierile majore în toamnă, deoarece acestea pot stimula creșterea și pot reduce rezistența plantei la ger. Se pot îndepărta doar ramurile evident uscate sau rupte.
Mai multe articole pe această temă
Protejarea rădăcinilor prin mulcire
Sistemul radicular este una dintre cele mai vulnerabile părți ale plantei în timpul iernii, în special rădăcinile superficiale. Temperaturile scăzute, ciclurile repetate de îngheț-dezgheț și lipsa unui strat protector de zăpadă pot duce la deteriorarea sau chiar moartea rădăcinilor. Protejarea acestora este, prin urmare, o prioritate absolută. Cea mai simplă și mai eficientă metodă de a face acest lucru este aplicarea unui strat generos de mulci organic în jurul bazei plantei.
Cel mai bun moment pentru a aplica mulciul de iarnă este toamna târziu, după ce au avut loc câteva înghețuri ușoare, dar înainte ca solul să înghețe în profunzime. Aplicarea prea devreme, când solul este încă cald, poate întârzia intrarea în repaus a plantei și poate oferi un adăpost pentru rozătoare. Materiale excelente pentru mulcire includ scoarța de copac mărunțită, frunzele uscate și tocate, paiele sau compostul. Aceste materiale acționează ca o plapumă, izolând solul și protejând rădăcinile de fluctuațiile extreme de temperatură.
Aplică un strat de mulci de aproximativ 10-15 cm grosime, întinzându-l pe o suprafață care să acopere întreaga zonă a rădăcinilor, care se extinde de obicei până la marginea coroanei plantei. Este foarte important să lași un spațiu liber de câțiva centimetri în jurul trunchiului. Acumularea de mulci direct pe trunchi poate reține umiditatea și poate duce la putrezirea scoarței, creând o vulnerabilitate la boli și dăunători.
Pe lângă protecția termică, mulciul ajută și la conservarea umidității din sol, reducând efectele de uscare ale vântului de iarnă. Primăvara, pe măsură ce se descompune, mulciul organic va îmbogăți solul cu materie organică și nutrienți, contribuind la o pornire sănătoasă în noul sezon de creștere. Nu uita să îndepărtezi o parte din stratul gros de mulci primăvara devreme, pentru a permite solului să se încălzească mai repede.
Mai multe articole pe această temă
Protecția frunzișului împotriva factorilor de stres
Frunzișul veșnic verde al tisei japoneze continuă să piardă apă prin transpirație chiar și în timpul iernii, deși într-un ritm mult mai lent. Această pierdere de apă, combinată cu incapacitatea rădăcinilor de a o absorbi din solul înghețat, duce la un fenomen periculos numit deshidratare de iarnă sau uscare fiziologică. Vântul puternic și uscat și soarele de iarnă, care poate fi surprinzător de puternic, accelerează acest proces. Simptomele, care apar de obicei primăvara, sunt acele uscate, maronii, în special pe partea plantei expusă la vânt și soare.
Pentru a proteja exemplarele tinere sau cele plantate în locații foarte expuse, se pot folosi bariere de protecție. Un paravan simplu, construit din stâlpi de lemn și pânză de sac (iută), plasat pe partea de unde bate vântul dominant (de obicei nord-vest), poate reduce semnificativ impactul vântului. Aceste bariere trebuie instalate toamna târziu și îndepărtate primăvara devreme, odată ce pericolul a trecut.
O altă metodă de protecție este învelirea completă a arbustului. Aceasta este recomandată în special pentru plantele foarte tinere în primii 1-2 ani de la plantare. Folosește materiale care permit circulația aerului, cum ar fi pânza de sac sau plasele speciale anti-vânt. Nu folosi niciodată folie de plastic, deoarece aceasta nu permite plantei să respire, creează un efect de seră în zilele însorite și poate duce la acumularea de condens și la apariția bolilor fungice. Învelitoarea trebuie legată lejer, pentru a nu deteriora ramurile.
Aplicarea de spray-uri antidesicante poate oferi un strat suplimentar de protecție. Aceste produse, disponibile în magazinele de grădinărit, formează o peliculă subțire, ceroasă, pe suprafața acelor, care reduce pierderea de apă prin transpirație. Acestea se aplică toamna târziu, într-o zi cu temperaturi pozitive, înainte de instalarea gerului puternic. Eficacitatea lor poate varia, dar pot oferi un ajutor suplimentar în condiții de iarnă aspră.
Managementul zăpezii și al gheții
Zăpada poate fi atât un prieten, cât și un dușman pentru tisa japoneză. Un strat de zăpadă afânată la baza plantei acționează ca un excelent izolator natural, protejând rădăcinile chiar mai bine decât mulciul. Cu toate acestea, zăpada grea și umedă care se acumulează pe ramurile arbustului poate deveni o problemă serioasă. Greutatea excesivă poate îndoi, deforma sau chiar rupe ramurile, provocând daune structurale semnificative.
După fiecare ninsoare abundentă, este o idee bună să ieși în grădină și să scuturi cu grijă zăpada de pe ramuri. Folosește o mătură cu coadă lungă sau pur și simplu mâna, mișcând ramurile de jos în sus, cu blândețe, pentru a nu le deteriora. Nu încerca niciodată să îndepărtezi gheața care s-a format pe ramuri, deoarece aceasta este aderentă și, prin încercarea de a o sparge, riști să rupi ramurile sau să smulgi scoarța. Este mai bine să lași gheața să se topească în mod natural.
O altă problemă poate apărea la topirea zăpezii de pe acoperișuri, dacă arbustul este plantat sub streașina casei. Căderea unor mase mari de zăpadă sau gheață de la înălțime poate distruge complet o plantă. Dacă ai arbuști în astfel de locații de risc, este recomandat să construiești un cadru de protecție simplu, în formă de „A”, deasupra lor. O structură din lemn, acoperită cu o plasă sau o placă, poate devia zăpada care cade și poate proteja planta de impactul direct.
Sarea și alte substanțe chimice folosite pentru dezghețarea aleilor și a trotuarelor sunt extrem de dăunătoare pentru tisa japoneză. Acestea, odată ajunse în sol, pot arde rădăcinile și pot crea un dezechilibru chimic care afectează absorbția apei. Evită să plantezi acest arbust în apropierea zonelor unde se folosesc frecvent astfel de substanțe. Dacă acest lucru nu este posibil, construiește o barieră fizică (de exemplu, o bordură sau o folie de plastic îngropată vertical în pământ) pentru a preveni scurgerea apei sărate către rădăcinile plantei.
📷: A. Barra, CC BY-SA 4.0, via Wikimedia Commons
