Deși este considerat un pom fructifer relativ rezistent, gutuiul nu este lipsit de probleme fitosanitare, fiind vulnerabil la atacul unui număr de boli și dăunători care pot compromite atât cantitativ, cât și calitativ recolta. Cunoașterea principalilor inamici ai culturii, recunoașterea simptomelor specifice și aplicarea la timp a măsurilor de prevenire și combatere sunt esențiale pentru menținerea sănătății livezii. O strategie de protecție integrată, care combină metodele agrotehnice, biologice și chimice, reprezintă cea mai eficientă și sustenabilă abordare pentru a păstra pomii sănătoși și a obține fructe de calitate, libere de reziduuri.
Prevenirea este întotdeauna mai eficientă și mai puțin costisitoare decât combaterea. Măsurile profilactice încep încă de la înființarea livezii, prin alegerea unui amplasament corespunzător, aerisit și însorit, care să nu favorizeze menținerea unei umidități ridicate la nivelul coroanei. Plantarea la distanțe optime asigură o bună circulație a aerului, ceea ce contribuie la uscarea rapidă a frunzișului după ploi și reduce riscul de infecții fungice. De asemenea, este crucială utilizarea unui material săditor sănătos, certificat, provenit din pepiniere de încredere, pentru a evita introducerea de boli sau dăunători în livadă odată cu pomii.
Măsurile agrotehnice joacă un rol vital în menținerea unei stări fitosanitare bune. Tăierile anuale de întreținere sunt esențiale nu doar pentru formarea coroanei și stimularea rodirii, ci și pentru eliminarea surselor de infecție. Ramurile uscate, bolnave, rupte sau cele care îndesesc excesiv coroana trebuie îndepărtate și arse. De asemenea, igiena culturală, prin adunarea și distrugerea frunzelor căzute și a fructelor mumificate (rămase în pom sau căzute), este o practică obligatorie, deoarece aceste resturi vegetale reprezintă principalul mod de iernare pentru mulți agenți patogeni și dăunători.
Fertilizarea echilibrată și irigarea corectă contribuie, de asemenea, la creșterea rezistenței pomului. Un pom bine hrănit și care nu suferă de stres hidric este mai viguros și mai capabil să se apere singur împotriva atacurilor. Excesul de azot, în special, trebuie evitat, deoarece duce la formarea unor țesuturi vegetative luxuriante, dar sensibile la atacul unor dăunători (precum afidele) și al unor boli (precum focul bacterian). Monitorizarea constantă a livezii, prin inspecții periodice, permite depistarea timpurie a problemelor și intervenția rapidă, înainte ca acestea să scape de sub control.
Principalele boli ale gutuiului
Una dintre cele mai periculoase boli care poate afecta gutuiul este focul bacterian al rozaceelor, produs de bacteria Erwinia amylovora. Această boală atacă florile, lăstarii, ramurile și fructele. Simptomele includ ofilirea și înnegrirea bruscă a florilor și a lăstarilor tineri, care capătă un aspect de „ars de foc”. Vârful lăstarilor afectați se curbează adesea sub forma unui cârlig. Pe vreme umedă, pe zonele atacate poate apărea un exsudat bacterian, sub forma unor picături vâscoase, de culoare alb-gălbuie. Combaterea este dificilă și se bazează pe măsuri preventive: tăierea și arderea imediată a ramurilor afectate, la o distanță de 30-50 cm sub zona vizibil afectată, și dezinfectarea uneltelor după fiecare tăietură. Tratamentele chimice cu produse pe bază de cupru, aplicate în perioada de repaus și la începutul vegetației, pot reduce riscul de infecție.
Monilioza, cauzată de ciupercile din genul Monilinia, este o altă boală frecventă, care se manifestă sub două forme: arsura moniliană a florilor și lăstarilor și putregaiul brun al fructelor. Prima formă apare primăvara, provocând ofilirea și brunificarea florilor și a frunzelor adiacente, care rămân atârnate pe ramură. A doua formă atacă fructele, mai ales pe cele care au leziuni (provocate de grindină, insecte etc.). Pe suprafața fructului apar pete brune, care se extind rapid, iar apoi se dezvoltă pernițe concentrice de mucegai, de culoare gălbuie-cenușie. Fructele afectate putrezesc și fie cad, fie se usucă și rămân în pom (mumii), devenind o sursă de infecție pentru anul următor. Controlul moniliozei implică igienă culturală riguroasă și tratamente cu fungicide specifice, aplicate preventiv în fenofazele cheie (înflorit, creșterea fructelor).
Pătarea brună a frunzelor de gutui, produsă de ciuperca Diplocarpon mespili, este o boală comună care poate duce la defolierea prematură a pomilor, slăbindu-i și afectând producția din anul curent și din cel următor. Boala se manifestă prin apariția pe frunze a unor pete mici, circulare, de culoare închisă, aproape neagră. Petele se pot uni, acoperind suprafețe mari din frunză, care în final se îngălbenește și cade. Atacul poate apărea și pe lăstari și fructe. Măsurile de control includ strângerea și arderea frunzelor căzute toamna și aplicarea de tratamente cu fungicide de contact (pe bază de cupru, mancozeb) sau sistemice, la avertizare, pe parcursul perioadei de vegetație.
Alte boli care pot afecta gutuiul, deși cu o frecvență mai redusă, includ făinarea, rapănul și diverse tipuri de putregaiuri ale rădăcinilor sau ale trunchiului. Făinarea se manifestă printr-o pâslă albă, pulverulentă, pe frunze și lăstari tineri, în timp ce rapănul produce pete măslinii pe frunze și fructe. Managementul acestor boli se bazează pe aceleași principii: măsuri profilactice și agrotehnice corecte, completate de tratamente fitosanitare atunci când este necesar, utilizând produse omologate și respectând principiile de rotație a substanțelor active pentru a preveni apariția rezistenței.
Dăunătorii comuni ai culturii
Viermele merelor (Cydia pomonella) este unul dintre cei mai păguboși dăunători, atacând nu doar mărul și părul, ci și gutuiul. Adultul este un fluture mic, cenușiu, cu activitate crepusculară. Femela depune ouăle direct pe fructe sau pe frunzele din apropiere. Larvele care eclozează pătrund în fruct și se hrănesc cu pulpa și semințele, lăsând în urmă galerii pline de excremente. Fructele atacate stagnează în dezvoltare, putrezesc și cad prematur, fiind depreciate total. Combaterea se bazează pe monitorizarea zborului adulților cu ajutorul capcanelor feromonale și pe aplicarea tratamentelor cu insecticide specifice, la avertizare, pentru a ținti larvele nou eclozate, înainte ca acestea să pătrundă în fruct.
Păduchii de frunze (afidele) sunt insecte mici, care se grupează în colonii pe partea inferioară a frunzelor și pe vârfurile lăstarilor tineri. Aceștia se hrănesc prin înțeparea și sugerea sevei elaborate, provocând deformarea și răsucirea frunzelor, încetinirea creșterii lăstarilor și, în caz de atac puternic, scăderea calității fructelor. Afidele excretă un lichid dulceag, numit „roua de miere”, care favorizează dezvoltarea unei ciuperci negre, fumagina, ce reduce capacitatea de fotosinteză a frunzelor. Combaterea se poate face cu insecticide specifice (aficide), dar și prin protejarea prădătorilor naturali, precum buburuzele sau larvele de sirfide.
Păduchele din San José (Quadraspidiotus perniciosus) este un dăunător polifag foarte periculos, care poate duce chiar la uscarea pomilor în câțiva ani. Este o insectă țestoasă care formează colonii dense pe scoarța ramurilor, pe lăstari și chiar pe fructe. Se hrănește cu seva plantei, epuizând-o treptat. Prezența sa este semnalată de scuturile mici, circulare, de culoare cenușie, sub care se adăpostește insecta. În jurul locului de fixare, în special pe lăstari și fructe, apare o pată roșiatică, caracteristică. Combaterea este dificilă și se bazează pe tratamente aplicate în perioada de repaus vegetativ, cu ulei horticol, pentru a asfixia formele hibernante, și pe tratamente cu insecticide specifice în timpul perioadei de vegetație, pentru a combate larvele mobile.
Alți dăunători care pot apărea în cultura gutuiului includ diverse specii de acarieni (păianjeni roșii), care provoacă o decolorare și o bronzare a frunzelor, viespea fructelor sau diverse omizi defoliatoare. Pentru fiecare dintre acești dăunători, este esențială identificarea corectă și alegerea momentului optim de intervenție, preferând produsele de protecție a plantelor cu impact redus asupra mediului și a entomofaunei utile (albine, prădători naturali).
Strategia de tratamente fitosanitare
Un program eficient de protecție a plantelor începe cu tratamentul de iarnă (sau în repaus vegetativ), care se aplică după tăieri și până la umflarea mugurilor. Acesta constă într-o „îmbăiere” a pomului cu o soluție pe bază de ulei horticol, adesea în combinație cu un produs cupric. Acest tratament are rolul de a distruge formele hibernante ale multor dăunători (ouă de afide, acarieni, larve de păduche țestos) și a unor agenți patogeni.
În perioada de vegetație, tratamentele se aplică la avertizare, în funcție de condițiile climatice, de fenofaza pomului și de presiunea de infecție. Momentele cheie pentru tratamente preventive sunt: la dezmugurit („urechiușe de șoarece”), la apariția butonilor florali („buton roz”), în timpul și după înflorit (cu atenție la protejarea albinelor, evitând insecticidele în timpul înfloritului), la creșterea fructelor și înainte de recoltare (respectând cu strictețe timpul de pauză).
Pentru combaterea bolilor fungice se alternează fungicidele de contact (care protejează suprafața plantei) cu cele sistemice (care pătrund în plantă și acționează din interior), pentru a preveni apariția rezistenței. În mod similar, pentru dăunători, se rotește utilizarea insecticidelor cu moduri de acțiune diferite. Este esențială citirea cu atenție a etichetei produsului comercial, respectarea dozei, a volumului de soluție la hectar și a normelor de protecție a muncii și a mediului.
O abordare modernă și sustenabilă este managementul integrat al dăunătorilor (IPM – Integrated Pest Management). Acesta nu se bazează exclusiv pe tratamente chimice, ci le integrează într-un sistem complex care include monitorizarea dăunătorilor, utilizarea metodelor biologice (promovarea prădătorilor naturali), a metodelor mecanice (capcane) și a celor agrotehnice. Tratamentele chimice sunt considerate ultima soluție, fiind aplicate doar atunci când se atinge pragul economic de dăunare. Această strategie reduce dependența de pesticide, protejează mediul și sănătatea consumatorilor.
