Deși este recunoscut ca fiind unul dintre pomii fructiferi mai rezistenți, curmalul japonez nu este complet ferit de atacul bolilor și dăunătorilor, care pot afecta atât sănătatea pomului, cât și calitatea recoltei. Cunoașterea principalilor inamici ai culturii, recunoașterea timpurie a simptomelor și aplicarea unor strategii de management integrat sunt esențiale pentru a menține pomii sănătoși și productivi. O abordare proactivă, axată pe măsuri preventive, cum ar fi asigurarea unor condiții optime de creștere și monitorizarea constantă, este mult mai eficientă și sustenabilă decât intervențiile curative tardive. Acest ghid detaliat prezintă cele mai comune probleme fitosanitare ale curmalului japonez și oferă soluții practice pentru prevenirea și combaterea lor.
Principalele boli fungice
Bolile fungice reprezintă cea mai frecventă amenințare pentru sănătatea curmalului japonez, dezvoltarea lor fiind favorizată de umiditatea ridicată și de o circulație deficitară a aerului. Una dintre cele mai răspândite afecțiuni este pătarea unghiulară a frunzelor, cauzată de diverse specii de ciuperci, precum Cercospora sau Mycosphaerella. Această boală se manifestă prin apariția pe frunze a unor pete mici, de formă neregulată sau unghiulară, inițial gălbui, care ulterior devin maronii sau negricioase. În cazul unui atac puternic, petele se pot uni, ducând la necrozarea unor porțiuni mari din frunză și la defolierea prematură a pomului, ceea ce slăbește pomul și afectează maturarea fructelor.
Antracnoza, cauzată de ciuperca Colletotrichum gloeosporioides, este o altă boală importantă care poate afecta frunzele, lăstarii și, în special, fructele. Pe frunze, simptomele sunt similare cu cele ale pătării, dar pe fructe boala este mult mai distructivă. Apar pete circulare, de culoare închisă, ușor adâncite, care se extind rapid și pot acoperi o mare parte din suprafața fructului, ducând la putrezirea acestuia. Boala este favorizată de vremea caldă și umedă și poate provoca pierderi semnificative de recoltă, mai ales în apropierea coacerii.
Putregaiul cenușiu, provocat de Botrytis cinerea, poate afecta florile și fructele tinere, în special în primăverile reci și ploioase. Atacul pe flori duce la brunificarea și uscarea acestora, compromițând legarea fructelor. Pe fructe, boala se manifestă printr-o putrezire moale, acoperită de un mucegai cenușiu, pulverulent. De asemenea, trebuie menționată și verticilioza, o boală vasculară cauzată de ciuperca Verticillium dahliae, care pătrunde prin rădăcini și blochează vasele conducătoare. Simptomele includ ofilirea bruscă a frunzelor pe una sau mai multe ramuri, adesea pe o singură parte a pomului, urmată de uscarea acestora.
Prevenirea bolilor fungice este mult mai eficientă decât tratarea lor. Asigurarea unei bune circulații a aerului prin tăieri de rărire a coroanei este esențială. Irigarea la baza pomului, evitând udarea frunzelor, reduce umiditatea de la nivelul coroanei. Adunarea și distrugerea frunzelor și fructelor căzute toamna elimină o sursă importantă de inocul pentru anul următor. În caz de necesitate, se pot aplica tratamente preventive cu fungicide pe bază de cupru la începutul primăverii sau fungicide specifice la apariția primelor simptome, conform recomandărilor specialiștilor.
Mai multe articole pe această temă
Dăunătorii comuni ai curmalului
Curmalul japonez poate fi atacat de o serie de dăunători, în special insecte cu aparat bucal de înțepat și supt. Păduchii țestoși, în special păduchele țestos din San Jose (Quadraspidiotus perniciosus), sunt printre cei mai periculoși. Aceștia se fixează pe scoarța ramurilor, a lăstarilor și chiar pe fructe, formând colonii protejate de scuturi ceroase. Prin sugerea sevei, ei slăbesc pomul și pot provoca uscarea ramurilor. Prezența lor este adesea asociată cu apariția fumaginei, o ciupercă neagră care se dezvoltă pe „roua de miere” (excrementele dulci) eliminată de păduchi, înnegrind frunzele și fructele și reducând fotosinteza.
Musca mediteraneană a fructelor (Ceratitis capitata) este un dăunător polifag deosebit de periculos în zonele cu climă mai caldă. Femela depune ouă sub coaja fructelor în pârgă, iar larvele care eclozează se hrănesc cu pulpa, provocând putrezirea și căderea prematură a fructelor. Fructele atacate prezintă mici puncte de înțepătură și devin moi în zona respectivă. Controlul acestui dăunător este dificil și se bazează adesea pe monitorizarea zborului adulților cu ajutorul capcanelor cromatice sau cu feromoni și pe aplicarea de tratamente insecticide la avertizare.
Alți dăunători care pot apărea ocazional includ acarienii, cum ar fi păianjenul roșu comun (Tetranychus urticae), care se dezvoltă în condiții de căldură și uscăciune. Aceștia se hrănesc cu conținutul celulelor de pe partea inferioară a frunzelor, provocând apariția unor puncte mici, gălbui, care duc la o decolorare generală și la uscarea frunzelor. Prezența lor este adesea semnalată de o pânză fină, mătăsoasă. Diverse specii de omizi defoliatoare pot, de asemenea, să consume frunzele, dar de obicei atacurile nu sunt suficient de severe pentru a necesita intervenții chimice.
Combaterea dăunătorilor ar trebui să se bazeze pe o abordare integrată. Tratamentele de iarnă cu uleiuri horticole sunt foarte eficiente împotriva formelor hibernante ale păduchilor țestoși și a ouălor de acarieni. Încurajarea prădătorilor naturali, cum ar fi buburuzele (care consumă afide și păduchi țestoși) sau viespile parazitoide, este o strategie pe termen lung. Inspecțiile regulate permit depistarea timpurie a focarelor, care pot fi eliminate manual (în cazul omizilor) sau prin aplicarea de insecticide selective, cu impact redus asupra entomofaunei utile, doar atunci când pragul economic de dăunare este depășit.
Mai multe articole pe această temă
Probleme fiziologice și abiotice
Pe lângă bolile și dăunătorii clasici, curmalul japonez poate suferi și de o serie de probleme cauzate de factori de mediu nefavorabili, cunoscute sub numele de tulburări fiziologice sau abiotice. Căderea prematură a fructelor este una dintre cele mai frecvente îngrijorări pentru cultivatori. Este important de știut că o anumită cădere a florilor și a fructelor tinere (abscizie) este un proces natural de autoreglare a pomului, prin care acesta își ajustează încărcătura la resursele disponibile. Totuși, o cădere masivă poate fi cauzată de factori de stres precum seceta, excesul de umiditate, deficiențele nutritive (în special de azot sau bor) sau fluctuațiile mari de temperatură în perioada de legare.
Crăparea fructelor este o altă problemă majoră, care apare de obicei în apropierea coacerii. Cauza principală este o fluctuație bruscă a umidității din sol. După o perioadă de secetă, în care creșterea cojii este încetinită, o ploaie abundentă sau o irigare excesivă duce la o absorbție rapidă de apă și la o umflare rapidă a pulpei, căreia coaja, devenită mai puțin elastică, nu-i poate face față și crapă. Menținerea unei umidități constante în sol pe parcursul verii, prin irigare regulată și mulcire, este cea mai bună metodă de prevenire a acestui fenomen.
Arsurile solare pot afecta atât fructele, cât și scoarța pomului. Fructele expuse direct la soarele puternic, în special pe partea de sud-vest, pot dezvolta pete mari, decolorate, care devin apoi maronii și scufundate, depreciind calitatea acestora. Asigurarea unui frunziș suficient de bogat, care să umbrească fructele, este esențială. Scoarța trunchiului și a ramurilor principale, mai ales la pomii tineri, poate suferi de arsuri solare în timpul iernii, când soarele puternic încălzește scoarța în timpul zilei, urmat de temperaturi scăzute noaptea, ceea ce duce la crăparea țesuturilor. Văruirea trunchiului toamna este o practică tradițională și eficientă pentru a reflecta lumina soarelui și a preveni aceste daune.
Deficiențele sau excesele de nutrienți, așa cum au fost descrise într-un capitol anterior, sunt, de asemenea, considerate probleme abiotice. Cloroza ferică (îngălbenirea frunzelor tinere) cauzată de un pH prea ridicat al solului este un exemplu clasic. De asemenea, daunele provocate de înghețurile târzii de primăvară, care pot distruge mugurii, florile sau lăstarii tineri, sau de gerurile puternice din timpul iernii, care pot afecta lemnul, sunt factori de risc importanți în multe zone de cultură. Alegerea unor soiuri rezistente și a unei locații de plantare adecvate, ferită de curenții de aer rece, poate reduce aceste riscuri.
Strategii de management integrat (IPM)
Managementul integrat al dăunătorilor (IPM – Integrated Pest Management) este o abordare holistică și sustenabilă, care combină diverse metode de control pentru a menține populațiile de organisme dăunătoare sub pragul economic de dăunare, cu un impact minim asupra mediului și sănătății umane. Fundamentul IPM este prevenirea. Un pom sănătos și viguros, care crește în condiții optime (locație corectă, sol bun, nutriție și irigare adecvate), este mult mai capabil să reziste atacului bolilor și dăunătorilor. Prin urmare, toate practicile agrotehnice corecte reprezintă prima linie de apărare.
Monitorizarea constantă este al doilea pilon al IPM. Inspecția regulată a pomilor, cel puțin o dată pe săptămână în timpul sezonului de vegetație, permite identificarea timpurie a problemelor. Acest lucru face posibilă intervenția înainte ca o infestare să scape de sub control. Utilizarea capcanelor lipicioase colorate sau a celor cu feromoni poate ajuta la monitorizarea prezenței și a densității anumitor insecte dăunătoare, permițând o evaluare obiectivă a nivelului de risc și o temporizare corectă a eventualelor tratamente.
Atunci când este necesară o intervenție, IPM prioritizează metodele de control cu cel mai mic risc. Controlul mecanic, cum ar fi îndepărtarea manuală a omizilor sau a ramurilor afectate, poate fi suficient pentru probleme minore. Controlul biologic, prin încurajarea și conservarea prădătorilor și parazitoizilor naturali (buburuze, sirfide, păsări), este o strategie pe termen lung extrem de valoroasă. Plantarea de flori în apropiere (ex. gălbenele, facelia) poate atrage aceste organisme benefice în grădină.
Utilizarea pesticidelor chimice este considerată ultima soluție în IPM, fiind aplicată doar atunci când celelalte metode nu sunt suficiente pentru a preveni pierderi economice semnificative. Atunci când se utilizează pesticide, se aleg produse selective, care afectează ținta specifică, dar au un impact redus asupra insectelor benefice, albinelor și mediului. Este crucial să se respecte cu strictețe doza, momentul aplicării și perioada de pauză până la recoltare, indicate pe eticheta produsului. Alternarea produselor cu moduri de acțiune diferite este, de asemenea, importantă pentru a preveni dezvoltarea rezistenței la dăunători.
Măsuri de igienă culturală
Igiena culturală se referă la un set de practici de curățenie și întreținere în livadă, care au ca scop reducerea surselor de infecție și a locurilor de adăpost pentru dăunători. Aceste măsuri sunt simple, adesea necostisitoare, și constituie o componentă esențială a oricărui program de protecție a plantelor. Una dintre cele mai importante practici este curățenia de toamnă. Adunarea și distrugerea (prin ardere sau compostare la cald) a tuturor frunzelor și fructelor mumificate căzute pe sol este vitală, deoarece mulți patogeni (cum ar fi ciupercile care cauzează pătarea frunzelor și antracnoza) și unii dăunători iernează în aceste resturi vegetale.
Tăierile de igienizare joacă, de asemenea, un rol crucial. Pe parcursul întregului an, dar mai ales în timpul tăierilor din perioada de repaus, este esențial să se elimine toate ramurile uscate, rupte, bolnave sau care prezintă semne de atac al dăunătorilor. Aceste ramuri trebuie îndepărtate din livadă și distruse. Dezinfectarea uneltelor de tăiat (foarfece, fierăstrău) după fiecare pom, sau cel puțin după tăierea unei ramuri bolnave, este o practică obligatorie pentru a preveni răspândirea bolilor, în special a celor vasculare sau a cancerelor bacteriene, de la un pom la altul. O soluție de alcool sanitar sau de hipoclorit de sodiu 10% este eficientă pentru dezinfectare.
Controlul buruienilor în jurul pomilor este o altă măsură importantă de igienă culturală. Buruienile nu doar că concurează cu pomul pentru apă și nutrienți, dar pot servi și ca plante gazdă pentru anumiți dăunători (cum ar fi afidele sau acarienii) și pot crea un microclimat umed la baza trunchiului, favorabil dezvoltării bolilor. Menținerea unei zone curate în jurul pomului, prin plivire manuală, cosire sau mulcire, contribuie la sănătatea generală a acestuia.
Nu în ultimul rând, gestionarea corectă a fructelor căzute pe parcursul verii este importantă. Fructele care cad prematur sunt adesea infestate cu larve de insecte (cum ar fi musca fructelor) sau afectate de boli. Lăsarea lor pe sol permite dăunătorilor să își completeze ciclul de viață și să reinfecteze alte fructe. Aceste fructe ar trebui adunate cu regularitate și distruse sau îngropate adânc. Implementarea consecventă a acestor măsuri simple de igienă culturală poate reduce semnificativ presiunea de infecție și infestare, diminuând necesitatea intervențiilor chimice.
