Cultura castanului comestibil, deși robustă și longevivă, se confruntă cu o serie de amenințări fitosanitare care pot afecta semnificativ sănătatea arborilor și pot compromite producția de fructe. Cunoașterea principalelor boli și dăunători, recunoașterea timpurie a simptomelor și aplicarea unor strategii de management integrat sunt esențiale pentru a menține livada sănătoasă și productivă. De la boli devastatoare precum cancerul cortical și boala de cerneală, până la dăunători invazivi precum viespea gallicolă, fiecare problemă necesită o abordare specifică, care combină măsuri preventive, metode agrotehnice, control biologic și, doar ca ultimă soluție, intervenții chimice. O vigilență constantă și o înțelegere aprofundată a interacțiunilor dintre plantă, patogeni și mediu sunt cheia succesului în protecția fitosanitară a castanului.
Principalele boli fungice
Una dintre cele mai distructive boli care afectează castanul la nivel mondial este cancerul cortical, cauzat de ciuperca Cryphonectria parasitica. Această boală a fost responsabilă pentru dispariția aproape completă a castanului american și reprezintă o amenințare constantă și pentru castanul european. Agentul patogen pătrunde în plantă prin răni de orice fel (tăieri, crăpături de îngheț, daune mecanice) și se dezvoltă în scoarță, provocând apariția unor leziuni (cancere) scufundate, de culoare galben-portocalie. Pe măsură ce cancerul se extinde circular, acesta întrerupe fluxul de sevă, ducând la uscarea rapidă a ramurii sau chiar a întregului arbore de deasupra leziunii. Prevenția este crucială și include utilizarea de soiuri rezistente (hibrizi euro-japonezi), evitarea producerii de răni și dezinfectarea riguroasă a uneltelor de tăiere.
Boala de cerneală, cauzată de oomicetele din genul Phytophthora (în principal P. cinnamomi și P. cambivora), este o altă afecțiune gravă, care atacă sistemul radicular și baza trunchiului. Acești patogeni prosperă în solurile grele, compacte, cu un drenaj deficitar, unde excesul de umiditate le favorizează dezvoltarea. Simptomele aeriene includ o creștere slabă, frunze mici și îngălbenite, ofilire bruscă și uscarea ramurilor. La baza trunchiului, se poate observa o zonă de scoarță de culoare închisă, umedă, de sub care se scurge un lichid negricios, asemănător cernelii, de unde și numele bolii. Controlul acestei boli este foarte dificil odată instalată, de aceea măsurile preventive sunt vitale: alegerea unor terenuri bine drenate, utilizarea de portaltoi rezistenți și evitarea irigării excesive.
Pe lângă aceste două boli majore, castanul poate fi afectat și de alte ciuperci. Antracnoza (Mycosphaerella maculiformis) este o boală care atacă frunzele, provocând apariția unor pete circulare, maronii, cu un centru mai deschis la culoare. În caz de atac puternic, frunzele se pot usca și cădea prematur, slăbind arborele. Putregaiul brun al fructelor (Monilinia fructigena) poate afecta fructele, în special în anii ploioși, provocând putrezirea acestora. Fructele atacate se acoperă cu un mucegai cenușiu și se mumifică, rămânând adesea pe arbore peste iarnă și devenind o sursă de infecție pentru anul următor.
Managementul bolilor fungice se bazează în primul rând pe măsuri preventive. Acestea includ asigurarea unei bune circulații a aerului prin tăieri de rărire a coroanei, igiena culturală (adunarea și distrugerea frunzelor și fructelor căzute), menținerea unei stări de nutriție echilibrate și evitarea stresului hidric. Tratamentele chimice cu fungicide pe bază de cupru, aplicate în perioada de repaus vegetativ (tratamente de iarnă) și în timpul vegetației, pot ajuta la prevenirea și controlul unor boli foliare și de ramuri. Cu toate acestea, pentru boli sistemice precum cancerul cortical sau boala de cerneală, eficacitatea tratamentelor chimice este limitată.
Dăunători cheie ai castanului
În ultimii ani, cel mai periculos dăunător al castanului în Europa a devenit viespea gallicolă a castanului (Dryocosmus kuriphilus). Această insectă minusculă, originară din China, depune ouă în mugurii castanului în timpul verii. În primăvara următoare, larvele eclozate induc formarea unor gale (umflături sferice, de culoare verde-roșiatică) pe lăstari, pețiolul frunzelor și inflorescențe. Aceste gale perturbă creșterea normală, reducând drastic dezvoltarea lăstarilor și producția de flori și, implicit, de fructe. Atacurile severe și repetate pot duce la debilitarea puternică a arborilor. Controlul chimic este ineficient, deoarece larva este protejată în interiorul galei. Cea mai de succes metodă de combatere este controlul biologic, prin lansarea în livezi a parazitoidului său natural, Torymus sinensis, care depune ouă în interiorul galelor, iar larvele sale se hrănesc cu larvele viespii.
Un alt dăunător important este gărgărița castanelor (Curculio elephas), a cărei larvă este „viermele” găsit adesea în interiorul fructelor. Femela adultă folosește un rostru (trompă) lung pentru a perfora învelișul spinos și coaja castanei și a depune un ou în interiorul acesteia, de obicei în luna august. Larva eclozată se hrănește cu miezul fructului pe parcursul dezvoltării sale. Odată ajunsă la maturitate, larva părăsește castana (după ce aceasta a căzut pe sol), lăsând în urmă un orificiu caracteristic, și se îngroapă în pământ pentru a ierna. Controlul acestui dăunător este dificil și se bazează pe măsuri agrotehnice, cum ar fi colectarea zilnică și distrugerea fructelor infestate căzute la sol, pentru a întrerupe ciclul de viață al insectei. Lucrările solului toamna pot expune larvele la prădători și la condiții meteorologice nefavorabile.
Pe lângă acești dăunători specifici, castanul poate fi atacat și de o serie de insecte polifage. Viermele merelor (Cydia pomonella) și molia orientală a fructelor (Grapholita molesta) pot ataca ocazional și fructele de castan. Afidele se pot dezvolta pe lăstarii tineri și pe frunze, hrănindu-se cu seva și excretând „roua de miere”, care favorizează dezvoltarea fumaginei (o ciupercă de culoare neagră). Acarienii, precum păianjenul roșu comun (Tetranychus urticae), pot provoca daune în verile calde și secetoase, ducând la decolorarea și uscarea frunzelor.
Monitorizarea periodică a livezii pentru a detecta prezența acestor dăunători este esențială. Utilizarea capcanelor cu feromoni pentru anumiți dăunători (cum ar fi viermele merelor) poate ajuta la determinarea momentului optim pentru aplicarea tratamentelor. Promovarea prădătorilor naturali (buburuze, sirfide, păsări insectivore) prin menținerea unui ecosistem diversificat în livadă poate contribui la menținerea populațiilor de dăunători sub control. Tratamentele cu insecticide trebuie să fie o ultimă soluție, utilizând produse selective, care să afecteze cât mai puțin entomofauna utilă.
Strategii de management integrat (IPM)
Managementul integrat al dăunătorilor (IPM – Integrated Pest Management) reprezintă abordarea cea mai sustenabilă și eficientă pentru protecția fitosanitară a livezilor de castan. Această strategie nu se bazează pe o singură metodă de control, ci integrează o multitudine de tactici (agrotehnice, biologice, biotehnice și chimice) într-un mod complementar, pentru a menține populațiile de boli și dăunători sub pragul de dăunare economică, cu un impact minim asupra mediului și a sănătății umane. Fundamentul IPM este monitorizarea atentă și luarea deciziilor pe baza datelor concrete din teren, nu pe un calendar prestabilit de tratamente.
Măsurile agrotehnice și preventive reprezintă prima linie de apărare. Acestea includ: alegerea unui amplasament adecvat, cu o bună circulație a aerului și un sol bine drenat; utilizarea de material săditor sănătos, certificat, și de soiuri rezistente la principalele boli; efectuarea unor tăieri corecte pentru a asigura o coroană aerisită; menținerea unei igiene culturale riguroase prin îndepărtarea și distrugerea resturilor vegetale infectate; asigurarea unei nutriții și irigări echilibrate pentru a menține arborii viguroși și mai puțin susceptibili la atacuri. Aceste practici creează un mediu nefavorabil dezvoltării patogenilor și dăunătorilor.
Controlul biologic joacă un rol din ce în ce mai important în IPM. Acesta presupune utilizarea dușmanilor naturali ai dăunătorilor (prădători, parazitoizi, patogeni) pentru a le controla populațiile. Exemplul cel mai elocvent la castan este utilizarea parazitoidului Torymus sinensis pentru combaterea viespii gallicole. Conservarea și promovarea faunei utile autohtone prin plantarea de garduri vii, menținerea unor benzi înierbate și evitarea utilizării insecticidelor cu spectru larg de acțiune sunt, de asemenea, componente esențiale ale controlului biologic.
Metodele biotehnice, cum ar fi utilizarea capcanelor cu feromoni, sunt instrumente valoroase pentru monitorizarea zborului insectelor dăunătoare și pentru a stabili cu precizie momentul optim pentru intervenție (conceptul de „prag de dăunare economică”). În unele cazuri, capcanele pot fi folosite și pentru capturarea în masă a masculilor, reducând astfel împerecherea și presiunea dăunătorului. Utilizarea acestor instrumente permite o abordare mult mai țintită și reduce numărul de tratamente chimice necesare. Intervenția chimică este considerată ultima soluție în cadrul unui program IPM și se aplică doar atunci când celelalte metode nu reușesc să mențină dăunătorul sub control și se atinge pragul de dăunare economică.
Prevenirea și tratarea cancerului cortical
Având în vedere gravitatea cancerului cortical al castanului, este necesară o atenție specială acordată prevenirii și gestionării acestei boli. Cea mai eficientă strategie pe termen lung este plantarea de soiuri rezistente. Hibrizii creați prin încrucișarea castanului european (Castanea sativa) cu cel japonez (C. crenata) sau chinezesc (C. mollissima) au moștenit gene de rezistență de la speciile asiatice și reprezintă cea mai sigură alegere pentru înființarea de noi livezi în zonele cu risc. Soiuri precum ‘Bouche de Bétizac’, ‘Maraval’ sau ‘Marigoule’ sunt exemple de hibrizi care combină rezistența la boală cu o bună calitate a fructelor.
Prevenirea rănilor este un alt aspect fundamental, deoarece ciuperca pătrunde doar prin leziuni ale scoarței. Trebuie avută mare grijă în timpul efectuării lucrărilor agricole (cosit, arat) pentru a nu lovi trunchiurile arborilor cu utilajele. Rănile provocate de îngheț (gelivuri) pot fi prevenite prin vopsirea trunchiurilor cu var sau vopsea albă specială, care reflectă razele soarelui și reduce diferențele mari de temperatură dintre zi și noapte în timpul iernii. Toate tăierile trebuie executate cu unelte ascuțite, care produc tăieturi netede, și dezinfectate între arbori. Rănile mai mari rezultate în urma tăierilor trebuie protejate cu mastic cicatrizant.
În cazul în care boala apare într-o livadă, gestionarea ei este dificilă. Ramurile afectate, care prezintă cancere, trebuie tăiate și arse imediat. Tăierea trebuie făcută la o distanță considerabilă sub zona vizibil afectată, în lemn sănătos. Dacă un cancer apare pe trunchiul principal sau pe o șarpantă, se poate încerca curățarea chirurgicală a acestuia, prin îndepărtarea completă a scoarței afectate până la lemnul sănătos, plus o margine de siguranță de câțiva centimetri de țesut aparent sănătos. Zona curățată se dezinfectează apoi cu o soluție fungicidă și se acoperă cu mastic. Această metodă poate salva arborele, dar este laborioasă și nu întotdeauna eficientă.
O metodă de control biologic care a dat rezultate promițătoare în unele țări europene este hipovirulența. Aceasta constă în inocularea artificială a cancerelor cu tulpini ale aceleiași ciuperci (Cryphonectria parasitica) care sunt infectate cu un virus specific (un mycovirus). Acest virus slăbește ciuperca patogenă (o face „hipovirulentă”), permițând arborelui să oprească extinderea cancerului și să formeze țesut de calusare. Răspândirea naturală a acestor tulpini hipovirulente poate duce, în timp, la o stabilizare a bolii în livadă. Implementarea acestei metode necesită însă cunoștințe specializate și disponibilitatea inoculului corespunzător.
Probleme abiotice și fiziologice
Pe lângă bolile și dăunătorii biologici, castanii pot suferi și de o serie de probleme abiotice (neinfecțioase), cauzate de factori de mediu și de stres fiziologic. Arsurile solare pe scoarță sunt frecvente la arborii tineri, cu trunchiul expus direct soarelui puternic, în special în timpul iernii, când apar diferențe mari de temperatură. Acestea se manifestă prin crăparea și exfolierea scoarței pe partea sud-vestică a trunchiului și pot deveni porți de intrare pentru patogeni. Vopsirea trunchiurilor cu var sau protejarea lor cu învelișuri speciale poate preveni această problemă.
Înghețurile târzii de primăvară pot provoca daune semnificative, distrugând lăstarii tineri, frunzele și, cel mai grav, florile, compromițând astfel întreaga recoltă. Alegerea unor amplasamente care nu sunt predispuse la acumularea aerului rece (evitarea văilor și a depresiunilor) și cultivarea unor soiuri cu pornire mai târzie în vegetație pot reduce riscul. În livezile mici, acoperirea arborilor tineri cu folii anti-îngheț sau utilizarea sistemelor de irigare prin aspersie fină pe timpul nopților cu risc de îngheț pot oferi o protecție eficientă.
Stresul hidric, fie prin deficit (secetă), fie prin exces (asfixiere radiculară), este o cauză majoră a multor probleme fiziologice. Seceta poate duce la ofilire, căderea fructelor și o creștere slabă, în timp ce excesul de apă duce la îngălbenirea frunzelor și putrezirea rădăcinilor. O gestionare corectă a irigării, adaptată la tipul de sol și la condițiile climatice, este esențială pentru a evita aceste probleme. De asemenea, carențele sau excesele de nutrienți, în special cele induse de un pH necorespunzător al solului, pot provoca diverse simptome de cloroză și necroză, slăbind arborele și făcându-l mai susceptibil la atacul agenților patogeni.
Grindina poate provoca daune mecanice semnificative, rănind lăstarii, frunzele și fructele. Aceste răni nu numai că afectează direct producția, dar reprezintă și porți de intrare pentru diverse ciuperci și bacterii. În zonele cu frecvență ridicată a căderilor de grindină, instalarea plaselor de protecție antigrindină poate fi o investiție rentabilă pe termen lung, în special în livezile intensive. Un management atent al tuturor acestor factori abiotici este la fel de important ca și controlul bolilor și dăunătorilor pentru a asigura sănătatea și productivitatea livezii de castan.
