Tăierea porumbarului (Prunus spinosa) este o intervenție agrotehnică esențială, care, deși poate părea intimidantă la început din cauza spinilor și a creșterii dense, este crucială pentru menținerea sănătății, vigorii și productivității acestui arbust. Spre deosebire de unele plante care pot fi lăsate să crească liber, porumbarul lăsat neîngrijit poate deveni un desiș haotic, impenetrabil, cu multe ramuri uscate în interior și cu o producție de fructe redusă, concentrată doar la periferie. Prin tăieri regulate și corect executate, grădinarul poate modela forma arbustului, poate stimula producția de fructe de calitate, poate preveni apariția bolilor și poate întineri planta, asigurându-i o viață lungă și productivă. Așadar, foarfeca de grădină devine un instrument nu de agresiune, ci de dialog cu planta, prin care îi ghidăm creșterea în beneficiul reciproc.
Scopurile tăierii porumbarului sunt multiple și variază în funcție de vârsta plantei și de obiectivul urmărit. În primii ani de la plantare, se aplică tăieri de formare, care au ca scop crearea unei structuri de bază a coroanei, solide și echilibrate. Odată ce arbustul ajunge la maturitate, se trece la tăierile de întreținere și de rodire, care vizează eliminarea lemnului uscat sau bolnav, rărirea coroanei pentru a permite pătrunderea luminii și aerului, și menținerea unui echilibru între creșterea vegetativă și cea productivă. În cazul gardurilor vii, tăierile au un scop predominant estetic și funcțional, de menținere a unei forme compacte și a dimensiunilor dorite.
Momentul executării tăierilor este de o importanță capitală. Principalele tăieri de structură, de rărire și de rodire se efectuează în perioada de repaus vegetativ, de la căderea frunzelor toamna și până la umflarea mugurilor primăvara. Perioada optimă este considerată a fi sfârșitul iernii (februarie-martie), când pericolul gerurilor puternice a trecut, dar planta nu a pornit încă în vegetație. Tăierile efectuate în acest interval permit o vizualizare clară a structurii ramurilor și minimizează riscul de infecții, deoarece temperaturile scăzute nu favorizează dezvoltarea agenților patogeni. Tăierile în verde, efectuate în timpul sezonului de vegetație, sunt de mai mică amploare și au rolul de a corecta anumite creșteri nedorite.
Utilizarea unor unelte corespunzătoare este la fel de importantă ca și tehnica de tăiere. Este esențial să se folosească o foarfecă de grădină bine ascuțită pentru ramurile subțiri, un fierăstrău de pomicultură pentru cele mai groase și, eventual, un clește cu mânere lungi (mâini-libere) pentru a ajunge în interiorul tufei. Lamele trebuie să fie nu doar ascuțite, pentru a realiza tăieturi netede, care se vindecă rapid, ci și dezinfectate înainte de utilizare și la trecerea de la o plantă la alta, pentru a preveni răspândirea bolilor. Dezinfectarea se poate face cu alcool sanitar sau cu o soluție de hipoclorit de sodiu.
Tăierile de formare la plantele tinere
În primii 2-3 ani de la plantare, tăierile au un rol formativ, punând bazele unei structuri solide pentru viitor. Imediat după plantare, dacă se folosește un puiet cu rădăcină nudă, se recomandă o scurtare a acestuia la 60-80 cm pentru a echilibra partea aeriană cu sistemul radicular, care a fost afectat la transplantare. Această primă tăiere va stimula ramificarea de la bază. În cazul în care porumbarul este destinat să crească sub formă de tufă, se selectează 3-5 lăstari principali, viguroși și distribuiți uniform în spațiu, care vor forma scheletul de bază al tufei. Ceilalți lăstari, în special cei slabi sau prost plasați, se elimină de la bază.
Mai multe articole pe această temă
În al doilea an, se intervine din nou la sfârșitul iernii. Lăstarii principali selectați în anul precedent se scurtează cu aproximativ o treime din lungimea lor, tăind deasupra unui mugure orientat spre exteriorul tufei. Această scurtare va încuraja ramificarea secundară și îndesirea coroanei. Se elimină, de asemenea, toți lăstarii care au apărut la baza plantei (cu excepția celor doriți pentru formarea tufei), precum și cei care cresc spre interiorul coroanei sau care se intersectează, pentru a începe formarea unei coroane aerisite.
În al treilea an, structura de bază ar trebui să fie deja conturată. Intervențiile devin mai puțin severe și se concentrează pe definitivarea scheletului. Se continuă rărirea lăstarilor care îndesesc excesiv centrul tufei și se elimină ramurile concurente sau cele cu un unghi de inserție foarte ascuțit, care sunt predispuse la rupere. Scopul final al tăierilor de formare este de a obține o tufă cu 3-5 ramuri principale (șarpante) bine garnisite cu ramificații secundare, care să asigure o bună expunere la lumină a tuturor părților coroanei și să poată susține greutatea recoltei.
Pentru gardurile vii, tăierile de formare sunt diferite. În primul an după plantare, puieții se scurtează drastic, la 15-20 cm de la sol, pentru a stimula o lăstărire abundentă de la bază, esențială pentru a obține un gard viu des încă de jos. În anii următori, se continuă tunderea lăstarilor nou-crescuți, lăsând gardul să se înalțe treptat, cu 20-30 cm pe an, și stimulând în același timp îndesirea laterală. Tunderea se face astfel încât baza gardului să rămână întotdeauna puțin mai lată decât vârful, pentru a asigura o bună iluminare a părții inferioare.
Tăierile de întreținere și rodire la arbuștii maturi
Odată ce porumbarul a atins maturitatea și are o coroană formată, tăierile anuale devin esențiale pentru a-i menține sănătatea și productivitatea. Aceste tăieri se efectuează la sfârșitul iernii și urmăresc mai multe obiective. Primul și cel mai important este eliminarea completă a lemnului uscat, bolnav, rupt sau înghețat peste iarnă. Aceste ramuri nu sunt doar neproductive, ci reprezintă și o sursă de infecție și un adăpost pentru dăunători, de aceea îndepărtarea lor este o măsură fitosanitară de bază.
Mai multe articole pe această temă
Al doilea obiectiv este rărirea coroanei. Se elimină de la punctul de inserție ramurile care cresc spre interior, cele care se intersectează și se freacă una de alta (provocând răni), precum și lăstarii lacomi (cei foarte viguroși, care cresc vertical și consumă multe resurse fără a produce fructe). Scopul este de a permite luminii și aerului să circule liber în interiorul tufei, ceea ce reduce riscul de boli fungice și asigură o coacere uniformă a fructelor. O tufă aerisită este, de asemenea, mai ușor de tratat și de recoltat.
Al treilea obiectiv este stimularea rodirii. Porumbarul rodește predominant pe ramuri scurte, de 2-3 ani. Ramurile mai vechi de 4-5 ani devin treptat mai puțin productive. Prin urmare, este necesar un proces de reînnoire constantă a lemnului de rod. Acest lucru se realizează prin eliminarea periodică a unei părți din ramurile mai vechi, îmbătrânite, care au rodit deja câțiva ani. Tăierea acestora va stimula creșterea de noi lăstari, care vor deveni ramurile de rod pentru anii viitori. Se urmărește menținerea unui echilibru permanent între lemnul tânăr, cel de rod și cel mai bătrân.
Tehnica de tăiere este importantă. Atunci când se elimină o ramură întreagă, tăietura trebuie făcută cât mai aproape de ramura principală din care pornește, dar fără a răni „inelul” de la baza acesteia (o zonă ușor umflată, bogată în țesuturi care ajută la vindecarea rapidă a rănii). Când se scurtează o ramură, tăietura se face întotdeauna deasupra unui mugure sănătos, orientat în direcția în care dorim să crească noul lăstar (de obicei, spre exteriorul coroanei). Tăietura trebuie să fie oblică, cu partea cea mai joasă în dreptul mugurelui și cea mai înaltă opusă acestuia, pentru a permite apei să se scurgă.
Tăierile de întinerire
În timp, chiar și cu tăieri de întreținere regulate, arbuștii de porumbar pot deveni prea mari, denși și mai puțin productivi, cu multe ramuri vechi și lemn uscat. În acest caz, se poate recurge la o tăiere de întinerire, care este o intervenție mai drastică, menită să revitalizeze complet planta. Această tăiere se poate face în două moduri: fie treptat, pe parcursul a 2-3 ani, fie radical, într-un singur an.
Metoda treptată este mai sigură și mai puțin șocantă pentru plantă. În primul an, se elimină aproximativ o treime din cele mai vechi și mai groase ramuri principale, tăindu-le de la nivelul solului sau de la baza tufei. Această intervenție va permite luminii să pătrundă în centrul tufei și va stimula apariția de noi lăstari tineri de la bază. În anii următori, se continuă procesul, eliminând treptat și restul ramurilor bătrâne, până când întreaga tufă este reînnoită cu lăstari tineri și viguroși.
Tăierea radicală de întinerire, cunoscută și sub numele de „tăiere de recepă”, presupune tăierea tuturor ramurilor arbustului la o înălțime de 10-15 cm deasupra solului. Această operațiune se execută doar la sfârșitul iernii, în perioada de repaus profund. Deși pare o măsură extremă, porumbarul are o capacitate de regenerare remarcabilă din rădăcini și de la baza tulpinii. În primăvara următoare, planta va emite un număr mare de lăstari noi, viguroși. Dintre aceștia, se vor alege 3-5 cei mai bine plasați pentru a reface o nouă tufă, aplicând din nou tăierile de formare, la fel ca la o plantă tânără.
Tăierile de întinerire sunt recomandate pentru arbuștii bătrâni, neglijați, care și-au pierdut forma și productivitatea. După o astfel de intervenție, este important să se asigure plantei condiții optime de dezvoltare, prin fertilizare și irigare corespunzătoare, pentru a susține efortul de regenerare. Deși recolta va fi pierdută pentru 1-2 ani, rezultatul final va fi un arbust complet revitalizat, care va produce din nou fructe de calitate pentru mulți ani de acum înainte.
Tăierile specifice pentru garduri vii
Tăierea gardurilor vii din porumbar urmărește obiective diferite față de tăierea arbuștilor solitari. Aici, scopul principal nu este producția de fructe (care va fi oricum mult redusă sau chiar eliminată de tunderile frecvente), ci obținerea unei forme geometrice precise, a unei densități maxime și a unei bariere defensive eficiente. Frecvența tăierilor este mai mare, de obicei de 1-2 ori pe an.
Prima tundere se realizează la sfârșitul primăverii sau începutul verii, după ce valul principal de creștere a trecut. Această tundere stabilește forma și dimensiunea pentru sezonul respectiv. O a doua tundere, mai ușoară, se poate efectua la sfârșitul verii (august), pentru a corecta lăstarii crescuți ulterior și a menține un aspect îngrijit. Tăierile târzii, în toamnă, trebuie evitate, deoarece pot stimula lăstari noi care nu vor avea timp să se matureze până la venirea iernii.
Așa cum am menționat anterior, forma optimă pentru un gard viu este cea trapezoidală, cu baza mai lată decât vârful. Acest profil, numit „batter”, permite luminii solare să ajungă la toate nivelurile gardului, de la bază până la vârf, prevenind astfel degarnisirea în partea inferioară. Pentru a obține linii drepte și uniforme, se recomandă întinderea unor sfori de ghidaj la înălțimea și înclinația dorită, care vor servi drept reper în timpul tunderii.
Pentru tăierea gardurilor vii se folosesc unelte specifice, cum ar fi foarfecile de gard viu (manuale sau electrice/cu motor). Este important ca lamele acestora să fie curate și bine ascuțite pentru a nu zdreli țesuturile plantelor. După fiecare tundere, este benefic să se curețe zona de la baza gardului de resturile vegetale rezultate și să se aplice un îngrășământ echilibrat și o udare corespunzătoare pentru a ajuta plantele să se refacă după stresul tăierii și să susțină regenerarea frunzișului.
