Pregătirea cireșului ornamental japonez pentru perioada de iarnă este o etapă crucială în ciclul anual de îngrijire, de care depinde nu doar supraviețuirea arborelui în condiții de ger, ci și calitatea și abundența înfloririi din primăvara următoare. Deși multe soiuri de Sakura sunt adaptate la climate reci, arborii tineri și anumite soiuri mai sensibile necesită o atenție specială pentru a trece cu bine peste provocările sezonului rece, precum temperaturile scăzute, vânturile puternice și deshidratante sau daunele provocate de zăpadă și gheață. O strategie de iernare bine pusă la punct, care începe încă din toamnă, va asigura protecția necesară și va permite arborelui să iasă din repausul vegetativ plin de vigoare și gata să ofere din nou spectacolul său floral.
Procesul de pregătire pentru iarnă nu este un eveniment singular, ci o serie de acțiuni care încep la sfârșitul verii și continuă pe parcursul toamnei. Unul dintre primii pași este încetarea oricărei fertilizări, în special a celei cu azot, începând cu a doua jumătate a verii. Azotul stimulează creșterea vegetativă, iar lăstarii noi, care nu au timp să se matureze și să se lignifice corespunzător înainte de primul îngheț, sunt extrem de vulnerabili la degerături. Permiterea arborelui să-și încetinească natural ritmul de creștere este esențială pentru o intrare corectă în starea de dormanță.
Odată cu apropierea toamnei, este important să se ajusteze și regimul de udare. Frecvența irigărilor trebuie redusă treptat, pentru a semnala arborelui că se apropie perioada de repaus. Cu toate acestea, este vital ca arborele să nu intre în iarnă deshidratat. O udare profundă și abundentă după căderea majorității frunzelor, dar înainte ca solul să înghețe, este extrem de benefică. Această irigare de toamnă asigură o rezervă de umiditate în sol, din care rădăcinile se pot aproviziona pe parcursul iernii, prevenind deshidratarea cauzată de vânturile uscate, un fenomen cunoscut sub numele de „uscăciune de iarnă”.
Igienizarea zonei din jurul arborelui este o altă măsură importantă de pregătire pentru iernare. Toate frunzele căzute, fructele mumificate și alte resturi vegetale trebuie adunate și îndepărtate de la baza trunchiului. Aceste resturi pot adăposti spori de ciuperci, ouă de dăunători și alți agenți patogeni, care altfel ar ierna în siguranță sub zăpadă, gata să provoace o nouă infecție în primăvară. Menținerea unei zone curate în jurul arborelui reduce semnificativ sursa de inocul pentru bolile de peste an.
Protejarea rădăcinilor prin mulcire
Sistemul radicular este una dintre cele mai sensibile părți ale arborelui la temperaturile scăzute, în special în cazul arborilor tineri, ale căror rădăcini sunt mai aproape de suprafață. Protejarea rădăcinilor de îngheț este, prin urmare, o prioritate absolută în procesul de iernare. Cea mai eficientă metodă de a izola termic rădăcinile este aplicarea unui strat gros de mulci organic la baza arborelui, după ce au căzut primele brume, dar înainte de înghețul profund al solului. Acest strat de mulci acționează ca o plapumă, moderând fluctuațiile de temperatură din sol și prevenind înghețarea rapidă și profundă a acestuia.
Mai multe articole pe această temă
Materialele ideale pentru mulcirea de iarnă sunt cele organice și aerate, cum ar fi scoarța de copac mărunțită, tocătura de lemn, frunzele uscate (de preferat de la foioase, nu de nuc), paiele sau compostul grosier. Aceste materiale nu doar că izolează, dar se și descompun lent, îmbogățind solul cu materie organică. Stratul de mulci ar trebui să aibă o grosime de aproximativ 10-15 cm și să fie distribuit uniform într-un cerc larg în jurul trunchiului, extinzându-se ideal până la linia de proiecție a coroanei.
O greșeală frecventă care trebuie evitată este adunarea mulciului direct în contact cu trunchiul arborelui. Acest lucru poate crea un mediu umed și lipsit de aer, favorizând putrezirea scoarței la nivelul coletului și oferind un adăpost ideal pentru rozătoare (șoareci, șobolani) care pot roade scoarța pe timpul iernii, provocând daune grave sau chiar moartea arborelui. Este esențial să se lase un spațiu liber de 5-10 cm în jurul trunchiului pentru a permite o bună circulație a aerului.
Primăvara devreme, după ce a trecut pericolul înghețurilor puternice, stratul gros de mulci poate fi îndepărtat parțial sau greblat pentru a permite solului să se încălzească mai repede și pentru a facilita pătrunderea aerului și a apei de la ploi sau irigații. O parte din mulci poate fi lăsată pe loc pentru a continua să conserve umiditatea și să suprime buruienile pe parcursul sezonului de creștere. Mulcirea de iarnă este, așadar, o investiție simplă cu beneficii multiple pentru sănătatea pe termen lung a cireșului.
Protecția trunchiului împotriva rozătoarelor și a crăpăturilor
Trunchiul arborilor tineri, cu scoarța netedă și subțire, este deosebit de vulnerabil pe timpul iernii la două tipuri principale de daune: roaderea de către animale și crăparea cauzată de îngheț-dezgheț. Rozătoarele, precum iepurii și șoarecii de câmp, se confruntă adesea cu o lipsă de hrană pe timpul iernii și pot roade scoarța de la baza arborilor tineri pentru a se hrăni, putând inela complet trunchiul și omorî arborele. Pentru a preveni acest lucru, este recomandată instalarea unor apărători speciale pentru trunchi, realizate din plastic perforat sau plasă de sârmă. Acestea trebuie să fie suficient de înalte pentru a depăși nivelul mediu al zăpezii și trebuie instalate toamna târziu și îndepărtate primăvara.
Mai multe articole pe această temă
Un alt pericol major este fenomenul de „sunscald” sau crăparea scoarței din cauza ciclurilor de îngheț-dezgheț. Într-o zi senină de iarnă, soarele poate încălzi puternic partea sud-vestică a trunchiului, activând celulele de sub scoarță. Când soarele apune și temperatura scade brusc, aceste celule active îngheață și mor, ducând la apariția unor fisuri verticale și la desprinderea scoarței. Aceste răni nu doar că slăbesc arborele, dar reprezintă și porți de intrare pentru boli și dăunători.
Pentru a preveni insolația de iarnă, trunchiul poate fi protejat prin înfășurarea cu materiale de culoare deschisă, care reflectă lumina soarelui și mențin o temperatură mai constantă la nivelul scoarței. Se pot folosi benzi speciale de pânză de iută, hârtie creponată pentru pomicultură sau tuburi de plastic de culoare albă. Înfășurarea se face pornind de la baza trunchiului și urcând în spirală până la prima șarpantă. O alternativă tradițională este văruirea trunchiului cu o soluție de var stins, care are același efect reflectorizant și oferă și o oarecare protecție împotriva unor boli.
Atât apărătorile împotriva rozătoarelor, cât și materialele de înfășurare trebuie îndepărtate primăvara devreme, după trecerea pericolului de îngheț. Lăsarea acestora pe timpul verii poate crea un mediu umed între protecție și scoarță, favorizând dezvoltarea bolilor și adăpostirea insectelor. Verificarea periodică a trunchiului pe parcursul iernii este o bună practică pentru a se asigura că protecțiile sunt intacte și eficiente.
Managementul zăpezii și gheții
Zăpada poate fi atât un prieten, cât și un dușman pentru cireșul ornamental pe timpul iernii. Un strat uniform de zăpadă afânată la baza arborelui acționează ca un excelent izolator natural, protejând rădăcinile de temperaturile extreme ale aerului. În acest sens, zăpada este benefică și nu ar trebui îndepărtată din jurul trunchiului, ci, dimpotrivă, poate fi adunată din alte părți ale grădinii pentru a spori stratul protector. Acest strat de zăpadă va oferi, de asemenea, o sursă de umiditate cu eliberare lentă la topire, în primăvară.
Problemele apar atunci când zăpada este grea și umedă sau când se acumulează în cantități mari pe ramurile arborelui. Greutatea excesivă a zăpezii poate duce la curbarea, fisurarea sau chiar ruperea ramurilor, în special la soiurile cu o coroană mai largă sau cu un lemn mai fragil. Este important ca, după fiecare ninsoare abundentă, zăpada acumulată pe ramuri să fie îndepărtată cu grijă. Acest lucru se poate face scuturând ușor ramurile mai joase sau folosind o mătură cu coadă lungă pentru a da zăpada jos de pe ramurile superioare, având grijă să se împingă de jos în sus pentru a nu forța ramura în sens invers.
Gheața este și mai periculoasă decât zăpada, deoarece este mult mai densă și aderă puternic la ramuri, adăugând o greutate considerabilă. Ploile înghețate pot acoperi întregul arbore într-un strat de gheață, punând o presiune enormă pe structura acestuia. În acest caz, este extrem de important să nu se încerce spargerea sau îndepărtarea gheții de pe ramuri. Orice încercare de a face acest lucru va duce aproape sigur la ruperea ramurilor fragile și înghețate. Cea mai bună abordare este să se lase gheața să se topească în mod natural.
Dacă o ramură s-a rupt din cauza greutății zăpezii sau a gheții, este recomandat să se aștepte o perioadă cu temperaturi pozitive pentru a efectua o tăiere curată de remediere. Tăierea în condiții de ger poate provoca daune suplimentare țesuturilor. Rana rezultată trebuie să fie netedă și curată pentru a facilita o vindecare rapidă în primăvara următoare. Prevenirea acestor daune prin alegerea unor soiuri cu o structură mai rezistentă și prin tăieri de formare corecte în tinerețe este cea mai bună strategie pe termen lung.
