Tăierea arborelui Paulownia tomentosa este o intervenție agrotehnică esențială, cu un impact profund asupra formei, sănătății și productivității acestuia. Deși creșterea sa naturală este viguroasă, fără tăieri dirijate, arborele poate dezvolta o structură haotică, cu mai multe trunchiuri și o coroană densă, mai puțin valoroasă din punct de vedere economic sau estetic. Tehnicile de tăiere variază considerabil în funcție de obiectivul principal al culturii: obținerea unui trunchi drept și înalt pentru cherestea, maximizarea producției de biomasă sau crearea unei coroane ornamentale, bogat înfloritoare. Înțelegerea principiilor de bază ale tăierii și aplicarea lor corectă, la momentul potrivit, sunt cruciale pentru a modela arborele conform nevoilor și pentru a-i asigura o dezvoltare armonioasă și sustenabilă.
Obiectivele tăierii: de la formare la întreținere
Tăierile la Paulownia pot fi clasificate în funcție de scopul lor principal. Tăierile de formare, aplicate în primii ani de viață, sunt cele mai importante, deoarece stabilesc arhitectura de bază a arborelui. Obiectivul acestora este de a crea un singur trunchi principal (fus), drept și lipsit de ramuri pe o anumită înălțime, și de a dezvolta o coroană bine structurată și echilibrată. Aceste intervenții timpurii previn formarea de trunchiuri multiple (bifurcări) la înălțime mică și asigură o fundație solidă pentru creșterea viitoare.
Tăierile de întreținere se aplică arborilor maturi și au ca scop menținerea sănătății și vigorii acestora. Acestea includ îndepărtarea ramurilor uscate, bolnave, rupte sau deteriorate (tăieri sanitare), care pot reprezenta surse de infecție sau pot pune în pericol siguranța. De asemenea, se elimină ramurile care cresc spre interiorul coroanei sau care se intersectează și se freacă una de cealaltă, pentru a îmbunătăți circulația aerului și pătrunderea luminii, reducând astfel riscul de apariție a bolilor fungice.
Tăierile de corecție pot fi necesare pentru a remedia anumite defecte de creștere sau daune provocate de furtuni. De exemplu, dacă vârful principal al arborelui a fost rupt, se poate alege un lăstar lateral viguros pentru a-l înlocui, eliminându-i pe ceilalți concurenți. Aceste tăieri ajută la refacerea formei coroanei și la menținerea dominanței axului central.
În funcție de scopul culturii, pot exista și tăieri specifice. De exemplu, în plantațiile pentru cherestea, se practică elagajul artificial, care constă în îndepărtarea sistematică a ramurilor de pe porțiunea inferioară a trunchiului pentru a obține un lemn fără noduri, de calitate superioară. În grădinile ornamentale, se pot efectua tăieri pentru a controla dimensiunea coroanei sau pentru a stimula o înflorire mai bogată.
Tehnica „coppicing” pentru un start perfect
O tehnică de tăiere specifică și extrem de eficientă pentru Paulownia, în special atunci când se urmărește obținerea unui trunchi perfect drept pentru cherestea, este tăierea de la bază, cunoscută și sub numele de „coppicing” sau „tăiere în scaun”. Această operațiune drastică se realizează la sfârșitul primului sau, uneori, al celui de-al doilea an de la plantare, în perioada de repaus vegetativ (sfârșitul iernii – începutul primăverii). Puietul plantat inițial este tăiat complet, la nivelul solului sau la câțiva centimetri deasupra acestuia.
Deși pare o măsură extremă, această tehnică are o logică biologică solidă. În primul an, toată energia plantei a fost direcționată către dezvoltarea unui sistem radicular puternic și extins. Tăind tulpina inițială, care poate fi subțire sau ușor curbată, se stimulează acest sistem radicular deja stabilit să producă noi lăstari direct de la bază. Acești lăstari noi, numiți drajoni, vor avea o creștere explozivă, mult mai rapidă și mai viguroasă decât cea din primul an.
După ce drajonii ating o înălțime de 15-20 cm, se efectuează o operațiune de selecție. Se alege cel mai drept, mai gros și mai viguros lăstar pentru a deveni viitorul trunchi, iar toți ceilalți lăstari se elimină cu atenție, tăindu-i de la punctul de inserție. Toată forța sistemului radicular va fi acum concentrată în creșterea acestui unic lăstar selectat. Rezultatul este un trunchi perfect drept, cu o creștere spectaculoasă, care poate atinge 3-5 metri înălțime într-un singur sezon.
Această tehnică este fundamentală în silvicultură și în plantațiile comerciale de Paulownia, deoarece asigură obținerea unui lemn de înaltă calitate. Chiar și pentru scopuri ornamentale, „coppicing”-ul poate fi benefic pentru a obține un arbore cu o formă impecabilă încă de la început. Este o dovadă a capacității extraordinare de regenerare a acestui arbore.
Elagajul și formarea trunchiului
După stabilirea trunchiului principal (fie prin tehnica „coppicing”, fie prin creștere naturală), următorul pas important în formarea arborelui pentru producția de lemn este elagajul. Acesta constă în îndepărtarea sistematică a ramurilor laterale de pe porțiunea inferioară a trunchiului, până la o înălțime prestabilită (de obicei, 4-6 metri sau mai mult). Scopul elagajului este de a produce o porțiune lungă de trunchi fără noduri, ceea ce crește exponențial valoarea comercială a cherestelei.
Elagajul trebuie efectuat treptat, pe parcursul primilor ani de creștere. Nu este recomandat să se elimine prea multe ramuri într-un singur an, deoarece frunzele de pe aceste ramuri contribuie la fotosinteză și, implicit, la îngroșarea trunchiului. O regulă generală este să nu se elimine mai mult de o treime din înălțimea totală a coroanei verzi într-un singur sezon. Ramurile se elimină pe măsură ce arborele crește în înălțime, menținând coroana în treimea superioară a acestuia.
Tăierea ramurilor trebuie făcută corect, pentru a permite o vindecare rapidă a rănilor. Ramurile se taie cât mai aproape de trunchi, dar fără a afecta inelul de creștere (gulerul) de la baza ramurii. O tăietură corectă lasă o rană circulară, mică, pe care arborele o poate acoperi rapid cu țesut nou (calus). Tăierea prea departe de trunchi lasă un ciot care va putrezi, în timp ce tăierea prea adânc în trunchi creează o rană mare și inutilă. Se folosesc unelte ascuțite și dezinfectate pentru a obține tăieturi curate.
Pe lângă elagaj, este important să se monitorizeze constant vârful de creștere. Dacă apar lăstari concurenți care amenință să formeze un al doilea trunchi (o furcă), cel mai slab dintre ei trebuie eliminat cât mai devreme. Menținerea unui singur lider (ax principal) este esențială pentru a obține un trunchi înalt și drept, maximizând astfel lungimea bușteanului valorificabil.
Tăierile la arborii ornamentali și impactul asupra înfloririi
Atunci când Paulownia este cultivat în scop ornamental, obiectivele tăierii se schimbă. Accentul nu mai cade pe obținerea unui trunchi înalt, ci pe crearea unei coroane armonioase, dense și, mai ales, pe stimularea unei înfloriri abundente. Tăierile de formare inițiale sunt în continuare importante pentru a stabili o structură de bază solidă, cu ramuri de schelet bine distribuite. Se poate permite dezvoltarea unei coroane mai joase și mai largi decât în cazul culturilor forestiere.
Este crucial de reținut că Paulownia tomentosa înflorește pe lemnul format în anul precedent. Mugurii florali se formează la sfârșitul verii și toamna, rămân pe ramuri peste iarnă și se deschid în primăvara următoare, înainte de apariția frunzelor. Acest aspect dictează momentul optim pentru tăieri. Dacă se efectuează o tăiere masivă la sfârșitul iernii sau la începutul primăverii, se vor elimina majoritatea mugurilor florali, iar înflorirea din acel an va fi compromisă.
Prin urmare, cea mai bună perioadă pentru a tăia un arbore Paulownia ornamental este imediat după ce perioada de înflorire s-a încheiat. Tăierea în acest moment permite arborelui să aibă la dispoziție întregul sezon de vegetație pentru a produce lăstari noi, pe care se vor diferenția mugurii florali pentru primăvara următoare. Tăierile pot consta în scurtarea ramurilor care au purtat flori, rărirea celor prea dese și eliminarea ramurilor uscate sau necorespunzătoare.
O tehnică interesantă pentru grădinile mici este tăierea drastică anuală, similară cu „coppicing”-ul, dar aplicată în fiecare an. Arborele este tăiat la o înălțime mică (de exemplu, 1 metru) la sfârșitul iernii. Rezultatul nu va fi un arbore, ci un arbust viguros, cu lăstari foarte lungi (2-3 metri) și frunze uriașe, de dimensiuni tropicale. În acest caz, se sacrifică complet înflorirea în favoarea unui efect decorativ spectaculos, dat de frunzișul luxuriant.
Unelte, tehnici de tăiere și îngrijirea rănilor
Indiferent de scopul tăierii, utilizarea unor unelte adecvate este esențială pentru a obține rezultate bune și pentru a nu dăuna arborelui. Pentru ramurile subțiri, o foarfecă de grădină cu bypass, bine ascuțită, este ideală. Pentru ramurile mai groase, se poate folosi un fierăstrău de mână pentru pomi (cu lamă curbată) sau un foarfece cu mânere lungi (crengar). Toate uneltele trebuie să fie curate și dezinfectate înainte de utilizare și între arbori, pentru a preveni răspândirea bolilor.
Tehnica de tăiere corectă este crucială. Așa cum am menționat, ramurile trebuie tăiate la nivelul gulerului, fără a lăsa cioturi. Pentru ramurile grele, se recomandă tehnica celor trei tăieturi pentru a preveni ruperea scoarței de pe trunchi. Prima tăietură se face pe partea inferioară a ramurii, la aproximativ 20-30 cm de trunchi, tăind cam un sfert din grosimea ramurii. A doua tăietură se face pe partea superioară, puțin mai în exterior decât prima, tăind complet ramura. Greutatea acesteia va fi eliberată fără a smulge scoarța. A treia tăietură, cea finală, se face pentru a îndepărta ciotul rămas, la nivelul gulerului.
În trecut, se recomanda adesea acoperirea rănilor mari rezultate în urma tăierilor cu diverse masticuri sau vopsele. Cercetările moderne au arătat însă că, în majoritatea cazurilor, acest lucru nu este necesar și poate fi chiar contraproductiv, deoarece poate sigila umiditatea și poate crea un mediu propice pentru dezvoltarea ciupercilor. Arborii au mecanisme proprii, foarte eficiente, de a-și compartimenta și vindeca rănile. Cel mai important este să se facă o tăietură curată, la locul potrivit, care să faciliteze acest proces natural de vindecare.
În concluzie, tăierea este o artă și o știință care permite cultivatorului să colaboreze cu arborele Paulownia pentru a-i modela creșterea în funcție de obiectivele dorite. Fie că se urmărește obținerea unui trunchi de calitate superioară, fie crearea unui exemplar ornamental de o frumusețe rară, stăpânirea tehnicilor de tăiere este cheia succesului. O tăiere judicioasă, efectuată la momentul potrivit și cu uneltele corecte, va asigura o dezvoltare sănătoasă, o structură puternică și va maximiza valoarea acestui arbore cu adevărat remarcabil.
