Ienupărul chinezesc este un conifer remarcabil de rezistent la condițiile de iarnă, fiind adaptat la o gamă largă de climate, inclusiv la cele cu temperaturi scăzute și ger. Majoritatea soiurilor sunt clasificate în zone de rusticitate care le permit să supraviețuiască fără probleme iernilor din multe regiuni. Cu toate acestea, pregătirea adecvată pentru sezonul rece poate contribui la menținerea sănătății și a aspectului estetic al plantei, protejând-o de potențialele daune cauzate nu doar de ger, ci și de vânt, soare puternic și zăpadă abundentă. O atenție specială trebuie acordată exemplarelor tinere, proaspăt plantate, și celor cultivate în ghivece.
Rezistența naturală a ienupărului chinezesc la iarnă se datorează mai multor adaptări fiziologice. Pe măsură ce zilele se scurtează și temperaturile scad, planta intră într-o stare de latență, încetinindu-și procesele metabolice pentru a conserva energia. Frunzișul său solzos sau acicular este acoperit cu un strat ceros care reduce pierderile de apă prin transpirație, un fenomen deosebit de important atunci când apa din sol este înghețată și indisponibilă. Multe soiuri își schimbă chiar și culoarea frunzișului iarna, căpătând nuanțe de bronz sau purpuriu, un mecanism de protecție împotriva soarelui puternic.
Principalele provocări cu care se confruntă ienupărul pe timp de iarnă nu sunt întotdeauna legate de temperaturile scăzute în sine. Deshidratarea, cunoscută și sub numele de „arsura de iarnă”, este o problemă frecventă, cauzată de vânturile uscate și de soarele puternic care duc la pierderea apei din frunziș într-un moment în care rădăcinile nu pot absorbi apă din solul înghețat. Daunele mecanice, provocate de greutatea zăpezii sau a gheții acumulate pe ramuri, reprezintă o altă amenințare, în special pentru soiurile cu port vertical și multi-trunchi.
Prin urmare, iernarea cu succes a ienupărului chinezesc nu înseamnă neapărat învelirea și protejarea excesivă, ci mai degrabă asigurarea unor condiții care să permită plantei să facă față în mod natural provocărilor sezonului rece. O plantă sănătoasă, bine hidratată înainte de venirea înghețului și plantată într-o locație potrivită, va trece peste iarnă cu un efort minim din partea grădinarului. Măsurile de protecție devin necesare doar în condiții extreme sau pentru plantele mai vulnerabile.
Pregătirea plantei pentru sezonul rece
Pregătirea pentru iarnă începe încă din toamnă, printr-o serie de practici de îngrijire menite să întărească planta. Una dintre cele mai importante măsuri este asigurarea unei hidratări corespunzătoare înainte de primul îngheț. După căderea frunzelor la copacii foioși, dar înainte ca solul să înghețe complet, este recomandată o udare profundă și abundentă a ienupărului. Această udare de toamnă ajută la saturarea solului din jurul rădăcinilor, creând o rezervă de umiditate de care planta se va folosi pe parcursul iernii pentru a compensa pierderile de apă prin frunziș.
Încetarea oricărei fertilizări începând cu sfârșitul verii este un alt pas esențial. Aplicarea îngrășămintelor, în special a celor bogate în azot, la sfârșitul sezonului de vegetație stimulează apariția de lăstari noi, fragezi. Această creștere tardivă nu are timp să se maturizeze și să se lemnifice corespunzător înainte de venirea gerului, fiind extrem de susceptibilă la degerături. Este important ca planta să intre în perioada de repaus vegetativ în mod natural, fără a fi forțată să producă țesuturi noi, vulnerabile.
Curățarea zonei de la baza plantei este, de asemenea, o bună practică. Îndepărtarea frunzelor căzute, a buruienilor și a altor resturi vegetale din jurul trunchiului reduce riscul ca șoarecii și alte rozătoare să își facă cuiburi la baza ienupărului pe timpul iernii. Aceste rozătoare pot roade scoarța tulpinii sub stratul de zăpadă, provocând daune grave sau chiar moartea plantei. Menținerea unei zone curate descurajează adăpostirea lor și previne acest tip de probleme.
Aplicarea sau reîmprospătarea stratului de mulci în jurul bazei plantei este o măsură de protecție excelentă. Un strat de 5-10 cm de mulci organic (scoarță de copac, tocătură de lemn) acționează ca un izolator termic, protejând rădăcinile superficiale de fluctuațiile bruște de temperatură și de ciclurile de îngheț-dezgheț, care pot duce la dislocarea plantelor tinere. Mulciul ajută, de asemenea, la conservarea umidității acumulate în sol în urma udării de toamnă.
Protecția împotriva daunelor mecanice
Zăpada abundentă și grea sau formarea de gheață pe ramuri reprezintă o amenințare mecanică semnificativă, în special pentru soiurile de ienupăr cu port vertical (columnar) sau cele cu mai multe tulpini principale. Greutatea acumulată poate duce la aplecarea, deformarea permanentă sau chiar ruperea ramurilor. Pentru a preveni aceste daune, este recomandată legarea blândă a ramurilor verticale ale acestor soiuri.
Operațiunea de legare se face toamna târziu, înainte de primele ninsori abundente. Se poate folosi o sfoară moale, de iută, sau benzi elastice de grădinărit. Se înfășoară sfoara în jurul plantei, într-o spirală ascendentă, strângând ramurile suficient de mult pentru a le oferi suport reciproc, dar fără a le constrânge excesiv. Acest lucru transformă planta într-o structură mai compactă și mai rezistentă, de pe care zăpada va aluneca mai ușor și nu se va acumula în centrul coroanei. Sfoara trebuie îndepărtată primăvara devreme, pentru a permite creșterea normală a plantei.
În timpul iernii, după ninsori abundente, este o idee bună să se scuture periodic zăpada de pe ramurile ienupărului, mai ales dacă este o zăpadă umedă și grea. Această operațiune trebuie făcută cu grijă, folosind o mătură sau o perie cu coadă lungă, cu mișcări delicate, de jos în sus, pentru a ridica ramurile și a permite zăpezii să cadă. Nu se recomandă lovirea ramurilor, mai ales la temperaturi foarte scăzute, deoarece acestea devin casante și se pot rupe cu ușurință.
Pentru plantele tinere sau pentru cele situate în zone cu risc ridicat de deteriorare (de exemplu, sub streașina acoperișului, de unde pot cădea cantități mari de zăpadă sau gheață), se pot construi adăposturi temporare. O simplă structură de tip cort, realizată din stâlpi de lemn și acoperită cu o plasă sau pânză de sac, poate devia greutatea zăpezii și poate proteja planta. Este important ca acoperișul să nu atingă direct frunzișul pentru a permite circulația aerului.
Prevenirea arsurii de iarnă
Arsura de iarnă, sau deshidratarea frunzișului, este o problemă fiziologică comună la coniferele veșnic verzi. Aceasta apare atunci când frunzișul pierde mai multă apă prin transpirație decât pot rădăcinile să absoarbă din solul înghețat. Factorii care agravează această problemă sunt soarele puternic de iarnă (care încălzește frunzișul și stimulează transpirația) și vânturile uscate și reci. Simptomele, care devin evidente de obicei la sfârșitul iernii sau la începutul primăverii, constau în brunificarea sau albirea frunzișului, în special pe partea expusă la soare și vânt.
Asigurarea unei hidratări adecvate în toamnă este prima și cea mai importantă linie de apărare împotriva arsurii de iarnă. O plantă care intră în iarnă bine hidratată are rezervele necesare pentru a face față perioadelor de stres hidric. De asemenea, aplicarea unui strat gros de mulci ajută la menținerea unei temperaturi mai constante a solului și poate preveni înghețarea acestuia în profunzime, permițând o absorbție limitată a apei chiar și în zilele mai blânde de iarnă.
Pentru plantele deosebit de expuse, în special cele tinere, plantate pe partea de sud sau de vest a unei clădiri, se pot instala paravane de protecție. Acestea pot fi realizate din pânză de sac, rogojini de stuf sau plase speciale de umbrire, montate pe țăruși în partea cea mai expusă a plantei. Scopul acestor paravane este de a bloca vântul și de a filtra lumina directă a soarelui, reducând astfel pierderile de apă. Este esențial ca paravanul să nu învelească complet planta, pentru a permite o bună circulație a aerului.
O altă metodă de protecție este aplicarea de spray-uri antideshidratante. Aceste produse, disponibile în magazinele de grădinărit, formează o peliculă subțire, transparentă și flexibilă pe suprafața frunzișului, care reduce rata de transpirație. Acestea se aplică toamna târziu, într-o zi cu temperaturi pozitive, înainte de instalarea gerului. Eficacitatea lor poate varia, dar pot oferi un grad suplimentar de protecție în condiții dificile.
Iernarea ienupărului în ghivece
Ienupării chinezești cultivați în ghivece sau containere sunt mult mai vulnerabili la frigul iernii decât cei plantați direct în grădină. Rădăcinile lor nu beneficiază de efectul de izolare termică al masei mari de pământ. Într-un ghiveci, sistemul radicular este expus la temperaturi mult mai scăzute, similare cu cele ale aerului, ceea ce poate duce la înghețarea completă și la moartea rădăcinilor, chiar și la soiurile considerate foarte rezistente. Prin urmare, protejarea acestora pe timpul iernii este absolut necesară.
Una dintre cele mai sigure metode este mutarea ghiveciului într-un spațiu neîncălzit, dar protejat de ger, cum ar fi un garaj, o magazie sau o pivniță. Locația ideală ar trebui să aibă temperaturi care se mențin constant între -1°C și 5°C. Este important ca spațiul să fie și relativ întunecat pentru a menține planta în stare de latență. Pe parcursul iernii, solul din ghiveci trebuie verificat periodic și udat ocazional (o dată pe lună sau la șase săptămâni) pentru a preveni uscarea completă a rădăcinilor.
Dacă nu este posibilă mutarea ghiveciului, acesta trebuie izolat. O metodă eficientă este „îngroparea” ghiveciului în grădină, până la nivelul marginii superioare. Pământul din jur va acționa ca un izolator natural. O altă opțiune este gruparea mai multor ghivece la un loc, într-o zonă adăpostită (de exemplu, lângă un perete al casei), și înconjurarea lor cu un strat gros de material izolant, cum ar fi frunze uscate, paie sau folie cu bule.
Protejarea ghiveciului în sine este la fel de importantă. Se poate înfășura ghiveciul în mai multe straturi de pânză de sac sau folie cu bule pentru a izola pereții acestuia. Este important să se izoleze și fundul, ridicând ghiveciul de pe solul rece și așezându-l pe bucăți de lemn sau polistiren. Indiferent de metoda aleasă, este crucial să se asigure că găurile de drenaj ale ghiveciului rămân neblocate pentru a preveni acumularea de apă și înghețarea acesteia, ceea ce ar putea duce la spargerea recipientului și la deteriorarea rădăcinilor.
