Pregătirea adecvată pentru iernat este o etapă crucială în ciclul anual de îngrijire a castanului comestibil, având un impact direct asupra supraviețuirii, sănătății și vigorii arborelui în sezonul următor. Deși castanii maturi, bine adaptați, sunt în general rezistenți la temperaturile scăzute din zonele temperate, arborii tineri, nou plantați, sunt deosebit de vulnerabili la daunele provocate de îngheț. Măsurile de protecție aplicate toamna, înainte de instalarea gerului, au rolul de a minimiza riscurile asociate cu temperaturile extreme, vânturile reci și uscate și variațiile bruște de temperatură. O iernare de succes asigură nu doar supraviețuirea plantei, ci și o pornire optimă în vegetație în primăvara următoare, punând bazele unei noi recolte.
Pregătirea arborilor tineri pentru iarnă
Arborii tineri de castan, în primii 2-3 ani de la plantare, necesită o atenție specială pentru a trece cu bine peste prima lor iarnă în livadă. Datorită sistemului lor radicular încă redus și a scoarței subțiri, aceștia sunt mult mai sensibili la îngheț comparativ cu exemplarele mature. Una dintre cele mai importante măsuri este protejarea zonei coletului (punctul de întâlnire dintre rădăcină și tulpină) și a rădăcinilor superficiale. Acest lucru se realizează prin mușuroirea bazei trunchiului cu un strat de pământ, compost sau gunoi de grajd bine descompus, pe o înălțime de 20-30 cm. Acest strat de material acționează ca un izolator termic, protejând cele mai sensibile părți ale plantei de înghețul profund al solului.
Pe lângă protejarea rădăcinilor, este esențială și protejarea trunchiului tânăr împotriva arsurilor solare și a crăpăturilor provocate de îngheț (gelivuri). Acestea apar în zilele însorite de iarnă, când soarele încălzește puternic scoarța pe partea sud-vestică, urmate de nopți geroase. Dilatarea și contracția repetată a țesuturilor duc la crăparea scoarței, creând porți de intrare pentru boli. Cea mai simplă și eficientă metodă de prevenire este vopsirea trunchiului și a bazei șarpantelor cu o soluție de var sau cu vopsele speciale pentru pomi, de culoare albă. Culoarea albă reflectă razele soarelui și menține o temperatură mai constantă la nivelul scoarței, prevenind astfel apariția leziunilor.
O altă metodă de protecție a trunchiului este învelirea acestuia cu diverse materiale izolante. Se pot folosi rogojini de paie, pânză de sac, folii speciale de protecție (de tip agril) sau tuburi de carton. Aceste materiale se înfășoară în jurul trunchiului, de la bază până la primele ramuri, și se leagă lejer pentru a permite circulația aerului. Este important ca materialele de protecție să fie îndepărtate la începutul primăverii, după trecerea pericolului de îngheț, pentru a nu favoriza dezvoltarea bolilor și a dăunătorilor sub învelișul umed și cald.
Ultima udare de toamnă, realizată abundent înainte de înghețul solului, este de asemenea o măsură importantă. Aceasta asigură o bună aprovizionare cu apă a plantei și a solului, ajutând la prevenirea deshidratării rădăcinilor pe parcursul iernii, în special în iernile secetoase și cu vânt puternic. Un sol bine aprovizionat cu apă îngheață mai greu și oferă o oarecare protecție termică rădăcinilor. Toate aceste măsuri combinate cresc semnificativ șansele de supraviețuire și de dezvoltare armonioasă a tinerilor castani.
Importanța maturării lemnului
Un factor esențial pentru o bună rezistență la îngheț este gradul de maturare a lemnului lăstarilor crescuți în timpul sezonului de vegetație. Lăstarii care continuă să crească târziu în toamnă nu au suficient timp să-și lignifice (întărească) țesuturile înainte de venirea primelor înghețuri puternice. Acești lăstari, cu un conținut ridicat de apă și țesuturi crude, sunt extrem de vulnerabili la acțiunea gerului și se usucă adesea pe parcursul iernii. Prin urmare, este crucial să se evite practicile agrotehnice care pot stimula o creștere târzie.
Una dintre cele mai frecvente greșeli este aplicarea de îngrășăminte pe bază de azot la sfârșitul verii sau toamna. Azotul stimulează creșterea vegetativă și, dacă este aplicat târziu, va încuraja apariția unor lăstari noi, care nu se vor matura corespunzător. Fertilizarea cu azot trebuie încheiată cel târziu la mijlocul verii (iulie). În schimb, fertilizarea de toamnă trebuie să se concentreze pe aportul de potasiu și fosfor, elemente care ajută la procesul de maturare a lemnului și la acumularea de substanțe de rezervă, crescând astfel rezistența la îngheț.
De asemenea, irigarea trebuie gestionată cu atenție în a doua parte a sezonului de vegetație. Deși este important să se evite stresul hidric, udările excesive la sfârșitul toamnei pot menține planta într-o stare de creștere activă. Se recomandă reducerea treptată a frecvenței și a cantității de apă aplicate, pentru a semnala arborelui să încetinească creșterea și să înceapă pregătirile pentru intrarea în repaus. Tăierile severe, efectuate toamna târziu, pot de asemenea să stimuleze pornirea unor muguri, de aceea lucrările de tăiere majore se recomandă a fi executate în perioada de repaus profund (iarna târziu sau primăvara devreme).
Alegerea soiului are și ea o influență asupra rezistenței la iernare. Soiurile care își încheie mai devreme ciclul de vegetație și intră mai repede în repaus sunt, în general, mai bine pregătite pentru a face față iernii. Monitorizarea atentă a creșterii arborilor pe parcursul toamnei și ajustarea practicilor de îngrijire pentru a favoriza lignificarea lăstarilor sunt măsuri proactive esențiale pentru o iernare reușită și pentru a minimiza pagubele provocate de ger.
Protecția împotriva rozătoarelor și a altor animale
Pe lângă daunele provocate de îngheț, arborii tineri de castan sunt vulnerabili și la atacul rozătoarelor (iepuri, șoareci de câmp) în timpul iernii. Când sursele de hrană devin rare, aceste animale pot roade scoarța de la baza trunchiului pentru a se hrăni, provocând răni grave. Dacă scoarța este roasă circular pe întreaga circumferință a tulpinii (inelare), fluxul de sevă este complet întrerupt, ceea ce duce inevitabil la moartea arborelui în primăvara următoare. Prin urmare, protejarea bazei trunchiului este absolut necesară, în special în livezile situate în apropierea pădurilor sau a terenurilor neîngrijite.
Cea mai eficientă metodă de protecție este instalarea unor manșoane sau plase de protecție în jurul trunchiului. Se pot folosi plase speciale din plastic, plase de sârmă cu ochiuri mici sau tuburi protectoare. Acestea trebuie să aibă o înălțime suficient de mare (cel puțin 50-60 cm) pentru a împiedica iepurii să ajungă la scoarță, chiar și atunci când există un strat de zăpadă. Protecțiile trebuie instalate toamna și verificate periodic pe parcursul iernii. Este important ca acestea să nu fie prea strânse pe trunchi, pentru a nu împiedica îngroșarea acestuia în anii următori.
Menținerea curățeniei la baza pomilor și în întreaga livadă poate reduce atractivitatea zonei pentru rozătoare. Iarba înaltă și buruienile oferă un adăpost ideal pentru șoareci, de aceea cosirea ierbii toamna târziu este o măsură recomandată. De asemenea, îndepărtarea resturilor vegetale și a fructelor rămase pe sol reduce sursele de hrană. În cazul unor infestări puternice, se poate recurge la utilizarea de momeli rodenticide sau capcane, amplasate cu grijă pentru a nu afecta alte animale.
În zonele cu vânat mare (căprioare, cerbi), arborii tineri pot fi afectați și prin roaderea mugurilor sau prin frecarea coarnelor de trunchi. În acest caz, singura soluție eficientă pe termen lung este împrejmuirea întregii livezi cu un gard solid și suficient de înalt. Protecția împotriva animalelor este o componentă adesea neglijată a pregătirii pentru iarnă, dar care poate face diferența între succesul și eșecul unei plantații tinere.
Managementul zăpezii și al gheții
Prezența unui strat de zăpadă în livadă pe parcursul iernii este, în general, benefică. Zăpada afânată acționează ca un excelent izolator termic, protejând rădăcinile superficiale și coletul de temperaturile extrem de scăzute și de vânturile geroase. Un strat de zăpadă de 20-30 cm poate menține temperatura la suprafața solului aproape de punctul de îngheț, chiar dacă temperatura aerului scade mult sub zero grade Celsius. Prin urmare, nu este recomandată îndepărtarea zăpezii de la baza pomilor, ci dimpotrivă, se poate aduna zăpadă suplimentară în jurul trunchiului pentru a spori efectul de protecție.
Cu toate acestea, zăpada poate deveni și o problemă, în special dacă este umedă și grea. Acumularea unor cantități mari de zăpadă pe ramurile arborilor, în special la speciile cu lemn mai fragil sau cu unghiuri de inserție a ramurilor mai slabe, poate duce la ruperea acestora. Se recomandă scuturarea periodică a zăpezii de pe ramuri după ninsori abundente, în special la arborii tineri, pentru a preveni astfel de daune. Această operațiune trebuie făcută cu grijă, folosind o prăjină lungă, pentru a nu provoca alte leziuni.
O situație deosebit de periculoasă este formarea poleiului sau a unui strat de gheață pe ramuri, în urma ploilor înghețate. Gheața adaugă o greutate considerabilă și poate provoca daune structurale severe, ducând la ruperea unor șarpante întregi. Din păcate, în acest caz, posibilitățile de intervenție sunt limitate și adesea riscante. Încercarea de a sparge sau îndepărta stratul de gheață poate provoca mai multe daune decât beneficii. Cea mai bună strategie este una preventivă, prin formarea, prin tăieri, a unei coroane cu o structură solidă, cu unghiuri largi de inserție a șarpantelor, care sunt mai rezistente la încărcări mecanice.
Topirea bruscă a unor cantități mari de zăpadă la începutul primăverii, pe un sol încă înghețat în profunzime, poate duce la băltirea apei la suprafață. Această situație este periculoasă în special pe terenurile plane sau cu drenaj slab, putând favoriza asfixierea rădăcinilor. Asigurarea unui bun drenaj încă de la înființarea plantației, prin lucrări de desfundare și, dacă este cazul, prin instalarea de sisteme de drenaj, este cea mai bună metodă de a preveni astfel de probleme.
