Tăierea gutuiului este una dintre cele mai importante lucrări agrotehnice, o intervenție esențială care modelează dezvoltarea pomului și influențează direct atât cantitatea, cât și calitatea producției de fructe. Departe de a fi o simplă scurtare a ramurilor, tăierea este o artă și o știință care urmărește stabilirea unui echilibru perfect între creșterea vegetativă și capacitatea de rodire a pomului. Prin tăieri corect executate, se poate forma o coroană robustă și bine luminată, se poate stimula apariția formațiunilor de rod, se poate menține sănătatea pomului și se poate prelungi perioada sa de viață productivă. Cunoașterea principiilor biologice care stau la baza acestei lucrări este fundamentală pentru a evita greșelile și pentru a obține rezultatele dorite.
Gutuiul are particularități de creștere și rodire care trebuie înțelese pentru a putea aplica tăierile în mod corespunzător. Spre deosebire de măr sau păr, gutuiul rodește predominant pe ramuri scurte de rod, dar și pe lăstari anuali, în vârful acestora. Mugurii de rod sunt micști, ceea ce înseamnă că din ei se va dezvolta un lăstar scurt, care poartă în vârf inflorescența. Această particularitate face ca tăierea gutuiului să fie mai puțin complexă decât la alte specii, dar necesită totuși atenție pentru a nu elimina o parte semnificativă a potențialului de rodire. Tendința naturală a gutuiului este de a forma o coroană deasă, cu multe ramuri subțiri, care necesită intervenții regulate de rărire.
Obiectivele principale ale tăierii la gutui sunt multiple și interconectate. În primii ani de la plantare, scopul este formarea unei structuri de bază a coroanei, un schelet solid și echilibrat, capabil să susțină greutatea producției viitoare. Ulterior, după intrarea pe rod, tăierile de întreținere și fructificare urmăresc normarea încărcăturii de rod, stimularea reînnoirii formațiunilor de rod, asigurarea unei bune iluminări și aerisiri a coroanei și menținerea pomului în limitele de spațiu alocate. Nu în ultimul rând, tăierile sanitare, de eliminare a lemnului uscat sau bolnav, sunt esențiale pentru menținerea stării fitosanitare a pomului.
Perioada optimă pentru efectuarea tăierilor principale este la sfârșitul perioadei de repaus vegetativ, de la sfârșitul iernii până la începutul primăverii (februarie-martie), înainte de umflarea mugurilor. Tăierea în această perioadă permite o vizualizare clară a structurii coroanei și minimizează riscul de infecții, deoarece pomul va începe curând să vegeteze și va putea cicatriza rănile mai rapid. Tăierile se efectuează în zile senine, fără precipitații și la temperaturi pozitive, pentru a evita degerarea țesuturilor în zona tăieturii. De asemenea, se pot realiza tăieri de corecție în timpul verii, cunoscute ca „tăieri în verde”.
Tăierile de formare a coroanei
Tăierile de formare se aplică pomilor tineri, în primii 3-4 ani de la plantare, și sunt cruciale pentru stabilirea arhitecturii viitoare a pomului. Forma de coroană cea mai comună și potrivită pentru gutui în grădinile familiale este „vasul ameliorat”. Această formă nu are un ax central, ci este compusă din 3-4 șarpante (ramuri principale) care pornesc aproximativ din același punct de pe trunchi, la o înălțime de 60-80 cm de la sol. Coroana în formă de vas este deschisă în centru, ceea ce permite o pătrundere excelentă a luminii și aerului, favorizând o rodire de calitate și reducând riscul de boli.
Formarea coroanei în vas ameliorat începe imediat după plantare, când varga se scurtează la 80-100 cm. În primăvara următoare, se aleg 3-4 lăstari viguroși, cu o distribuție uniformă în jurul axului, care vor deveni șarpantele. Aceștia se scurtează la aproximativ 40-50 cm, la un mugure orientat spre exterior, pentru a stimula ramificarea. Toți ceilalți lăstari de pe trunchi se elimină. În anul al treilea, pe fiecare șarpantă se aleg două subșarpante (ramuri secundare), una interioară și una exterioară, care se scurtează, de asemenea, pentru a promova garnisirea cu ramuri de rod.
Procesul de formare continuă și în anul al patrulea, urmărind consolidarea structurii de bază și eliminarea ramurilor concurente sau cu o poziție greșită. Este important ca unghiurile de inserție ale șarpantelor pe trunchi să fie largi, de aproximativ 45-60 de grade, pentru a asigura o legătură solidă. Dacă lăstarii cresc prea vertical, poziția lor poate fi corectată prin diverse metode, cum ar fi utilizarea de distanțieri sau legarea ramurilor de țăruși fixați în pământ.
O altă formă de coroană utilizată, în special în livezile comerciale, este „fusul subțire” sau diverse forme aplatizate, cum ar fi „palmeta”. Aceste forme necesită un sistem de susținere (spalier) și o tehnică de tăiere mai riguroasă, dar permit densități mai mari și o mecanizare mai ușoară a lucrărilor. Indiferent de forma aleasă, principiile de bază ale formării rămân aceleași: crearea unui schelet puternic, echilibrarea creșterilor și asigurarea accesului la lumină pentru toate părțile coroanei.
Tăierile de întreținere și fructificare
Odată ce pomul a intrat pe rod și coroana este formată, se trece la aplicarea tăierilor anuale de întreținere și fructificare. Aceste tăieri au un caracter mai puțin sever decât cele de formare și urmăresc menținerea echilibrului stabilit. Unul dintre obiectivele principale este rărirea coroanei. Se elimină ramurile care îndesesc coroana, cele care se intersectează, lăstarii lacomi, ramurile uscate sau bolnave și drajonii care apar la baza trunchiului. Această operațiune este vitală pentru a menține un regim optim de lumină și aerisire.
Un alt aspect important este menținerea unui echilibru între creșterea vegetativă și rodire. Dacă pomul are o creștere vegetativă prea puternică și rodește puțin, tăierile trebuie să fie mai moderate, evitându-se scurtările drastice care stimulează și mai mult creșterea lăstarilor. În schimb, dacă pomul are o creștere slabă, dar este supraîncărcat cu rod, tăierile pot fi mai severe, scurtând unele ramuri pentru a revigora pomul și a stimula apariția de noi creșteri vegetative care vor asigura producția în anii următori.
Reînnoirea formațiunilor de rod este, de asemenea, un scop al tăierilor de întreținere. Ramurile de rod îmbătrânite, care au produs fructe mai mulți ani la rând, devin mai puțin productive. Acestea se pot elimina treptat, stimulând creșterea de noi lăstari în apropierea lor, care le vor lua locul. Se urmărește ca ramurile de semischelet să fie mereu garnisite cu formațiuni de rod tinere și viguroase, distribuite uniform pe toată lungimea lor.
În ceea ce privește intensitatea tăierilor, se recomandă ca la gutui să nu se facă scurtări anuale sistematice ale tuturor lăstarilor de un an, deoarece o parte din rod se află în vârful acestora. Scurtările se aplică doar la lăstarii foarte lungi, pentru a preveni degarnisirea la bază, sau la cei destinați să formeze noi ramuri de schelet. Principiul de bază este de a favoriza tăierile de rărire (eliminarea completă a unor ramuri) în detrimentul celor de reducere (scurtarea ramurilor).
Tăierile în verde
Tăierile în verde, efectuate în timpul perioadei de vegetație (mai-iulie), sunt operațiuni complementare tăierilor de iarnă și au rolul de a corecta și a menține forma coroanei. Acestea sunt intervenții de finețe, care ajută la dirijarea creșterii și la îmbunătățirea calității fructelor. Unul dintre principalele avantaje ale tăierilor în verde este că rănile se cicatrizează mult mai repede, iar reacția pomului este mai puțin viguroasă decât la tăierile de iarnă.
Principalele operațiuni care se execută în verde sunt plivitul lăstarilor de prisos și ciupitul. Plivitul constă în eliminarea manuală, prin rupere, a lăstarilor tineri, de 5-10 cm, care sunt evident de prisos: cei care cresc pe partea superioară a șarpantelor (lăstari lacomi), cei care cresc spre interiorul coroanei sau cei care concurează cu lăstarii de prelungire ai ramurilor de schelet. Această operațiune, efectuată devreme, economisește resursele pomului, care altfel ar fi fost irosite pentru creșterea unor ramuri inutile, ce oricum ar fi fost tăiate iarna.
Ciupitul constă în îndepărtarea vârfului de creștere al unui lăstar, cu unghia sau cu o foarfecă. Această operațiune oprește temporar creșterea în lungime a lăstarului și stimulează dezvoltarea mugurilor laterali de la baza acestuia, care se pot transforma în muguri de rod. Ciupitul se aplică pe lăstarii de vigoare medie, pentru a grăbi intrarea lor pe rod. De asemenea, se poate aplica lăstarilor concurenți ai vârfului unei șarpante pentru a-l subordona.
Alte intervenții în verde includ suprimarea drajonilor (lăstarii care cresc din rădăcină, la baza trunchiului) și a lăstarilor de pe trunchi. Aceste creșteri sunt parazitare și consumă inutil din resursele pomului, de aceea trebuie eliminate cât mai devreme. Tăierile în verde, în general, contribuie la o mai bună iluminare a fructelor în curs de dezvoltare, la o mai bună aerisire a coroanei și la reducerea volumului de muncă la tăierile din iarna următoare.
Uneltele și tehnica corectă de tăiere
Pentru a efectua tăieri corecte și curate, este esențială utilizarea unor unelte de calitate, bine ascuțite și dezinfectate. Echipamentul de bază include o foarfecă de mână pentru ramuri subțiri (până la 2-2.5 cm diametru), un fierăstrău de pomicultură pentru ramuri mai groase și, opțional, o foarfecă cu mânere lungi (crengar) pentru a ajunge la ramurile înalte. Uneltele trebuie să producă tăieturi netede, fără a zdreli țesuturile, deoarece rănile curate se vindecă mai repede.
Dezinfectarea uneltelor este o măsură de precauție obligatorie pentru a preveni transmiterea bolilor de la un pom la altul, în special a celor vasculare sau a celor cauzate de bacterii (precum focul bacterian). Dezinfectarea se poate face cu alcool sanitar, spirt tehnic sau o soluție de hipoclorit de sodiu, ștergând lamele după tăierea fiecărui pom sau, cel puțin, atunci când se trece de la un pom bolnav la unul sănătos.
Tehnica de tăiere este la fel de importantă. Tăietura trebuie făcută întotdeauna deasupra unui mugure orientat spre exteriorul coroanei, pentru a dirija creșterea în direcția dorită. Tăietura trebuie să fie oblică, cu partea cea mai joasă în dreptul bazei mugurelui și cea mai înaltă cu câțiva milimetri deasupra vârfului acestuia. O tăietură prea departe de mugure lasă un cep care se va usca și poate deveni o poartă de intrare pentru boli, în timp ce o tăietură prea apropiată poate afecta mugurele.
La eliminarea unei ramuri întregi, tăietura se face „la inel”, adică paralel cu umflătura circulară (inelul) care există la baza ramurii, fără a lăsa un ciot. Inelul conține țesuturi meristematice care ajută la o cicatrizare rapidă și corectă a rănii. Pentru ramurile groase și grele, se recomandă tăierea în trei pași pentru a evita ruperea scoarței: o primă tăietură pe partea inferioară a ramurii, la câțiva centimetri de trunchi, a doua pe partea superioară, puțin mai departe de prima, pentru a îndepărta greutatea ramurii, și a treia tăietură finală, corectă, la inel, a ciotului rămas. Toate rănile cu un diametru mai mare de 2 cm trebuie protejate cu un mastic cicatrizant.
