Plantarea și înmulțirea gutuiului reprezintă etapele fundamentale care stau la baza înființării unei livezi de succes sau a prezenței acestui pom valoros în grădina familială. Alegerea corectă a materialului săditor, pregătirea adecvată a terenului și aplicarea unei tehnici de plantare corespunzătoare sunt decisive pentru prinderea, creșterea și dezvoltarea ulterioară a pomului. În paralel, cunoașterea metodelor de înmulțire, de la cele vegetative, precum butășirea sau altoirea, până la înmulțirea prin semințe, oferă grădinarului posibilitatea de a multiplica exemplarele valoroase și de a păstra caracteristicile soiurilor dorite. Aceste procese, deși necesită o anumită rigoare tehnică, sunt accesibile și pot aduce satisfacții imense pe termen lung.
Alegerea materialului săditor este primul și unul dintre cei mai importanți pași. Se recomandă achiziționarea pomilor de la pepiniere autorizate, care pot garanta autenticitatea soiului și starea fitosanitară a materialului. Un puiet de calitate trebuie să aibă un sistem radicular bine dezvoltat, cu rădăcini principale și secundare sănătoase, fără nodozități sau răni. Tulpina trebuie să fie dreaptă, viguroasă, cu scoarța netedă și fără semne de boli sau dăunători. Vârsta optimă a puieților pentru plantare este de 1-2 ani, deoarece aceștia au o capacitate mai mare de adaptare și o rată de prindere superioară.
Perioada optimă pentru plantarea gutuiului este toamna, după căderea frunzelor, de obicei din octombrie până la venirea primului îngheț persistent. Plantarea de toamnă permite pomului să își dezvolte peste iarnă rădăcini noi, profitând de umiditatea acumulată în sol, ceea ce îi va asigura un start mai bun în vegetație în primăvara următoare. Alternativ, plantarea se poate face și la începutul primăverii, imediat după dezghețarea solului și înainte de umflarea mugurilor. Indiferent de perioada aleasă, este esențial să se evite plantarea în zile cu ger, vânt puternic sau când solul este înghețat sau îmbibat cu apă.
Pregătirea terenului înainte de plantare este o lucrare ce nu trebuie neglijată. Aceasta începe cu alegerea unui loc însorit, ferit de curenții reci de aer, și continuă cu curățarea terenului de buruieni, pietre sau alte resturi. Este recomandată o desfundare a solului la o adâncime de 40-50 cm pe întreaga suprafață sau, cel puțin, realizarea unor gropi de plantare generoase, cu dimensiuni de cel puțin 60x60x60 cm. La săparea gropii, pământul de la suprafață, mai fertil, se așează de o parte, iar cel de la adâncime, de cealaltă parte.
Tehnica de plantare pas cu pas
Înainte de plantare, este obligatorie pregătirea puietului, operațiune cunoscută sub numele de fasonarea rădăcinilor. Aceasta constă în îndepărtarea rădăcinilor rupte, uscate sau vătămate și scurtarea cu aproximativ o treime a rădăcinilor principale, sănătoase. Tăieturile se fac oblic, de jos în sus și dinspre exterior spre interior, pentru a crea o suprafață netedă care favorizează emiterea de noi rădăcini. După fasonare, rădăcinile se introduc într-o mocirlă formată din pământ galben, balegă proaspătă de vită și apă, de consistența unei smântâni, pentru a asigura o mai bună aderență la sol și a preveni deshidratarea.
La baza gropii de plantare se introduce un amestec fertilizant, format din pământul scos de la suprafață, amestecat cu 10-15 kg de gunoi de grajd bine descompus, compost sau îngrășăminte complexe pe bază de fosfor și potasiu. Peste acest strat se adaugă un strat subțire de pământ nemuncit, pentru a evita contactul direct al rădăcinilor cu îngrășământul concentrat. Puietul se așează în centrul gropii, cu rădăcinile bine răsfirate pe mușuroiul de la bază, având grijă ca punctul de altoire să rămână cu 3-5 cm deasupra nivelului final al solului. Această măsură este crucială pentru a preveni emiterea de rădăcini din altoi.
Umplerea gropii se face treptat, folosind pământul fertil de la suprafață, care se tasează ușor cu piciorul în jurul rădăcinilor pentru a elimina golurile de aer și a asigura un contact bun între rădăcini și sol. Pe măsură ce groapa se umple, pomul se scutură ușor pentru a permite pământului să pătrundă printre toate rădăcinile. După umplerea completă, se face o tasare finală și se realizează un mic șanț în jurul pomului, sub formă de farfurie, pentru a facilita udarea.
Imediat după plantare, este obligatorie udarea abundentă, cu 20-30 de litri de apă pentru fiecare pom, indiferent de umiditatea solului. Această udare are rolul de a așeza pământul în jurul rădăcinilor și de a elimina ultimii bulgări de aer. După ce apa s-a infiltrat complet, se poate realiza o scurtare a axului principal al puietului la o înălțime de 80-100 cm, pentru a echilibra partea aeriană cu cea subterană și pentru a stimula ramificarea. În final, se poate adăuga un strat de mulci în jurul trunchiului pentru a proteja solul de uscare și de îngheț.
Înmulțirea vegetativă prin butași
Înmulțirea prin butași este una dintre cele mai simple și populare metode de a obține noi exemplare de gutui, identice genetic cu planta mamă. Această metodă implică prelevarea unor porțiuni de lăstari (butași) și punerea lor în condiții favorabile pentru a dezvolta rădăcini proprii. Butașii pot fi de două tipuri: lemnificați, recoltați în perioada de repaus vegetativ, sau semilemnificați, recoltați în timpul verii. Butășirea asigură păstrarea caracteristicilor soiului, fiind o metodă preferată pentru multiplicarea soiurilor valoroase.
Butașii lemnificați se recoltează la sfârșitul toamnei sau în timpul iernii, din lăstari sănătoși, de un an, cu o grosime de 8-12 mm. Se fasonează la o lungime de 20-25 cm, tăietura de la bază făcându-se oblic, chiar sub un mugure, iar cea de la vârf drept, deasupra unui mugure. Butașii astfel pregătiți pot fi plantați direct într-un șanț într-un loc adăpostit din grădină, lăsând doar 1-2 muguri deasupra solului, sau pot fi păstrați peste iarnă în nisip umed, într-o pivniță, urmând a fi plantați primăvara devreme. Utilizarea unui stimulator de înrădăcinare poate crește semnificativ rata de succes.
Butașii semilemnificați (verzi) se recoltează în lunile iunie-iulie, din vârfurile lăstarilor în creștere. Aceștia trebuie să aibă o lungime de 15-20 cm și să fie parțial lemnificați la bază, dar încă verzi și flexibili la vârf. Se îndepărtează frunzele de la baza butașului, lăsând doar 2-3 frunze la vârf, care pot fi și ele reduse la jumătate pentru a limita pierderile de apă prin transpirație. Înainte de plantare, baza butașului se poate trata cu un hormon de înrădăcinare.
Plantarea butașilor verzi se face într-un substrat special, format din turbă și nisip în părți egale, care trebuie menținut în permanență umed, dar nu îmbibat cu apă. Este esențială asigurarea unei umidități atmosferice ridicate, ceea ce se poate realiza prin acoperirea răsadniței cu folie de plastic sau sticlă, creând un efect de seră. Temperatura optimă pentru înrădăcinare este de 22-25 de grade Celsius. În aceste condiții, butașii vor forma rădăcini în aproximativ 4-6 săptămâni.
Înmulțirea prin altoire
Altoirea este metoda principală de înmulțire a pomilor fructiferi la scară comercială și este frecvent utilizată și de grădinarii amatori pentru a obține pomi viguroși, cu calități superioare. Această tehnică presupune îmbinarea a două părți de plante diferite: portaltoiul, care va forma sistemul radicular și baza trunchiului, și altoiul, care este o porțiune de ramură sau un mugure prelevat de la soiul dorit și care va forma coroana pomului. Portaltoiul conferă pomului vigoare, adaptabilitate la condițiile de sol și climă și rezistență la boli, în timp ce altoiul determină caracteristicile fructelor.
Pentru gutui, se folosesc mai multe tipuri de portaltoi. Cel mai comun este gutuiul franc, obținut din semințe de gutui, care imprimă o vigoare mare și o bună adaptare la diverse tipuri de sol. Un alt portaltoi utilizat frecvent este Pyrus communis (păr sălbatic), care oferă o compatibilitate bună și rezistență sporită, dar poate influența ușor caracteristicile fructelor. De asemenea, există portaltoi vegetativi, selectați special pentru anumite caracteristici, cum ar fi vigoarea redusă (pentru livezi superintensive) sau toleranța la anumite condiții de mediu.
Metodele de altoire sunt variate, dar cele mai utilizate la gutui sunt altoirea în ochi dormind și altoirea în copulație sau triangulație. Altoirea în ochi dormind (sau oculare) se practică în timpul verii (iulie-august), când scoarța portaltoiului se desprinde ușor. Se prelevează un mugure cu o porțiune de scoarță (scut) de pe o ramură altoi și se inserează sub scoarța portaltoiului, într-o incizie în formă de T. Legarea se face cu bandă specială, lăsând mugurele liber. Mugurele va porni în vegetație în primăvara următoare.
Altoirea cu ramură detașată, precum copulația sau triangulația, se realizează la sfârșitul iernii sau la începutul primăverii. Aceasta presupune îmbinarea unei porțiuni de ramură altoi, cu 2-3 muguri, pe un portaltoi de aceeași grosime. Tăieturile pe altoi și portaltoi trebuie să fie identice și să se suprapună perfect pentru a asigura contactul cambiului, țesutul responsabil de sudarea celor două părți. După îmbinare, zona se leagă strâns cu bandă de altoit și se sigilează cu mastic pentru a preveni deshidratarea și pătrunderea agenților patogeni.
Înmulțirea prin semințe
Înmulțirea prin semințe, cunoscută și sub denumirea de înmulțire generativă, este o metodă mai puțin utilizată pentru obținerea de pomi fructiferi destinați producției de fructe, deoarece urmașii nu păstrează caracteristicile plantei mamă. Datorită variabilității genetice, pomii obținuți din semințe pot avea fructe de calitate inferioară, pot intra pe rod mai târziu și pot prezenta o vigoare neuniformă. Cu toate acestea, această metodă este esențială în lucrările de ameliorare, pentru crearea de noi soiuri, și pentru obținerea de portaltoi (gutui franc) pe care se vor altoi ulterior soiurile valoroase.
Procesul începe cu recoltarea semințelor din fructe mature și sănătoase, în toamnă. Semințele se curăță bine de resturile de pulpă și se spală, apoi se lasă la uscat într-un loc umbrit și aerisit pentru câteva zile. Pentru a putea germina, semințele de gutui necesită o perioadă de stratificare la rece, care imită condițiile naturale din timpul iernii. Acest proces întrerupe starea de dormanță și pregătește embrionul pentru germinare.
Stratificarea se realizează prin amestecarea semințelor cu un substrat umed, precum nisip, turbă sau vermiculit, într-un raport de 1:3 (o parte semințe la trei părți substrat). Amestecul se introduce într-o pungă de plastic perforată sau într-o cutie și se păstrează la frigider, la o temperatură de 1-5 grade Celsius, timp de 2-3 luni. Este important să se verifice periodic umiditatea substratului și să se aerisească amestecul pentru a preveni mucegăirea.
După perioada de stratificare, la începutul primăverii, semințele se seamănă în răsadnițe sau direct în câmp, într-un sol bine pregătit și afânat, la o adâncime de 2-3 cm. Răsadurile vor necesita îngrijire constantă, incluzând udare, plivire și protecție împotriva bolilor și dăunătorilor. Plantele obținute vor crește timp de 1-2 ani, după care pot fi folosite ca portaltoi pentru altoire, asigurând astfel baza pentru viitorii pomi de înaltă calitate.
