Asigurarea unei nutriții echilibrate și complete este un pilon fundamental pentru obținerea unei producții de usturoi ridicate și de calitate superioară. Usturoiul este o plantă cu cerințe nutritive considerabile, în special față de macroelemente precum azotul, fosforul și potasiul, dar și față de o serie de microelemente esențiale. O strategie de fertilizare bine pusă la punct, care începe cu o fertilizare de bază la pregătirea terenului și continuă cu fertilizări faziale adaptate nevoilor plantei în fiecare stadiu de dezvoltare, este cheia pentru a valorifica la maximum potențialul genetic al soiului cultivat. Gestionarea corectă a nutrienților nu doar că influențează direct mărimea și greutatea bulbilor, dar contribuie și la creșterea rezistenței plantelor la boli și dăunători, precum și la îmbunătățirea capacității de păstrare a recoltei.
Cunoașterea profundă a rolului fiecărui element nutritiv în metabolismul plantei este esențială pentru a înțelege de ce și când trebuie aplicat un anumit tip de îngrășământ. Azotul (N) este crucial pentru creșterea vegetativă, fiind o componentă de bază a proteinelor și a clorofilei; un aport adecvat de azot în prima parte a vegetației asigură dezvoltarea unui aparat foliar bogat, capabil să susțină formarea unui bulb mare. Fosforul (P) joacă un rol vital în dezvoltarea sistemului radicular, în transferul de energie și în procesele de maturare. Potasiul (K), pe de altă parte, este esențial pentru acumularea substanțelor de rezervă în bulb, pentru rezistența la stres și la boli, și pentru calitatea generală a recoltei.
Pentru a elabora un plan de fertilizare eficient și rațional, este foarte recomandată efectuarea unei analize agrochimice a solului înainte de înființarea culturii. Această analiză oferă informații precise despre rezervele de nutrienți existenți în sol, despre pH-ul acestuia și despre conținutul de materie organică. Pe baza acestor date, se poate calcula cu exactitate necesarul de îngrășăminte, evitându-se atât aplicarea în exces, care poate duce la poluarea mediului și la dezechilibre nutritive, cât și aplicarea insuficientă, care ar limita producția. Fertilizarea bazată pe analiza solului este o practică modernă, sustenabilă și economică.
Integrarea îngrășămintelor organice, precum gunoiul de grajd bine descompus, compostul sau îngrășămintele verzi, este deosebit de benefică pentru cultura usturoiului. Materia organică nu doar că eliberează treptat nutrienți în sol, dar îmbunătățește și structura acestuia, crește capacitatea de reținere a apei, stimulează activitatea microbiană benefică și contribuie la menținerea unui pH optim. Utilizarea combinată a îngrășămintelor organice și a celor minerale (chimice) reprezintă adesea cea mai bună strategie pentru a asigura o nutriție completă și echilibrată pe termen lung.
Rolul macroelementelor esențiale
Azotul (N) este, fără îndoială, cel mai important nutrient în prima fază de dezvoltare a usturoiului, cea de creștere a frunzelor. Un aport corespunzător de azot stimulează formarea unei mase foliare bogate și de un verde intens, ceea ce este esențial pentru o fotosinteză eficientă. Suprafața totală a frunzelor este direct corelată cu potențialul de producție; cu cât aparatul foliar este mai bine dezvoltat, cu atât mai multă energie poate produce planta pentru a o stoca în bulb. Carența de azot se manifestă prin îngălbenirea frunzelor mai bătrâne (inferioare) și printr-o creștere lentă, pipernicită a plantelor.
Fosforul (P) este vital pentru dezvoltarea unui sistem radicular puternic și sănătos, în special în stadiile incipiente de creștere. Rădăcinile bine dezvoltate permit plantei să exploreze un volum mai mare de sol, asigurând o mai bună absorbție a apei și a celorlalte elemente nutritive. De asemenea, fosforul este implicat în toate procesele energetice ale plantei și joacă un rol cheie în diviziunea celulară și în formarea corectă a bulbului. Disponibilitatea fosforului în sol este puternic influențată de pH; la un pH prea acid sau prea alcalin, fosforul devine mai greu accesibil pentru plante.
Potasiul (K) este adesea numit „elementul calității”, deoarece are un rol crucial în a doua parte a perioadei de vegetație, în timpul formării și umplerii bulbilor. Potasiul reglează transportul zaharurilor de la frunze la bulb, contribuind direct la creșterea în greutate și la densitatea acestuia. Un aport adecvat de potasiu îmbunătățește rezistența plantelor la secetă, la îngheț și la atacul bolilor, și este esențial pentru obținerea unor bulbi cu o bună capacitate de păstrare. Carența de potasiu se manifestă prin îngălbenirea și necrozarea marginilor frunzelor mai bătrâne.
Sulful (S) este un alt macroelement important pentru usturoi, adesea trecut cu vederea. Acesta este o componentă esențială a aminoacizilor specifici care dau usturoiului aroma și iuțeala caracteristică (compușii cu sulf, precum alicina). Un aport corespunzător de sulf nu doar că susține creșterea plantei, dar contribuie și la intensificarea calităților organoleptice ale bulbilor. Solurile sărace în materie organică sau cele nisipoase pot prezenta carențe de sulf, care pot fi corectate prin aplicarea de îngrășăminte precum sulfatul de amoniu sau sulfatul de potasiu.
Fertilizarea de bază la pregătirea terenului
Fertilizarea de bază reprezintă aplicarea principalelor cantități de îngrășăminte înainte de plantarea usturoiului, de obicei în timpul lucrărilor de pregătire a solului din toamnă. Scopul acestei fertilizări este de a crea o rezervă de nutrienți în sol, în special de fosfor și potasiu, care sunt elemente mai puțin mobile și care trebuie să fie disponibile în zona rădăcinilor încă de la începutul vegetației. Această aplicare asigură un start bun pentru cultură și susține dezvoltarea acesteia pe o perioadă mai lungă de timp.
Cantitățile de îngrășăminte cu fosfor (P) și potasiu (K) se stabilesc în funcție de rezultatele analizei de sol și de producția planificată. În lipsa unei analize, se pot aplica doze orientative, dar această practică este mai puțin precisă și poate duce la dezechilibre. Îngrășămintele pe bază de fosfor și potasiu (superfosfat, sare potasică sau îngrășăminte complexe NPK cu un conținut redus de azot) se încorporează adânc în sol, la 20-25 cm, prin arătură, pentru a le plasa în zona de dezvoltare a sistemului radicular al usturoiului.
Pe lângă îngrășămintele minerale, fertilizarea de bază este momentul ideal pentru încorporarea îngrășămintelor organice. Gunoiul de grajd bine descompus, aplicat în doze de 30-50 tone pe hectar, este o sursă excelentă de materie organică și nutrienți. Acesta are un efect pe termen lung, îmbunătățind proprietățile fizice, chimice și biologice ale solului. Este crucial ca gunoiul de grajd să fie bine fermentat, deoarece gunoiul proaspăt poate arde rădăcinile tinere și poate fi o sursă de semințe de buruieni și de agenți patogeni.
O parte din necesarul de azot poate fi, de asemenea, aplicată la fertilizarea de bază, în special în cazul plantărilor de toamnă. Se poate folosi o cantitate moderată de îngrășăminte cu azot, de exemplu sub formă de îngrășăminte complexe, pentru a sprijini dezvoltarea inițială a rădăcinilor și a frunzelor înainte de intrarea în iarnă. Totuși, majoritatea cantității de azot se va aplica fracționat, în timpul perioadei de vegetație din primăvară, pentru a corespunde cu perioadele de consum maxim ale plantei și pentru a evita pierderile prin levigare (spălare).
Fertilizarea fazială în timpul vegetației
Fertilizarea fazială, cunoscută și sub numele de fertilizare suplimentară, constă în aplicarea de îngrășăminte în timpul perioadei de vegetație, pentru a completa necesarul de nutrienți al plantei în etapele critice de creștere. Această practică este esențială în special pentru azot, un element foarte mobil în sol, care se pierde ușor prin levigare și care este necesar în cantități mari în faza de creștere activă a frunzelor. Aplicarea fracționată a azotului asigură o eficiență maximă și previne poluarea apelor subterane.
Prima fertilizare fazială se aplică, de regulă, la ieșirea din iarnă, la reluarea vegetației (în lunile martie-aprilie). În acest moment, plantele au nevoie de un impuls de azot pentru a stimula dezvoltarea rapidă a aparatului foliar. Se pot utiliza îngrășăminte cu azot cu acțiune rapidă, precum azotatul de amoniu, aplicat pe rândurile de plante, urmat de o lucrare de prășit sau de o irigare pentru a încorpora îngrășământul în sol și a-l face disponibil rădăcinilor. Doza aplicată trebuie să fie corelată cu starea de dezvoltare a plantelor și cu fertilitatea solului.
O a doua fertilizare cu azot poate fi necesară la aproximativ 3-4 săptămâni după prima, înainte de începerea perioadei de formare a bulbilor. Această aplicare susține în continuare creșterea vegetativă și asigură acumularea de rezerve suficiente în frunze pentru a susține ulterior dezvoltarea unui bulb mare. Este foarte important ca orice fertilizare cu azot să fie oprită cu cel puțin o lună înainte de recoltare. Un exces de azot în faza finală de dezvoltare poate întârzia maturarea, poate duce la formarea unor bulbi cu o consistență moale și poate reduce drastic capacitatea de păstrare.
Pe parcursul formării bulbului, necesarul de potasiu al plantei crește. În această etapă, se pot aplica îngrășăminte complexe NPK cu un conținut mai ridicat de potasiu (de exemplu, cu un raport de 1:1:2 sau 1:1:3) sau îngrășăminte pe bază de sulfat de potasiu. Acestea pot fi administrate odată cu irigarea, prin sistemele de fertirigare, ceea ce asigură o distribuție uniformă și o absorbție rapidă. Asigurarea unui nivel optim de potasiu în această fază finală este esențială pentru a obține bulbi de calitate, fermi și cu o bună capacitate de depozitare.
Rolul microelementelor și corectarea carențelor
Deși necesare în cantități mult mai mici decât macroelementele, microelementele precum borul (B), zincul (Zn), magneziul (Mg), manganul (Mn) și fierul (Fe) sunt absolut esențiale pentru creșterea și dezvoltarea normală a plantelor de usturoi. Acestea acționează ca și catalizatori în numeroase procese enzimatice și metabolice, iar absența sau insuficiența unuia dintre ele poate duce la simptome de carență specifice și la scăderea producției. Solurile cu pH foarte ridicat (alcaline) sau foarte scăzut (acide), precum și solurile nisipoase sau sărace în materie organică sunt cele mai predispuse la carențe de microelemente.
Borul, de exemplu, este important pentru transportul zaharurilor și pentru dezvoltarea țesuturilor noi, iar carența sa poate duce la crăparea bulbilor și la o calitate slabă a acestora. Zincul este implicat în sinteza hormonilor de creștere, iar magneziul este componenta centrală a moleculei de clorofilă, fiind indispensabil pentru fotosinteză. Carența de magneziu se manifestă prin apariția unor dungi galbene pe frunzele mai bătrâne, un simptom cunoscut sub numele de cloroză. Identificarea corectă a simptomelor de carență este importantă pentru a interveni la timp.
Cea mai eficientă metodă de a corecta rapid o carență de microelemente apărută în timpul vegetației este fertilizarea foliară. Aceasta presupune pulverizarea pe frunze a unei soluții diluate de îngrășământ care conține microelementul deficitar. Absorbția prin frunze este mult mai rapidă decât absorbția prin rădăcini, iar efectul este vizibil în câteva zile. Există pe piață numeroase produse comerciale, sub formă de săruri simple sau de chelați, special formulate pentru aplicare foliară, care pot fi folosite pentru a remedia aceste deficiențe nutritive.
Prevenirea carențelor este întotdeauna mai bună decât tratarea lor. Menținerea unui pH optim al solului, prin amendamente dacă este necesar, și încorporarea regulată de materie organică (compost, gunoi de grajd) contribuie la o mai bună disponibilitate a microelementelor în sol. O analiză completă a solului, care include și determinarea conținutului de microelemente, poate ajuta la identificarea potențialelor deficiențe înainte de plantare, permițând aplicarea preventivă a îngrășămintelor necesare în timpul pregătirii terenului. O nutriție completă, care include și microelementele, este cheia unei culturi sănătoase și productive.
