Migdalul chinezesc, cunoscut și sub numele de prun ornamental, este una dintre cele mai fermecătoare și spectaculoase decorațiuni ale grădinilor de primăvară. Cu florile sale roz, dese și duble, care apar la începutul primăverii, adesea chiar înainte de apariția frunzelor, atrage privirile și este unul dintre primii vestitori ai naturii care se trezește după iarnă. Acest arbust ornamental sau mic copac, originar din China, cucerește inimile iubitorilor de grădinărit nu doar prin frumusețea sa, ci și prin îngrijirea relativ simplă. Cu o plantare corectă și puțină atenție, poate deveni bijuteria grădinii noastre timp de ani de zile, răsplătindu-ne în fiecare primăvară cu o abundență de flori.
Prunus triloba, după cum indică și denumirea sa științifică, aparține genului Prunus, fiind astfel strâns înrudit cu cireșul, prunul și migdalul. În habitatul său natural, crește ca un arbust mai mare sau un copac mic, putând atinge o înălțime de 2-3 metri. Frunzele apar după înflorire, sunt trilobate, de un verde viu, iar toamna capătă o nuanță gălbuie înainte de a cădea. Adevărata sa atracție constă însă în florile sale duble, roz, cu un diametru de 2-3 centimetri, care înfloresc la începutul lunii aprilie și acoperă dens lăstarii din anul precedent, creând un adevărat nor de flori. Planta este rezistentă la îngheț, astfel încât poate fi cultivată în siguranță și în climatul din România.
În pepiniere, migdalul chinezesc se găsește cel mai frecvent sub două forme de bază: forma de tufă și varianta altoită pe trunchi, așa-numita formă cu trunchi înalt. Forma de tufă are un aspect mai natural, arată excelent ca plantă solitară sau ca parte a grupurilor de arbuști și poate fi cultivată și ca gard viu, deși este mai rar utilizată în acest scop. Migdalul chinezesc cu trunchi înalt este o plantă mai elegantă, care funcționează ca un mic copac, fiind o alegere ideală pentru grădinile din fața casei, lângă terase sau ca element central în grădinile mai mici. La această variantă, partea nobilă este altoită pe un portaltoi (cel mai adesea un soi de prun sau corcoduș), rezultând un mic copac cu o coroană regulată, sferică.
Deși cel mai răspândit este soiul ‘Multiplex’ (sau ‘Plena’), cu flori roz duble, există și alte variante, deși acestea se găsesc mai rar în comerț. Specia de bază, de exemplu, are flori simple, dar valoarea sa ornamentală este inferioară soiurilor nobile cu flori duble. La achiziționare, este important să se acorde atenție stării plantei: la variantele altoite pe trunchi, trebuie verificată sudura altoiului, pentru a fi intactă și fără leziuni. Starea sistemului radicular este, de asemenea, crucială, de aceea este recomandat să se aleagă o plantă în container, al cărei balot de rădăcini a pătruns deja bine pământul, asigurând astfel o prindere de succes.
Locul ideal de plantare și pregătirea solului
Una dintre cele mai importante condiții pentru înflorirea abundentă a migdalului chinezesc este alegerea locului potrivit de plantare. Planta este explicit iubitoare de lumină, de aceea trebuie să alegem pentru ea o zonă însorită și luminoasă a grădinii, unde primește cel puțin 6-8 ore de soare direct pe zi. Într-un loc umbrit sau semiumbrit, înflorirea va fi mult mai săracă, lăstarii se vor alungi, iar planta va deveni mai susceptibilă la boli. Protecția împotriva vântului este, de asemenea, un aspect important; deși migdalul chinezesc nu este excesiv de pretențios, într-o locație mai adăpostită florile vor rezista mai mult, iar planta se va simți mai bine.
În ceea ce privește tipul de sol, migdalul chinezesc este relativ tolerant, dar preferă solurile bine drenate, bogate în nutrienți și cu o structură afânată. Nu agreează solurile argiloase, compacte, cu apă stagnantă, deoarece un astfel de mediu duce la putrezirea rădăcinilor și la moartea plantei. Dacă solul din grădina noastră este prea greu, argilos, este absolut necesar să îi îmbunătățim structura înainte de plantare. Acest lucru se poate face prin amestecarea de compost matur, nisip sau pietriș fin, ceea ce ajută la afânarea solului și la drenarea apei în exces. Solurile prea afânate, nisipoase, pot fi îmbogățite și pot avea o capacitate mai bună de reținere a apei prin adăugarea de materie organică, cum ar fi compostul sau gunoiul de grajd bine descompus.
Pregătirea gropii de plantare este un pas crucial pentru înrădăcinarea cu succes a plantei. Dimensiunea gropii trebuie să fie întotdeauna mai mare decât balotul de rădăcini sau containerul plantei; ca regulă generală, trebuie săpăm o groapă de cel puțin două ori mai lată și o dată și jumătate mai adâncă. Acest lucru asigură că rădăcinile se pot extinde cu ușurință în solul afânat în perioada inițială. Pământul excavat este recomandat să fie colectat într-o roabă sau pe o prelată, pentru a putea fi amestecat ulterior cu materialele de îmbunătățire a solului înainte de a-l reumple.
Pământul scos din groapă trebuie îmbogățit cu materii organice pentru a oferi plantei un mediu optim. Se amestecă din abundență compost matur sau gunoi de grajd de bună calitate, ambalat. Acesta nu numai că furnizează nutrienți plantei în faza inițială de dezvoltare, dar îmbunătățește și structura solului și gestionarea apei. Nu trebuie folosit niciodată gunoi de grajd proaspăt, deoarece acesta poate arde rădăcinile tinere și sensibile. O pregătire atentă a solului este cea mai bună investiție, care va fi răsplătită ulterior cu o plantă sănătoasă, cu creștere viguroasă și înflorire abundentă.
Procesul de plantare și îngrijirea inițială
Perioada ideală pentru plantarea migdalului chinezesc este toamna (de la sfârșitul lunii septembrie până la îngheț) sau primăvara devreme (martie-aprilie). Avantajul plantării de toamnă este că planta are timp să se stabilizeze pe parcursul iernii și, odată cu încălzirea de primăvară, poate începe imediat dezvoltarea rădăcinilor, astfel încât va întâmpina căldurile de vară cu un sistem radicular mai puternic. Plantarea de primăvară poate fi, de asemenea, de succes, dar în acest caz trebuie acordată o atenție sporită udării regulate în lunile de vară, pentru ca planta tânără să nu se usuce. Plantele în container pot fi plantate aproape tot anul în perioadele fără îngheț, dar este recomandat să se evite plantarea în timpul caniculei de vară.
Înainte de a începe plantarea, planta din container trebuie udată bine, astfel încât balotul de pământ să se umezească complet și să poată fi scos mai ușor din ghiveci. Scoateți planta cu grijă și examinați-i sistemul radicular. Dacă rădăcinile au crescut circular în balotul de pământ, desfaceți-le ușor cu degetele pentru a le încuraja să se extindă în noul sol. Așezați planta în centrul gropii de plantare pregătite, astfel încât coletul (partea unde trunchiul se întâlnește cu rădăcinile) să fie la același nivel cu solul înconjurător. La variantele altoite pe trunchi, aveți grijă ca punctul de altoire să fie cu cel puțin 5-10 centimetri deasupra nivelului solului.
După ce ați așezat planta la înălțimea corectă, începeți să umpleți groapa cu amestecul de pământ îmbunătățit. Umpleți groapa treptat, în mai multe etape, și compactați ușor pământul pe parcurs, pentru a nu lăsa buzunare de aer în jurul rădăcinilor, care ar putea cauza uscarea sistemului radicular. La finalizarea plantării, creați un mic „farfurie” în jurul trunchiului plantei, care ajută apa de irigație să ajungă direct la zona rădăcinilor. Apoi, udați planta abundent, prin mocirlire, folosind cel puțin 10-15 litri de apă, astfel încât solul să se umezească bine și să se taseze în jurul rădăcinilor.
Îngrijirea post-plantare este crucială în primele săptămâni și luni. Pentru a menține umiditatea solului și a preveni creșterea buruienilor, aplicați un strat de mulci de 5-8 cm grosime (de ex. scoarță de pin, așchii de lemn, compost) în jurul plantei, dar lăsați o mică distanță față de trunchi pentru a preveni putrezirea. Variantele cu trunchi înalt este recomandat să fie legate de un tutore în primii unu-doi ani, pentru ca vântul să nu le poată mișca din loc până când sistemul radicular se întărește. Tutorele se înfige pe partea opusă direcției predominante a vântului și se leagă trunchiul de el cu o legătură lejeră, în formă de opt, pentru a nu deteriora scoarța.
Metodele de înmulțire a migdalului chinezesc
Înmulțirea migdalului chinezesc este posibilă prin mai multe metode vegetative, care asigură că proprietățile noii plante vor fi identice cu cele ale plantei-mamă. Înmulțirea prin semințe nu este recomandată, deoarece descendenții nu vor moșteni florile duble ale soiurilor nobile, iar rezultatul va fi o plantă mai puțin spectaculoasă, similară cu specia de bază. Cele mai frecvent utilizate metode, care pot fi realizate cu succes și în condiții de grădină de amatori, sunt butășirea în verde și marcotajul. Pepinierele profesioniste preferă altoirea, în special pentru producerea formelor cu trunchi înalt.
Butășirea în verde este una dintre cele mai populare proceduri de înmulțire. Perioada cea mai potrivită pentru aceasta este primăvara târzie sau vara timpurie (mai-iunie), când lăstarii proaspeți sunt deja semilemnificați. Alegeți un lăstar sănătos, viguros, de grosimea unui creion, și tăiați din el o bucată de 10-15 cm lungime, imediat sub un nod de frunze. Îndepărtați frunzele inferioare ale butașului, lăsând doar cele 2-4 frunze superioare, pe care le puteți tăia pe jumătate pentru a reduce evaporarea. Înmuiați capătul butașilor în hormon de înrădăcinare, apoi plantați-i într-un substrat afânat și umed (de ex. un amestec de perlit și turbă). Pentru a asigura o umiditate ridicată, acoperiți recipientul cu o folie transparentă sau o sticlă de plastic și păstrați-l într-un loc luminos, dar ferit de soarele direct. Înrădăcinarea durează de obicei 4-8 săptămâni.
Marcotajul este o metodă extrem de simplă și aproape întotdeauna de succes, care este deosebit de eficientă la migdalii chinezești în formă de tufă. La începutul primăverii, alegeți un lăstar tânăr, flexibil, apropiat de sol. O parte a lăstarului, care va intra în contact cu pământul, se crestează sau se rănește ușor pe o mică porțiune cu un cuțit ascuțit, pentru a stimula formarea rădăcinilor. Săpați un mic șanț, aplecați lăstarul, fixați partea rănită în sol cu un cârlig de sârmă și acoperiți-o cu pământ. Vârful lăstarului se leagă de un tutore, pentru a sta vertical. Mențineți solul constant umed. Până în toamnă sau primăvara următoare, partea marcotată va dezvolta de obicei suficiente rădăcini pentru a putea fi separată de planta-mamă și a începe o viață independentă.
Altoirea este cea mai profesională metodă de înmulțire, utilizată în principal pentru crearea copacilor cu trunchi înalt. Aceasta necesită un portaltoi, care va oferi sistemul radicular și trunchiul plantei, și un altoi nobil, care provine din soiul dorit de migdal chinezesc. Portaltoiul este cel mai adesea un soi rezistent de prun (de ex. corcoduș) sau cireș sălbatic. Altoirea se efectuează de obicei iarna (prin copulație) sau primăvara devreme (prin oculare). Această metodă necesită o mare expertiză, practică și unelte speciale, de aceea este mai rar utilizată în înmulțirea în grădinile de amatori. Rezultatul unei altoiri de succes este o coroană nobilă, cu înflorire abundentă, care crește pe un portaltoi puternic și rezistent.
