Share

Plantarea și înmulțirea crinului de umbră (Hosta)

Daria · 12.03.2025.

Crinul de umbră, cunoscut și sub numele de Hosta, este una dintre cele mai spectaculoase și recunoscătoare plante perene pentru colțurile umbrite ale grădinii, apreciată în primul rând nu pentru florile sale, ci pentru frunzișul său extrem de variat ca formă, mărime și culoare. Baza unei plantări de succes o reprezintă alegerea locului potrivit și pregătirea atentă a solului, care asigură pe termen lung dezvoltarea sănătoasă a plantei și un frunziș bogat. Hostele preferă zonele de semiumbră sau umbră totală ale grădinii, unde sunt protejate de soarele arzător de la amiază, deoarece lumina excesivă a soarelui duce la arderea și decolorarea frunzelor. Acest lucru este valabil în special pentru soiurile cu frunze mai albastre sau mai închise la culoare, în timp ce cele cu frunze gălbui-verzi, pestrițe, tolerează ceva mai multă lumină difuză și chiar au nevoie de ea pentru a-și menține intensitatea culorii.

Calitatea solului este crucială pentru crinul de umbră, deoarece aceste plante preferă un mediu bogat în nutrienți, cu un drenaj bun, dar care în același timp poate reține constant umiditatea. Solul ideal are un pH ușor acid sau neutru, o structură afânată și un conținut ridicat de humus, care amintește cel mai mult de solurile naturale de pădure. Înainte de plantare, este recomandat să se amelioreze abundent solul din zona desemnată cu compost maturat sau îngrășământ organic de bună calitate, pentru a asigura nutrienții necesari și pentru a îmbunătăți gestionarea apei din sol. Trebuie evitate solurile prea compacte, argiloase, unde apa poate stagna, deoarece acest lucru poate duce la putrezirea rădăcinilor, cauzând moartea plantei.

Pasul practic în pregătirea solului este săparea și afânarea zonei destinate plantării la o adâncime de cel puțin 30-40 de centimetri și încorporarea temeinică a materialelor organice de amendare. Această afânare a straturilor mai adânci permite sistemului radicular să se extindă cu ușurință și să pătrundă mai adânc, făcând planta mai stabilă și mai rezistentă la perioadele secetoase. Dimensiunea gropii de plantare ar trebui să fie de cel puțin două ori mai mare decât balotul de rădăcini al plantei, astfel încât rădăcinile crinului de umbră proaspăt plantat să ajungă într-un mediu afânat și bogat în nutrienți, ceea ce facilitează înrădăcinarea inițială și începerea unei creșteri mai rapide.

Procesul corect de plantare și îngrijirea inițială

Perioada cea mai favorabilă pentru plantarea crinilor de umbră este primăvara, după trecerea înghețurilor, sau toamna devreme, când solul este încă suficient de cald pentru înrădăcinare, iar căldura verii nu mai reprezintă un pericol. Avantajul plantării de primăvară este că planta are un sezon întreg pentru a se întări înainte de venirea iernii, în timp ce în cazul plantării de toamnă, vremea mai ploioasă ajută la stabilizare. Atât tufele din container, cât și cele cu rădăcină nudă pot fi plantate în aceste perioade, dar la exemplarele cu rădăcină nudă este deosebit de important ca rădăcinile să nu se usuce până la plantare. Plantele trebuie plantate la o adâncime astfel încât vârful rizomului plin de muguri să fie exact sub suprafața solului sau la același nivel cu aceasta.

La stabilirea distanței de plantare, trebuie să luăm întotdeauna în considerare dimensiunea la maturitate a soiului ales, care poate varia de la soiuri miniaturale de câțiva centimetri până la tufe uriașe de peste un metru în diametru. Regula generală este să plantăm soiurile mai mici la o distanță de 25-30 de centimetri, cele de dimensiuni medii la 40-60 de centimetri, iar soiurile gigantice chiar și la 80-100 de centimetri distanță unele de altele și de alte plante. Rădăcinile plantei așezate în groapa de plantare trebuie întinse cu grijă, apoi se umple groapa cu pământul ameliorat, tasându-l ușor pentru a nu lăsa buzunare de aer în jurul rădăcinilor. Adâncimea corectă de plantare este crucială, deoarece o Hosta plantată prea adânc se va dezvolta mai lent, iar rizomul poate începe să putrezească.

Prima și cea mai importantă sarcină după plantare este udarea abundentă și temeinică, care ajută solul să se taseze în jurul rădăcinilor și asigură umiditatea necesară pentru perioada inițială. În primele săptămâni, trebuie să avem grijă ca solul să fie menținut constant ușor umed, dar să evităm udarea excesivă. Acoperirea suprafeței solului cu mulci, cum ar fi scoarță de pin, compost de frunze sau așchii de lemn, este un pas extrem de util, deoarece ajută la reținerea umidității solului, previne creșterea buruienilor și menține zona rădăcinilor răcoroasă în lunile mai calde. Grosimea stratului de mulci ar trebui să fie ideal de 5-7 centimetri, dar trebuie să avem grijă ca acesta să nu intre în contact direct cu tulpina cu frunze a plantei, pentru a preveni putrezirea.

Metoda principală de înmulțire: divizarea tufei

Cea mai comună și simplă metodă de înmulțire a Hostelor este divizarea tufei, care nu numai că permite crearea de noi plante, dar servește și la întinerirea tufelor care au devenit prea dense și îmbătrânite. În timpul divizării tufei, materialul genetic al plantei rămâne neschimbat, astfel încât putem fi siguri că noile exemplare create vor fi identice în toate caracteristicile lor cu planta mamă. Cel mai bun moment pentru această intervenție este primăvara devreme, când pământul s-a dezghețat și primele vârfuri mici de lăstari, așa-numiții „ochi”, abia ies din pământ, sau toamna devreme, cu cel puțin șase săptămâni înainte de sosirea primelor înghețuri. Divizarea de primăvară este cea mai ideală, deoarece planta se poate regenera și întări pe parcursul întregului sezon de vegetație.

Pentru a începe divizarea tufei, se scoate întreaga tufă din pământ cu ajutorul unei furci de săpat sau a unei lopeți ascuțite, săpând cu grijă la o distanță respectabilă de zona rădăcinilor. După ce planta a fost scoasă, se spală pământul de pe rădăcini cu un jet puternic de apă sau cu o stropitoare, astfel încât rizomul și punctele de creștere (ochii) de pe acesta să devină clar vizibile. Separarea se poate face manual, dacă tufa are o structură mai laxă, sau cu ajutorul unui cuțit ascuțit, dezinfectat, sau chiar a unei lopeți curate, dacă tufa este densă și lignificată. Esențial este ca fiecare porțiune separată să aibă cel puțin unul, dar de preferat mai mulți muguri viabili și o cantitate corespunzătoare de rădăcini sănătoase.

Tufele proaspăt divizate trebuie plantate cât mai curând posibil la noul lor loc sau chiar înapoi la locul vechi, pentru ca rădăcinile să nu se poată usca. Procesul de plantare este identic cu cel descris pentru plantarea de noi plante: se pregătește o groapă de plantare de dimensiuni corespunzătoare, îmbogățită cu nutrienți, și se așează planta la adâncimea corectă. Udarea temeinică după divizare este esențială, iar în săptămânile următoare trebuie acordată o atenție sporită aprovizionării cu apă, pentru a ajuta la formarea de noi rădăcini și la prinderea plantei. Deși divizarea tufei reprezintă un stres minor pentru plantă, crinii de umbră tolerează extrem de bine această intervenție și în curând încep să crească cu o vigoare reînnoită.

Alte metode de înmulțire și sarcini de protecție a plantelor

Deși divizarea tufei este cea mai răspândită formă de înmulțire, crinii de umbră pot fi teoretic înmulțiți și din semințe, însă acesta este un proces mult mai lung și cu rezultate mai incerte. Este important de știut că răsadurile soiurilor hibride aproape niciodată nu vor fi identice cu planta părinte, astfel încât semănatul este recomandat mai degrabă grădinarilor cu spirit experimental sau amelioratorilor care se ocupă cu crearea de noi soiuri. Semințele trebuie colectate toamna din capsulele mature, apoi, după o perioadă de stratificare la rece, pot fi semănate primăvara devreme în pământ de răsad de bună calitate. Micii răsaduri se dezvoltă extrem de lent și poate dura mai mulți ani până când obținem o plantă de dimensiuni apreciabile, capabilă să înflorească.

În îngrijirea crinilor de umbră, cea mai mare provocare o reprezintă combaterea melcilor și a limacșilor, care preferă să roadă frunzele suculente și cărnoase ale plantei, provocând găuri și leziuni inestetice. Există numeroase metode de combatere, de la soluții ecologice la tratamente chimice, deci este recomandat să se adopte o abordare integrată. Astfel de soluții includ colectarea manuală dimineața devreme sau după ploaie, plasarea de capcane cu bere, sau împrăștierea de nisip ascuțit, coji de ouă sau zaț de cafea în jurul plantelor, care formează o barieră fizică pentru moluște. Produsele de combatere a melcilor pe bază de fosfat de fier sunt mai puțin dăunătoare pentru mediu și alte organisme decât preparatele pe bază de metaldehidă.

Pe lângă dăunători, Hostele sunt atacate de relativ puține boli, dar există câteva la care merită să fim atenți, cum ar fi Hosta Virus X (HVX), o infecție virală incurabilă. Semnele infecției sunt decolorări, pete pe frunze, prăbușirea țesuturilor, de aceea prevenirea este crucială: cumpărați întotdeauna plante din surse de încredere și dezinfectați temeinic uneltele folosite pentru divizarea tufei (cuțit, lopată) după fiecare plantă. Arderea, rumenirea frunzelor este cel mai adesea cauzată de prea multă lumină directă a soarelui, în timp ce petele foliare fungice apar de obicei într-un mediu prea umed, cu umiditate ridicată și o slabă circulație a aerului, ceea ce poate fi prevenit prin respectarea distanței corespunzătoare de plantare a tufelor.

S-ar putea să-ți placă și