Cornul kousa, sau cu denumirea sa științifică Cornus kousa, este o plantă ornamentală fascinantă originară din Asia de Est, care răsplătește iubitorii de grădini primăvara cu inflorescențele sale în formă de stea, împodobite cu bractee mari, la sfârșitul verii cu fructe comestibile, asemănătoare zmeurei, iar toamna cu o culoare spectaculoasă, roșiatică-violet a frunzișului. Cu toate acestea, pentru ca această plantă specială să strălucească în grădina noastră în toată splendoarea sa, este esențială cunoașterea tehnicilor corecte de plantare și îngrijire, precum și stăpânirea metodelor de înmulțire. Cheia succesului constă în înțelegerea profundă a nevoilor plantei și adaptarea la acestea, ceea ce duce la o relație înfloritoare, pe viață, cu planta. În cele ce urmează, prezentăm în detaliu tehnicile profesionale cu ajutorul cărora oricine poate cultiva cu succes cornul kousa.
Alegerea locației ideale și pregătirea solului
Alegerea locului perfect pentru cornul kousa este de o importanță fundamentală pentru sănătatea sa pe termen lung și pentru o înflorire abundentă. Această plantă preferă lumina filtrată sau umbra parțială, în special în zonele cu climă mai caldă, unde soarele arzător de după-amiază îi poate deteriora frunzele. Un loc ideal pentru el este o locație orientată spre est, unde se poate bucura de soarele de dimineață, dar este protejat de radiațiile intense de după-amiază. Poate supraviețui și în plin soare, dar numai dacă solul său rămâne constant umed, altfel marginile frunzelor se pot rumeni și planta poate intra într-o stare de stres. Să ne gândim că în habitatul său natural crește adesea ca subarboret sub copaci mai mari, așa că ar trebui să încercăm să reproducem acest mediu și în grădina noastră.
Calitatea solului este, de asemenea, un factor critic în cultivarea cornului kousa, deoarece planta preferă solurile bine drenate, bogate în humus, cu un pH ușor acid sau neutru (5.5-7.0). Nu tolerează solurile grele, argiloase, cu apă stagnantă, deoarece astfel de condiții pot duce la putrezirea rădăcinilor, ceea ce poate cauza moartea plantei. Prin urmare, înainte de plantare este esențială pregătirea corespunzătoare a solului, ceea ce include îmbunătățirea structurii acestuia. Merită să încorporăm o cantitate mare de materie organică, cum ar fi compost maturat, turbă sau pământ de flori de bună calitate, pentru a-l face mai afânat, mai aerat și mai bogat în nutrienți.
La pregătirea gropii de plantare, să nu cădem în greșeala de a săpa doar o gaură mică pentru plantă. Groapa ar trebui să fie de cel puțin două-trei ori mai lată decât balotul de rădăcini al plantei, dar nu mai adâncă. Plantarea prea adâncă este una dintre cele mai frecvente greșeli, care duce la acumularea de umiditate în jurul coletului și, ulterior, la dezvoltarea bolilor fungice. Să amestecăm pământul excavat cu materialele organice menționate anterior, astfel încât rădăcinile tinere să se poată extinde cu ușurință în noul lor loc. Această pregătire atentă asigură plantei cele mai bune condiții de pornire și pune bazele dezvoltării sale sănătoase viitoare.
Procesul de plantare
Momentul ideal pentru plantare este primăvara sau toamna, când temperatura este mai moderată și cantitatea de precipitații este suficientă pentru înrădăcinare. Avantajul plantării de primăvară este că planta are un întreg sezon de vegetație la dispoziție pentru a se întări înainte de venirea iernii. Plantarea de toamnă este, de asemenea, o alegere excelentă, deoarece solul este încă suficient de cald pentru formarea rădăcinilor, iar vremea mai răcoroasă și mai ploioasă reduce stresul de transplantare. Să evităm plantarea în arșița verii, deoarece aceasta solicită planta în mod extrem. Plantarea plantelor din containere este mai flexibilă, dar exemplarele cu rădăcină nudă trebuie neapărat plantate în perioada de repaus.
Mai multe articole pe această temă
Scoateți cu grijă planta din container și examinați balotul de rădăcini. Dacă rădăcinile cresc circular de-a lungul peretelui ghiveciului (încolăcirea rădăcinilor), desfaceți-le cu grijă cu mâna sau cu o foarfecă de tăiat și chiar faceți câteva incizii verticale pe ele pentru a stimula creșterea de noi rădăcini. Așezați planta în centrul gropii de plantare pregătite, astfel încât partea superioară a balotului de rădăcini să fie la același nivel sau puțin mai sus decât nivelul solului înconjurător. Acest pas este critic pentru prevenirea putrezirii coletului. Nu plantați niciodată planta mai adânc decât a crescut în pepinieră.
După ce ați așezat planta la înălțimea corectă, începeți să umpleți groapa cu amestecul de sol îmbunătățit. Tasați pământul cu grijă, în straturi, în jurul rădăcinilor pentru a nu lăsa buzunare de aer, care ar putea usca rădăcinile. La finalul plantării, formați un mic dig în jurul trunchiului plantei, care va ajuta la direcționarea apei către zona rădăcinilor. După plantare, udați planta abundent, cu cel puțin 10-15 litri de apă, pentru ca solul să se umezească bine și să devină noroios în jurul rădăcinilor. În primul sezon de vegetație, udarea regulată este deosebit de importantă, în special în perioadele secetoase.
Înmulțirea prin semințe
Înmulțirea cornului kousa din semințe este un proces îndelungat, dar extrem de interesant, care oferă oportunitatea de a crește singuri plante noi. Este important de știut că plantele obținute din semințe colectate de la soiuri nobile nu vor moșteni neapărat toate caracteristicile plantei mamă, cum ar fi dimensiunea sau culoarea florilor. Colectați semințele la sfârșitul verii sau la începutul toamnei, când fructele s-au copt, au devenit roșu aprins sau rozalii și moi. Fructul este, de fapt, o polidrupă formată din mai multe drupe mici, astfel încât dintr-un singur „fruct” putem obține mai multe semințe.
Semințele trebuie îndepărtate cât mai curând posibil din fructele colectate, deoarece pulpa fructului conține substanțe inhibitoare ale germinației. Cel mai simplu mod de a face acest lucru este să zdrobiți fructele și apoi să spălați bine pulpa de pe ele sub un jet de apă, într-o sită. Semințele curate trebuie apoi supuse unui pas critic, stratificarea la rece. Acest proces simulează perioada naturală de iarnă rece, care este esențială pentru a întrerupe starea de repaus a semințelor. Amestecați semințele cu nisip ușor umed sau turbă, puneți-le într-o pungă de plastic resigilabilă și păstrați-le la frigider timp de 3-4 luni.
Mai multe articole pe această temă
După expirarea perioadei de tratament la rece, primăvara, semănați semințele într-un substrat de semănat bine drenat, de exemplu, un amestec de turbă și perlit. Acoperiți semințele doar cu un strat subțire, de aproximativ jumătate de centimetru, de substrat. Pentru germinare, mențineți solul constant umed, dar nu excesiv de ud, și asigurați un loc cald și luminos. Germinarea poate fi lentă și neuniformă, durând de la săptămâni la chiar luni, așa că fiți răbdători. Când răsadurile sunt suficient de puternice și au dezvoltat cel puțin două perechi de frunze adevărate, transplantați-le cu grijă în ghivece separate și continuați să le creșteți timp de un an sau doi înainte de a le planta în locul lor final din grădină.
Metodele de înmulțire vegetativă
Metodele de înmulțire vegetativă, cum ar fi butășirea sau altoirea, permit crearea de descendenți identici genetic cu planta mamă. Acest lucru este deosebit de important în cazul soiurilor ameliorate, unde dorim să păstrăm o caracteristică dorită (de exemplu, flori extra-mari, culoare specială a frunzișului). Cea mai frecvent utilizată metodă, care poate fi realizată și în grădina de acasă, este butășirea din lăstari verzi. Cu această tehnică, putem obține în timp relativ scurt plante înrădăcinate, care vor fi copii fidele ale plantei mamă. Succesul depinde în mare măsură de momentul potrivit și de execuția atentă.
Momentul ideal pentru butășirea din lăstari verzi este la sfârșitul primăverii sau la începutul verii, când lăstarii din acel an sunt pe jumătate lemnificați. Acest lucru înseamnă că lăstarul este deja suficient de puternic, dar încă flexibil, și se rupe cu un pocnet când este îndoit. Tăiați vârfuri de lăstari de 10-15 cm lungime cu o foarfecă de tăiat ascuțită, sterilă, imediat sub un nod. Îndepărtați frunzele de pe partea inferioară a butașului, lăsând doar cele 2-4 frunze superioare, pe care le puteți tăia pe jumătate pentru a reduce evaporarea. Scufundați baza butașilor în hormon de înrădăcinare, ceea ce crește semnificativ șansele de înrădăcinare, apoi înfigeți-i într-un mediu de înrădăcinare steril, afânat, cum ar fi un amestec de perlit și turbă.
Pentru înrădăcinare, butașii au nevoie de umiditate atmosferică constantă și ridicată, așa că acoperiți lada de înmulțire cu o folie de plastic transparentă sau cu un capac pentru a crea o mini-seră. Așezați lada într-un loc luminos, dar ferit de lumina directă a soarelui, și mențineți mediul constant umed. Înrădăcinarea durează de obicei 6-8 săptămâni, ceea ce este indicat de apariția de noi lăstari. În acest moment, putem începe aclimatizarea treptată la aerul exterior prin îndepărtarea ocazională a capacului. Transplantați apoi butașii înrădăcinați în ghivece separate și continuați să-i creșteți până când sunt suficient de puternici pentru a fi plantați afară.
