Dudul japonez, sau Cornus kousa pe numele său științific, este o plantă ornamentală din ce în ce mai populară în grădinile din România, și nu este de mirare, deoarece primăvara încântă cu inflorescențele sale uluitoare, iar toamna decorează cu frunzișul său portocaliu-roșcat sau stacojiu și cu fructele sale comestibile, asemănătoare zmeurei. Cu toate acestea, pentru ca această plantă specială să-și arate cea mai frumoasă formă an de an, este esențială cunoașterea exactă a necesarului său de nutrienți și fertilizarea corespunzătoare. Mulți fac greșeala de a neglija sau, dimpotrivă, de a exagera cu aportul de nutrienți, deși dudul japonez, chiar dacă este considerat relativ nepretențios, răsplătește îngrijirea conștientă. Aportul adecvat de nutrienți nu este doar garanția unei înfloriri abundente și a unei culori spectaculoase a frunzișului de toamnă, ci determină fundamental și starea generală de sănătate a plantei și rezistența sa la boli și dăunători. Acest articol prezintă în detaliu de ce are nevoie dudul japonez pentru o sănătate înfloritoare.
Dudul japonez preferă, în esență, solurile cu reacție acidă sau ușor acidă, intervalul ideal pentru el fiind între pH 5,5 și 6,5. Dacă reacția solului este prea alcalină (calcaroasă), planta nu poate absorbi microelementele esențiale, în special fierul (Fe) și manganul (Mn). Ca urmare, poate apărea așa-numita cloroză ferică, al cărei simptom caracteristic este îngălbenirea între nervurile frunzelor, în timp ce nervurile rămân verzi. Pe termen lung, această carență poate duce la oprirea creșterii, la absența înfloririi și la degradarea generală a plantei. De aceea, înainte de plantare, merită cu siguranță să se efectueze o analiză a solului sau cel puțin să se verifice reacția solului cu un test simplu, disponibil în magazinele de grădinărit.
Structura solului este cel puțin la fel de importantă ca și pH-ul acestuia. Dudul japonez preferă solurile cu un bun drenaj, cu o structură afânată și bogate în materie organică. În solurile prea compacte, argiloase, rădăcinile nu primesc suficient oxigen, ceea ce poate duce la putrezirea rădăcinilor, în special în perioadele ploioase. În schimb, solurile prea afânate, nisipoase, nu rețin apa și nutrienții, astfel încât planta este expusă unui stres continuu. Pentru a atinge starea ideală a solului, este indicat să se amelioreze pământul din groapa de plantare într-o proporție mare cu turbă acidă, compost maturat sau așchii de scoarță de copac. Aceste materiale nu numai că optimizează structura solului, ci și deplasează pH-ul spre o reacție acidă.
Dintre macroelemente, pentru dudul japonez cel mai important este un raport echilibrat de azot-fosfor-potasiu (N−P−K). Azotul (N) este responsabil pentru creșterea masei verzi, adică a frunzelor și a lăstarilor. Fosforul (P) este esențial pentru formarea rădăcinilor, a florilor și a fructelor, precum și pentru procesele metabolice energetice. Potasiul (K), la rândul său, crește rezistența generală a plantei, toleranța la îngheț și secetă, precum și rezistența la boli. Pentru o plantă sănătoasă, matură, un îngrășământ echilibrat, de exemplu cu un raport de 10-10-10, este de obicei cel mai potrivit, aplicat la începutul primăverii.
Microelementele, deși necesare doar în cantități mici, sunt indispensabile pentru dezvoltarea sănătoasă a dudului japonez. Pe lângă fierul și manganul deja menționate, un rol important îl joacă și borul (B), zincul (Zn) și cuprul (Cu). Aceste elemente ajută la funcționarea diferitelor enzime și sunt cruciale pentru fotosinteză și alte procese fiziologice. Într-un sol bogat în materie organică, ușor acid, aceste microelemente sunt de obicei prezente într-o formă asimilabilă pentru plantă. În caz de carență, putem oferi un ajutor rapid plantei cu îngrășăminte foliare speciale care conțin și microelemente, dar soluția pe termen lung este întotdeauna remedierea condițiilor solului.
Îngrijirea la plantare și a plantelor tinere
Bazele unei cultivări de succes a dudului japonez trebuie puse încă de la plantare, iar acest lucru este valabil mai ales în ceea ce privește aportul de nutrienți. Cel mai important pas este pregătirea corespunzătoare a solului, care nu ar trebui să se limiteze la săparea unei gropi de plantare înguste. Se recomandă ameliorarea solului pe o suprafață mai mare în jurul viitoarei plante, de cel puțin 1×1 metru, pentru ca rădăcinile să se poată extinde cu ușurință în primii ani într-un mediu afânat și bogat în nutrienți. Această zonă trebuie lucrată adânc, la cel puțin 40-50 cm, și amestecată cu pământul extras o cantitate generoasă de turbă acidă, gunoi de grajd bine descompus sau compost, precum și scoarță de pin. Acest amestec asigură structura potrivită, pH-ul acid și nutrienți organici cu eliberare lentă.
La plantare, nu aplicați îngrășăminte chimice agresive, cu dizolvare rapidă, direct pe rădăcini, deoarece acestea pot arde rădăcinile tinere și sensibile, ceea ce poate duce chiar la moartea plantei. În schimb, utilizați un îngrășământ organic cu eliberare lentă sau un îngrășământ de pornire special conceput pentru conifere și plante acidofile, care are un conținut mai mare de fosfor pentru a stimula dezvoltarea rădăcinilor. Cu toate acestea, cea mai bună soluție este să vă bazați pe solul pregătit corespunzător, îmbogățit cu materii organice, pentru aportul inițial de nutrienți. Udarea abundentă de după plantare ajută particulele de sol să adere strâns în jurul rădăcinilor.
Pentru duzii japonezi tineri, proaspăt plantați, cel mai important lucru în primii doi-trei ani este sprijinirea dezvoltării unui sistem radicular stabil. În această perioadă, un aport excesiv de azot este mai degrabă dăunător decât benefic, deoarece poate induce o creștere viguroasă a lăstarilor în detrimentul sistemului radicular, făcând planta instabilă și mai sensibilă la stresul de mediu. În schimb, la începutul primăverii, înainte de înmugurire, este indicat să se aplice în jurul plantei un îngrășământ granulat echilibrat, cu eliberare lentă. Alegeți un produs dezvoltat pentru rododendroni sau azalee, deoarece compoziția și pH-ul acestora sunt ideale și pentru dudul japonez.
Metoda și momentul fertilizării plantelor tinere sunt cruciale. Îngrășământul granulat se distribuie uniform în zona de sub proiecția coroanei, așa-numita zonă de picurare, având grijă ca granulele să nu intre în contact direct cu planta sau cu tulpina. Îngrășământul distribuit se încorporează în sol printr-o prășire superficială sau prin afânarea suprafeței solului, apoi se udă bine zona. Fertilizarea se face întotdeauna la începutul primăverii; în a doua jumătate a verii sau toamna, nu mai adăugați nutrienți, deoarece acest lucru poate stimula o creștere târzie a lăstarilor, care nu se pot maturiza înainte de înghețurile de iarnă și pot suferi daune.
Fertilizarea plantelor mature
Necesarul de nutrienți al unui dud japonez matur, bine înrădăcinat, care se află în același loc de mai mulți ani, diferă semnificativ de cel al exemplarelor tinere. Dacă planta se află într-un sol de bună calitate, bogat în materie organică, și este acoperită anual cu un strat adecvat de mulci la bază, este posibil să nu aibă nevoie de fertilizare suplimentară timp de ani de zile. Mulciul în descompunere asigură în mod continuu nutrienții necesari. Necesitatea fertilizării este indicată cel mai bine de starea plantei: dacă frunzișul este bogat, de un verde închis, înflorirea este abundentă și creșterea anuală a lăstarilor este adecvată (aproximativ 15-25 cm), atunci probabil că totul este în regulă cu aportul de nutrienți.
Recunoașterea simptomelor de carență nutritivă ajută la o intervenție țintită. Pe lângă cea mai frecventă cloroză ferică menționată deja, carența de azot poate provoca o îngălbenire generală și o creștere pipernicită, unde frunzele mai vechi, inferioare, se îngălbenesc primele. Carența de fosfor se poate manifesta printr-o înflorire slabă, fructe puține și o nuanță purpurie a frunzelor. Semnul carenței de potasiu este îngălbenirea caracteristică a marginilor frunzelor, urmată de brunificare și uscare, ca și cum marginea frunzei ar fi fost arsă. La observarea acestor simptome, este indicat să se suplimenteze elementul lipsă, dar înainte de aceasta, asigurați-vă întotdeauna că rădăcina problemei nu este un pH necorespunzător al solului.
Dacă decideți să fertilizați planta matură, de exemplu, pentru a intensifica înflorirea sau pentru că solul este în mod fundamental sărac în nutrienți, atunci perioada de la începutul primăverii este cea mai potrivită. Utilizați un îngrășământ complex, cu un raport N-P-K echilibrat, special conceput pentru plantele acidofile, care conține și microelemente. Un produs cu o compoziție de 10-10-10 sau similară este, în general, o alegere bună. Cantitatea de aplicat trebuie determinată întotdeauna pe baza instrucțiunilor de pe ambalajul produsului, ținând cont de dimensiunea plantei. Supra-fertilizarea este cel puțin la fel de dăunătoare ca și carența de nutrienți.
Tehnica de aplicare a îngrășămintelor la arborii maturi se concentrează, de asemenea, pe zona de picurare, care se află la marginea exterioară a coroanei, deoarece majoritatea rădăcinilor active responsabile de absorbția nutrienților se află aici. Granulele se distribuie uniform în jurul arborelui în această bandă, apoi se udă abundent. Ca alternativă, în special în cazul simptomelor de carență care necesită o intervenție rapidă, se poate utiliza o soluție nutritivă lichidă, diluabilă în apă. Această soluție nutritivă poate fi utilizată atât pentru udare, cât și ca îngrășământ foliar, ceea ce asigură un efect imediat, deși mai puțin durabil, deoarece planta poate absorbi nutrienți și prin frunze.
Soluții organice și evitarea greșelilor frecvente
Cea mai naturală și una dintre cele mai eficiente metode de a suplimenta nutrienții dudului japonez este utilizarea materialelor organice, în special mulcirea. Un strat de mulci de 5-10 cm grosime, aplicat anual în jurul bazei plantei, nu numai că ține la distanță buruienile și conservă umiditatea solului, dar, pe măsură ce se descompune, eliberează continuu și lent nutrienți în sol. Ca mulci, sunt excelente scoarța de pin, așchiile de lemn, compostul de frunze sau chiar acele de pin. Aceste materiale, în timpul descompunerii, acidifică ușor și solul, ceea ce este deosebit de benefic pentru dudul japonez. Mulcirea este un element agrotehnic care oferă o soluție la mai multe probleme simultan.
Pentru adepții fertilizării pur organice, există numeroase opțiuni disponibile. Compostul maturat este cel mai bun ameliorator de sol și sursă de nutrienți, conținând în mod complex macro- și microelementele necesare și îmbunătățind structura și activitatea biologică a solului. Aplicat pe solul din jurul bazei arborelui la începutul primăverii și încorporat superficial, are un efect excelent. Gunoiul de grajd maturat (în special cel de bovine) este, de asemenea, o alegere excelentă, dar trebuie folosit numai în formă complet descompusă, gunoiul proaspăt putând arde rădăcinile. Pentru nevoi specifice, se poate folosi făină de oase pentru a suplimenta fosforul sau făină de sânge uscat pentru un aport rapid de azot, dar acestea trebuie utilizate cu prudență.
Una dintre cele mai frecvente greșeli este supra-fertilizarea, în special aportul excesiv de azot. Aceasta duce la o creștere excesivă a lăstarilor cu țesuturi laxe, ceea ce atrage afidele și face planta mai sensibilă la boli fungice, cum ar fi făinarea. În plus, creșterea vegetativă excesivă se poate face în detrimentul înfloririi. Respectați întotdeauna principiul „mai puțin înseamnă uneori mai mult” și fertilizați doar dacă starea plantei sau calitatea solului o justifică. Efectuarea unei analize a solului este o investiție care se amortizează pe termen lung, deoarece oferă o imagine exactă a conținutului de nutrienți al solului și a intervențiilor necesare.
O altă greșeală gravă este fertilizarea târzie, la sfârșitul verii sau toamna. Îngrășămintele aplicate în această perioadă, în special cele bogate în azot, stimulează formarea de noi lăstari. Acești lăstari proaspeți nu mai pot să se matureze și să se lignifice suficient înainte de venirea iernii, astfel încât înghețurile de iarnă îi pot deteriora cu ușurință. Acest lucru nu numai că afectează aspectul estetic al plantei, dar pune în pericol și înflorirea din anul următor și deschide poarta pentru diverși agenți patogeni. Fertilizarea trebuie finalizată cel târziu la sfârșitul lunii iunie, pentru ca planta să aibă timp să se pregătească pentru perioada de repaus hibernal.
