Roinița, sau cu denumirea sa științifică Melissa officinalis, este o plantă perenă foarte populară, cu o aromă plăcută de lămâie, care aparține familiei mentei. Se găsește în numeroase grădini și balcoane, fiind apreciată nu numai pentru aroma sa, ci și pentru efectele sale medicinale și utilizarea versatilă în bucătărie. Iernarea corespunzătoare este esențială pentru ca planta să se dezvolte viguros și sănătos an de an și să producă din abundență lăstari proaspeți. Deși este, în esență, o specie relativ rezistentă, îngrijirea atentă este răsplătită, mai ales în climatele cu ierni mai aspre și geroase, unde tufele neprotejate se pot deteriora ușor sau chiar pot pieri. O iernare de succes asigură o recoltă bogată în sezonul următor și o viață lungă a plantei.
Roinița este, în esență, o plantă rezistentă la îngheț, care în zona climatică temperată poate supraviețui iernii în aer liber fără dificultăți majore. Sistemul său radicular pătrunde relativ adânc, ceea ce o ajută să se apere împotriva frigului, iar după ce părțile aeriene mor, rizomul intră în repaus. Cu toate acestea, tufele tinere, proaspăt plantate, precum și iernile extrem de reci, fără strat de zăpadă, pot reprezenta un pericol serios pentru plantă. În astfel de condiții, chiar și straturile mai adânci ale solului pot îngheța, ceea ce poate deteriora sistemul radicular și poate împiedica revenirea la viață în primăvară. Prin urmare, pregătirea adecvată și alegerea strategiei de iernare sunt esențiale pentru menținerea sănătății plantei.
Tufele de roiniță mai vechi și consolidate, cultivate în grădină, de obicei nu necesită intervenții speciale pentru iernare, cu condiția ca climatul să nu fie extrem de rece. Părțile aeriene ale plantei se brunifică și se usucă la primele înghețuri serioase, ceea ce face parte dintr-un proces natural. În această perioadă, planta își retrage toată energia în sistemul radicular pentru a se pregăti pentru perioada de repaus hibernal. Înainte de înmugurire, la începutul primăverii, este indicat să se taie aceste tulpini uscate la câțiva centimetri deasupra nivelului solului, ceea ce stimulează creșterea lăstarilor noi și proaspeți. Această tăiere contribuie la reînnoirea plantei și la formarea unui port mai dens și mai stufos în următorul sezon de vegetație.
Una dintre cheile unei iernări de succes este pregătirea corespunzătoare, care începe încă din toamnă. Începând cu luna septembrie, este indicat să se evite fertilizarea bogată în azot, deoarece aceasta ar stimula creșterea de noi lăstari care nu ar avea timp să se întărească suficient înainte de venirea înghețului. În schimb, se recomandă cu tărie împrăștierea unui strat subțire de compost maturat sau mulci organic (de exemplu, frunze, paie) în jurul tufelor. Acest strat de acoperire nu numai că funcționează ca un izolator termic, protejând sistemul radicular de înghețurile severe, dar, prin descompunerea lentă în timpul topirii zăpezii de primăvară, îmbogățește solul cu nutrienți valoroși, punând bazele unei creșteri viguroase în anul următor.
Pregătirea pentru lunile reci
Cel mai important pas în pregătirea roiniței pentru iernare este tăierea plantei. Aceasta ar trebui efectuată înainte sau imediat după primele înghețuri, când frunzișul și-a pierdut prospețimea și începe să se usuce. Tulpinile se taie la o înălțime de aproximativ 5-10 centimetri deasupra suprafeței solului, ceea ce ajută la prevenirea dezvoltării bolilor fungice pe părțile moarte ale plantei în timpul perioadei umede de iarnă. Această tăiere, care pare drastică, servește de fapt la protejarea plantei, deoarece astfel stratul de acoperire pentru iernat poate acoperi tufa mai ușor și mai eficient, minimizând riscul de daune provocate de îngheț. Tăierea favorizează, de asemenea, apariția unor lăstari noi și viguroși direct din rizom în primăvară.
După tăiere, cea mai importantă sarcină este protejarea tufelor împotriva înghețurilor de iarnă, în special în cazul plantelor mai tinere sau în climatele mai aspre. În acest scop, mulcirea este excelentă, deoarece formează un strat izolator la suprafața solului. Putem folosi frunze, paie, scoarță de pin sau chiar un strat mai gros de compost, pe care îl împrăștiăm într-un strat de 10-15 centimetri grosime în jurul bazei plantei. Acest acoperiș nu numai că protejează sistemul radicular de frig, dar ajută și la menținerea umidității solului și previne înghețarea straturilor mai adânci. Stratul de mulci poate fi îndepărtat cu grijă primăvara, după ce pericolul de îngheț a trecut, sau poate fi încorporat în sol, îmbunătățindu-i astfel structura.
Aprovizionarea cu apă a roiniței care iernează în aer liber, de obicei, nu necesită o atenție deosebită, deoarece precipitațiile de iarnă acoperă necesarul minim de lichide al plantei în perioada de repaus. Cu toate acestea, în timpul perioadelor lungi, uscate și geroase, când precipitațiile lipsesc, ar putea fi indicat să se ude moderat tufele în zilele mai blânde. Acest lucru este deosebit de important în cazul solurilor nisipoase, cu drenaj bun, care se usucă mai repede. Supra-udarea trebuie evitată cu orice preț, deoarece apa stagnantă poate duce la putrezirea rădăcinilor, provocând moartea plantei, în special în solul înghețat.
Aportul de nutrienți este suspendat în timpul iernii, deoarece planta se află în stare de repaus și nu are nevoie de substanțe care să stimuleze creșterea. Ultima aplicare de nutrienți ar trebui să aibă loc cel târziu la începutul toamnei, de preferință cu un preparat bogat în potasiu, care ajută la rezistența la îngheț. Utilizarea soluțiilor nutritive și a îngrășămintelor bogate în azot poate fi deosebit de dăunătoare, deoarece lăstarii proaspeți care pornesc târziu sunt sensibili la îngheț și îngheață ușor, slăbind astfel întreaga plantă. Stratul de mulci natural, cum ar fi compostul, va asigura nutrienții necesari pentru începerea vegetației în primăvară, odată cu începerea proceselor de descompunere.
Iernarea roiniței în ghiveci
Iernarea roiniței cultivate în recipiente, ghivece sau jardiniere necesită o atenție sporită, deoarece sistemul său radicular este mult mai expus la fluctuațiile de temperatură și la îngheț. Pământul dintr-un ghiveci îngheață mult mai repede și mai adânc decât solul din grădină, ceea ce poate duce la deteriorarea ireversibilă a rădăcinilor. Din acest motiv, nu este recomandat să lăsați pur și simplu roinița în ghiveci afară în lunile de iarnă, în special în regiunile cu înghețuri severe. Cea mai sigură soluție este mutarea plantei într-un loc protejat, unde temperatura poate fi menținută peste punctul de îngheț, dar la răcoare.
Locul ideal de iernare este o încăpere luminoasă, dar răcoroasă, unde temperatura se menține constant între 5 și 10 grade Celsius. În acest scop, o verandă neîncălzită, o pivniță luminoasă, un garaj cu fereastră sau chiar o casă a scărilor ferită de îngheț pot fi perfecte. Condițiile de cameră prea calde, încălzite, nu sunt ideale, deoarece planta poate începe să crească, dar în mediul sărac în lumină de iarnă, lăstarii vor fi slabi, alungiți și susceptibili la boli. Scopul este menținerea stării de repaus a plantei, nu stimularea creșterii acesteia în perioada de iarnă.
Planta în ghiveci destinată iernării ar trebui tăiată la fel ca și omologii săi din câmp deschis, la aproximativ 10 centimetri deasupra solului. Acest lucru reduce suprafața de evaporare și facilitează manipularea plantei în spațiul de iernare mai restrâns. După tăiere, inspectați cu atenție planta, îndepărtați toate frunzele și lăstarii uscați și bolnavi pentru a preveni iernarea agenților patogeni și a dăunătorilor. Înainte de a muta planta în locul de iernare, este, de asemenea, recomandabil să curățați suprafața solului de resturile vegetale căzute, reducând astfel și mai mult riscul de infecții fungice în timpul lunilor de iarnă.
În timpul iernării, necesarul de apă al roiniței în ghiveci scade drastic. Udați-o doar atât cât să nu se usuce complet pământul, dar lăsați stratul superior al solului să se usuce între udări. Supra-udarea este cea mai frecventă greșeală care duce la putrezirea rădăcinilor și la moartea plantei în timpul iernii. Nu este deloc necesar să se fertilizeze până în primăvară. Primăvara, după ce pericolul de îngheț a trecut, obișnuiți treptat planta cu condițiile exterioare, plasând-o mai întâi într-un loc mai umbros pentru câteva ore, apoi lăsând-o să petreacă din ce în ce mai mult timp la soare înainte de a o plasa în locul său final.
Sarcini de primăvară și revitalizarea plantei
Când sosește primăvara și pericolul înghețurilor nocturne a trecut definitiv, iar solul se încălzește, a sosit momentul să trezim roinița. În cazul tufelor care au iernat în aer liber, primul și cel mai important pas este îndepărtarea cu grijă a acoperișului de iarnă, adică a stratului de mulci, sau încorporarea sa superficială în sol. Acest lucru permite razelor soarelui să încălzească solul din jurul bazei plantei și să stimuleze apariția lăstarilor noi. Dacă nu s-a făcut toamna, acum este momentul să tăiați tulpinile uscate din anul precedent deasupra nivelului solului, ceea ce face loc pentru o creștere nouă și viguroasă.
Plantele care au iernat în ghivece trebuie reobișnuite treptat cu condițiile exterioare. Nu le expuneți imediat la soarele arzător, deoarece frunzele se pot arde de la lumina bruscă și intensă. În primele una-două săptămâni, găsiți-le un loc semiumbrit, ferit de vânt, și scoateți-le afară doar pentru câteva ore. Creșteți treptat timpul petrecut afară și expunerea la soare până când planta se adaptează complet la climatul exterior. Acest proces, cunoscut sub numele de „călire”, este esențial pentru o tranziție fără șocuri a plantei și pentru pornirea unei dezvoltări sănătoase.
În perioada de repornire de primăvară, planta va aprecia aportul de nutrienți. În jurul tufelor din câmp deschis, este indicat să se încorporeze compost maturat sau îngrășământ organic în sol, ceea ce asigură pe termen lung macro și microelementele necesare. În cazul plantelor în ghiveci, transplantarea în pământ de flori proaspăt, bogat în nutrienți, este cea mai bună soluție, sau dacă acest lucru nu este posibil, începeți fertilizarea regulată, dar moderată, cu o soluție nutritivă generală, echilibrată. Așteptați cu prima fertilizare până când creșterea lăstarilor noi a început în mod clar.
În perioada de primăvară, udarea regulată este crucială, în special la începutul creșterii. Mențineți solul constant ușor umed, dar evitați apa stagnantă. Odată cu încălzirea vremii și creșterea frunzișului, crește și necesarul de apă al plantei. Verificați regulat umiditatea solului, în special în cazul exemplarelor în ghiveci, care se usucă mai repede. Cu o îngrijire adecvată și pregătiri de primăvară, roinița se va regenera rapid după repausul de iarnă și în curând ne va oferi din nou din abundență frunzele sale aromate și proaspete.
