În lumea cultivării legumelor, țelina este o plantă prețuită, dar sensibilă, a cărei cultivare de succes necesită o expertiză și o atenție considerabilă. Pentru a obține o recoltă bogată, este esențială o cunoaștere precisă a bolilor și dăunătorilor care amenință planta, precum și combaterea eficientă și la timp a acestora. Patogenii și dăunătorii nu numai că pot reduce cantitatea recoltei, dar pot deteriora semnificativ și calitatea și valoarea sa de piață, iar în cazuri grave pot duce chiar la distrugerea întregii culturi. Prin urmare, prevenirea și aplicarea strategiilor de protecție integrată a plantelor sunt de o importanță capitală pentru fiecare cultivator de țelină care dorește să practice o agricultură de succes și durabilă pe termen lung. În cele ce urmează, vom prezenta în detaliu cele mai importante boli fungice, bacteriene și virale ale țelinei, precum și dăunătorii animali care reprezintă cele mai mari provocări în timpul cultivării.
Boli fungice: dușmanul invizibil
În timpul cultivării țelinei, bolile fungice reprezintă una dintre cele mai frecvente și mai dăunătoare probleme, care în condiții optime se pot răspândi extrem de rapid. Umiditatea ridicată, densitatea mare a plantelor și vremea moderat de caldă creează condiții ideale pentru înmulțirea și infectarea ciupercilor patogene. Aceste boli pot ataca nu numai frunzișul, reducând suprafața fotosintetică, ci și rădăcina, ceea ce duce la probleme de depozitare și pierderi economice semnificative. Prevenirea, cum ar fi aplicarea rotației culturilor și asigurarea distanței corespunzătoare între plante, este fundamentală pentru minimizarea riscului de infecții fungice.
Una dintre cele mai semnificative boli fungice este septorioza (Septoriaapiicola), care poate provoca daune grave frunzișului. Primele semne ale infecției apar pe frunzele mai vechi, inferioare, sub forma unor pete mici, galben-verzui, care ulterior devin maronii, se necrozează, iar în centrul lor devin vizibile puncte mici, negre, corpurile fructifere ale ciupercii (picnidii). Agentul patogen se răspândește prin semințe infectate, resturi vegetale și stropi de ploaie, astfel încât perioadele ploioase sunt deosebit de favorabile dezvoltării epidemiilor. Ca urmare a bolii, frunzișul plantei se reduce considerabil, ceea ce se face în detrimentul dezvoltării rădăcinii și, în final, reduce drastic cantitatea și calitatea recoltei.
De asemenea, o problemă serioasă poate fi rugina țelinei (Pucciniaapii), care provoacă simptome caracteristice în principal pe frunze și pe pețioluri. Ca urmare a infecției, pe părțile verzi ale plantei apar pustule mici, proeminente, de culoare ruginie (uredosori), din care sporii ciupercii se eliberează și infectează în continuare cultura. Boala afectează capacitatea de asimilare a plantei, o slăbește și reduce valoarea de piață, deoarece frunzișul pătat de rugină face țelina nevandabilă. Agentul patogen iernează pe resturile vegetale infectate, de aceea lucrările solului din toamnă și distrugerea resturilor vegetale sunt esențiale pentru prevenirea infecției în anul următor.
Dintre agenții patogeni transmiși prin sol, se remarcă fuzarioza sau putregaiul rădăcinilor și al coletului (Fusariumoxysporum f. sp. apii), care infectează planta prin sistemul radicular și rădăcină. Boala începe cu ofilirea și îngălbenirea plantei, ceea ce duce ulterior la moartea întregii plante, în special în perioadele calde și secetoase. La tăierea rădăcinii, se poate observa o colorare maronie a fasciculelor vasculare, ceea ce indică clar infecția. Deoarece agentul patogen poate rămâne infecțios în sol timp de mulți ani, baza combaterii este respectarea strictă a rotației culturilor, menținerea sănătății solului și alegerea soiurilor rezistente, dacă sunt disponibile.
Provocările infecțiilor bacteriene și virale
Pe lângă bolile fungice, bacteriile și virusurile reprezintă, de asemenea, o amenințare serioasă pentru culturile de țelină, provocând adesea probleme mai insidioase și mai greu de gestionat. Acești agenți patogeni pot provoca infecții sistemice care slăbesc întreaga plantă, iar combaterea lor este adesea limitată la prevenire, deoarece există puține remedii eficiente pentru o infecție deja instalată. În răspândirea lor, joacă adesea un rol diferiți vectori, cum ar fi insectele, sau leziunile mecanice, care deschid o poartă de intrare pentru agenții patogeni. Igiena, combaterea dăunătorilor și utilizarea materialului săditor liber de infecții sunt, prin urmare, esențiale pentru succes.
Dintre bolile bacteriene, cea mai distructivă este putregaiul moale bacterian, cel mai adesea cauzat de bacteria Erwiniacarotovora. Infecția pătrunde de obicei în plantă prin leziuni (mușcături de insecte, grindină, leziuni de cultură), unde provoacă o putrezire rapidă, apoasă, moale a țesuturilor, însoțită de un miros neplăcut. Boala poate provoca daune enorme în special în timpul depozitării, unde o singură rădăcină infectată poate duce la distrugerea întregului lot într-un timp scurt. Pentru a preveni acest lucru, trebuie evitată rănirea plantelor în timpul recoltării și transportului, și trebuie asigurate condiții de depozitare corespunzătoare, răcoroase și bine ventilate.
În paleta bolilor virale, virusul mozaicului țelinei (Celery Mosaic Virus, CeMV) este unul dintre cei mai importanți agenți patogeni. Simptomele unei infecții virale pot fi variate: pe frunze se pot observa pete mozaicate caracteristice, decolorarea nervurilor, piticirea plantei și deformarea frunzelor. CeMV este transmis în principal de afide într-un mod nepersistent, ceea ce înseamnă că virusul poate fi transferat instantaneu de la o plantă la alta în timpul hrănirii. Coloana vertebrală a combaterii este, prin urmare, o luptă consecventă împotriva afidelor, eradicarea buruienilor ca rezervoare de virus și plantarea de răsaduri garantat libere de virus.
Țelina poate fi amenințată și de alte virusuri, cum ar fi virusul mozaicului castravetelui (Cucumber Mosaic Virus, CMV), care este, de asemenea, transmis de afide și provoacă simptome similare. Combaterea virusurilor este o sarcină complexă care include lupta împotriva vectorilor, îndepărtarea și distrugerea imediată a plantelor infectate din cultură, precum și lupta împotriva buruienilor de pe parcelă și din jurul acesteia. Ameliorarea soiurilor rezistente poate oferi o soluție pe termen lung, dar în prezent, măsurile agrotehnice și de protecție a plantelor preventive joacă rolul principal. Prin aplicarea consecventă a bunelor practici, riscul și daunele cauzate de infecțiile virale pot fi reduse semnificativ.
Diversitatea dăunătorilor animali
Planta de țelină poate fi atacată în timpul sezonului de vegetație de numeroși dăunători animali, care, prin deteriorarea diferitelor părți ale plantei, provoacă pierderi directe și indirecte. Unii dăunători rod sau sug frunzișul, reducând astfel suprafața de fotosinteză, în timp ce alții dăunează sistemului radicular sau rădăcinii, afectând absorbția apei și a nutrienților, precum și capacitatea de păstrare a recoltei. Leziunile rezultate în urma atacului lor reprezintă, de asemenea, o poartă de infecție secundară pentru agenții patogeni fungici și bacterieni. Combaterea eficientă a dăunătorilor se bazează pe inspecția regulată a culturii și pe identificarea precisă a dăunătorilor.
Unul dintre cei mai caracteristici și mai enervanți dăunători este musca țelinei (Euleiaheraclei), ale cărei larve minează în frunze. Musca femelă își depune ouăle pe fața superioară a frunzei, iar larvele eclozate se înfig în spațiul dintre cele două epiderme ale limbului foliar, unde sapă galerii caracteristice, din ce în ce mai largi, sau mine. Aceste mine sunt inițial de culoare verde deschis, ulterior devin maronii și se necrozează, iar în cazul unei infecții severe, întregul frunziș poate fi distrus. Combaterea trebuie să fie sincronizată cu zborul muștelor; prin plasarea de capcane lipicioase galbene, se poate monitoriza începutul și intensitatea zborului, pe baza cărora se poate determina momentul optim pentru un tratament fitosanitar.
Afidele (specii din familia Aphididae) sunt unul dintre cei mai comuni și mai dăunători sugători ai țelinei, care pot forma colonii uriașe pe partea inferioară a frunzelor și pe lăstarii tineri. Prin sugerea sevei, ele slăbesc planta, provoacă distorsiuni și îngălbenire, dar daunele lor indirecte sunt și mai mari: excretă mană, pe care se dezvoltă fumagina, împiedicând fotosinteza, și transmit numeroase virusuri, inclusiv virusul mozaicului țelinei. În combaterea biologică, dușmanii lor naturali, cum ar fi buburuzele și crisopele, joacă un rol important, dar în cazul unei infecții puternice, poate fi necesară aplicarea de insecticide selective.
Lista dăunătorilor este completată de dăunătorii de sol și alți dăunători, care pot reprezenta, de asemenea, o problemă serioasă. Nematodele, în special nematodele galicole ale rădăcinilor (specii de Meloidogyne), împiedică dezvoltarea plantei prin formarea de gale pe rădăcini, ceea ce duce la ofilire și piticire. În condiții calde și uscate, acarienii (specii de Tetranychidae) se pot înmulți pe frunze, iar pânza lor fină și sugerea provoacă îngălbenirea și bronzarea frunzișului. În plus, viermii sârmă provoacă daune calitative prin roaderea rădăcinii, iar melcii amenință în principal răsadurile tinere și frunzișul umed.
Protecția integrată a plantelor și prevenirea
Protecția integrată a plantelor (IPM) este o abordare complexă, conștientă de mediu, care urmărește să gestioneze toate problemele de protecție a plantelor care apar în cultivarea țelinei prin combinarea rațională a metodelor disponibile. Scopul acestei strategii nu este eradicarea completă a dăunătorilor și a agenților patogeni, ci menținerea populației lor sub un prag de dăunare economică, care nu mai provoacă pierderi semnificative de recoltă. Baza IPM este prevenirea, monitorizarea regulată și luarea în considerare atentă a intervențiilor, acordând prioritate soluțiilor ecologice. Această abordare holistică asigură o cultivare a țelinei durabilă și economică pe termen lung.
Baza combaterii este formată din metode agrotehnice și mecanice, cu ajutorul cărora putem crea condiții nefavorabile pentru agenții patogeni și dăunători. Cel mai important este respectarea unei rotații corecte a culturilor, evitând cultivarea plantelor umbelifere una după alta, întrerupând astfel ciclul de viață al bolilor. Arătura adâncă ajută la încorporarea resturilor vegetale infectate în sol, iar o structură bună a solului și un bun drenaj reduc riscul ciupercilor transmise prin sol. Utilizarea de semințe certificate, tratate, garantat libere de boli și de răsaduri sănătoase la începutul culturii este de o importanță fundamentală.
Combaterea biologică implică utilizarea organismelor vii pentru a regla populațiile de dăunători, ceea ce joacă un rol din ce în ce mai important în protecția modernă a plantelor. Aceasta include protejarea și promovarea înmulțirii dușmanilor naturali ai dăunătorilor, cum ar fi buburuzele, crisopele și ploșnițele prădătoare, prin înființarea de benzi înflorite pe parcelă și în jurul acesteia. În plus, pot fi utilizate biopesticide specifice, disponibile comercial, care se bazează, de exemplu, pe bacteria Bacillusthuringiensis sau pe ciuperca Beauveriabassiana și care acționează selectiv asupra anumitor grupuri de dăunători, menajând în același timp organismele utile.
Protecția chimică a plantelor este ultimul, dar, dacă este necesar, inevitabilul element al strategiei integrate. Utilizarea produselor de protecție a plantelor trebuie să se bazeze întotdeauna pe un diagnostic precis, pe prognoză și pe o evaluare a pragului de dăunare. Este important să se aleagă produsul potrivit, cu acțiune țintită, să se respecte cu strictețe instrucțiunile de utilizare, doza și timpii de așteptare pentru a proteja siguranța alimentară și mediul înconjurător. Pentru a preveni dezvoltarea rezistenței, este esențială alternarea (rotația) conștientă a substanțelor active cu diferite mecanisme de acțiune, asigurând astfel eficacitatea pe termen lung a combaterii chimice.
