Păduchele verde al mărului, cunoscut științific sub numele de Aphis pomi, este unul dintre cei mai răspândiți și persistenți dăunători din pomicultură, capabil să provoace pagube economice semnificative în livezi. Aceste insecte mici, de culoare verde, se stabilesc pe vârfurile lăstarilor și pe partea inferioară a frunzelor tinere, unde, prin sugerea sevei, slăbesc planta și provoacă deformări ale frunzelor. Daunele lor nu se opresc însă aici; afidele excretă o substanță numită „roua de miere”, un lichid lipicios și dulceag care oferă un mediu excelent pentru dezvoltarea fumaginei. Acest strat negru inhibă fotosinteza, scade valoarea de piață a fructelor și deteriorează starea generală de sănătate a pomului, motiv pentru care o combatere eficientă și începută la timp este esențială pentru a asigura o recoltă de calitate.
Baza luptei împotriva păduchelui verde al mărului este cunoașterea aprofundată a ciclului de viață al dăunătorului, ceea ce permite intervenții țintite și programate corect. Păduchele iernează sub formă de ou pe ramurile pomului, în apropierea mugurilor, iar odată cu încălzirea de la începutul primăverii, eclozează primele exemplare, așa-numitele femele fondatoare. Acestea, prin partenogeneză (reproducere asexuată), se pot înmulți extrem de rapid, aproape exploziv, creând primele colonii de afide pe lăstarii proaspeți. Pe parcursul verii se dezvoltă mai multe generații, iar pe măsură ce coloniile devin suprapopulate, apar și indivizi înaripați, care pot infesta alți pomi. Cunoașterea ciclului de viață ajută la înțelegerea motivului pentru care stropirea de iarnă este crucială pentru distrugerea ouălor.
Daunele directe și indirecte cauzate de afide sunt ambele semnificative. Dauna directă rezultă din sugerea sevei plantelor, ceea ce duce la oprirea creșterii lăstarilor, deformarea și îngălbenirea frunzelor. În cazul unei infestări severe, starea generală a pomului se deteriorează, ceea ce are un impact negativ și asupra producției de fructe. Dauna indirectă este producția deja menționată de rouă de miere, care acoperă frunzele și fructele. Pe acest strat lipicios se dezvoltă fumagina, care formează un înveliș negru și urât, inhibând respirația și asimilația plantei. Mai mult, roua de miere atrage furnicile, care protejează afidele de prădătorii lor naturali în schimbul hranei dulci, creând astfel o formă de simbioză.
Prevenirea și combaterea agrotehnică
Protecția eficientă a plantelor începe întotdeauna cu prevenirea, al cărei scop este crearea unui mediu nefavorabil pentru dăunători în livadă. Tăierile corect executate sunt fundamentale; într-o coroană aerisită și bine luminată, afidele se stabilesc mai greu, iar soluția de stropit pătrunde mai bine în toate părțile plantei. Este deosebit de importantă îndepărtarea regulată a lăstarilor lacomi pe parcursul perioadei de vegetație, deoarece afidele preferă să se înmulțească pe aceste părți tinere și suculente ale plantei. O fertilizare echilibrată este, de asemenea, esențială, deoarece aplicarea excesivă de azot duce la o creștere luxuriantă, cu țesuturi laxe, transformând pomul într-o țintă ideală pentru dăunătorii sugători.
Unul dintre cele mai eficiente elemente ale combaterii preventive este tratamentul de iarnă sau de la începutul primăverii, care trebuie efectuat în perioada de repaus vegetativ, înainte de pornirea în vegetație. Această intervenție se realizează cu produse pe bază de ulei, care formează o peliculă subțire ce acoperă ouăle de afide care iernează pe ramuri și le distruge prin asfixiere. Prin această metodă, populația de bază din primăvară poate fi redusă drastic, prevenind înmulțirea în masă ulterioară și simplificând semnificativ sarcinile de protecție a plantelor din timpul sezonului. Eficiența tratamentului de iarnă depinde de momentul aplicării și de acoperirea temeinică; întregul pom, trunchiul și sistemul de ramuri trebuie tratate.
Pe parcursul perioadei de vegetație, monitorizarea regulată este esențială pentru depistarea timpurie. Este recomandabil să se inspecteze pomii în detaliu cel puțin o dată pe săptămână, acordând o atenție deosebită vârfurilor lăstarilor și părții inferioare a frunzelor tinere, unde apar primele colonii. Depistarea timpurie permite o intervenție țintită, la scară mai mică, înainte ca infestarea să se extindă la întregul pom. De asemenea, este importantă aplicarea conceptului de prag economic de dăunare: apariția uneia sau două colonii mici de afide nu justifică neapărat o intervenție chimică imediată, deoarece prădătorii naturali pot adesea controla populația. O abordare integrată, bazată pe prognoză, este cea mai eficientă și mai ecologică.
Opțiuni de combatere biologică
Protecția biologică a plantelor se bazează pe procesele ecosistemelor naturale și are ca scop controlul populațiilor de dăunători prin sprijinirea dușmanilor lor naturali. Păduchele verde al mărului are numeroși prădători naturali, inclusiv buburuzele (atât larvele, cât și adulții), larvele de Chrysopidae (cunoscute popular ca „leii afidelor”), precum și larvele de sirfide. Putem crea un habitat atractiv pentru aceste organisme benefice în livadă și în jurul acesteia prin plantarea de benzi florale, zone cu flori sălbatice sau chiar plante aromatice. Aceste plante nu numai că oferă hrană și adăpost pentru prădători, dar, prin creșterea biodiversității, contribuie la menținerea echilibrului ecologic al grădinii.
Dacă numărul de insecte benefice prezente în mod natural nu este suficient, este posibilă și introducerea lor artificială. Numeroase magazine de grădinărit și companii specializate în protecția biologică a plantelor oferă agenți biologici comerciali, cum ar fi buburuza cu două puncte (Adalia bipunctata) sau țânțarul galicol al afidelor (Aphidoletes aphidimyza). Prin eliberarea acestor prădători sau parazitoizi la momentul potrivit pe plantele infestate, putem reduce eficient populația de afide. Condiția pentru o aplicare reușită este evitarea utilizării insecticidelor toxice cu spectru larg, deoarece acestea ar distruge și organismele benefice.
Combaterea biologică include și diverse soluții de stropit ecologice, pe bază de produse naturale, care sunt mai blânde cu mediul și cu organismele benefice. Un exemplu este preparatul pe bază de săpun de potasiu, care dizolvă stratul subțire de ceară al afidelor, provocându-le deshidratarea, sau uleiul de neem, care are un efect de inhibare a hrănirii și de reglare a dezvoltării insectelor. Aceste produse au acțiune de contact, ceea ce înseamnă că trebuie să intre în contact direct cu dăunătorii pentru a-și exercita efectul, de aceea, în timpul stropirii, este esențială acoperirea completă a suprafeței plantei, în special a părții inferioare a frunzelor.
Combaterea chimică, ca soluție finală
Conform principiilor managementului integrat al dăunătorilor (IPM), intervenția chimică este justificată numai atunci când metodele preventive, agrotehnice și biologice nu se mai dovedesc suficiente, iar numărul dăunătorilor atinge pragul economic de dăunare. Combaterea chimică nu este primul, ci ultimul pas posibil în strategia de combatere. Dacă stropirea devine inevitabilă, este crucială selectarea atentă a substanței active potrivite. Scopul este de a favoriza produsele selective, care acționează țintit asupra afidelor, afectând în cea mai mică măsură posibilă organismele benefice, cum ar fi buburuzele și albinele polenizatoare. Pentru a preveni dezvoltarea rezistenței, este importantă alternarea (rotația) substanțelor active cu mecanisme de acțiune diferite.
Insecticidele utilizate împotriva afidelor pot fi clasificate în două grupe principale: produse de contact și sistemice (care se absorb). Produsele de contact, cum ar fi piretroizii, distrug doar insectele cu care soluția de stropit intră în contact direct, de aceea este esențială o acoperire perfectă. Produsele sistemice (de exemplu, acetamiprid, flupyradifurone) pătrund în sistemul circulator al plantei și ajung în toate părțile acesteia, atingând astfel și afidele ascunse în locuri greu accesibile, cum ar fi interiorul frunzelor răsucite. La utilizarea acestor produse, este deosebit de important să se respecte cu strictețe reglementările privind toxicitatea pentru albine și timpul de pauză (timpul de așteptare până la recoltare).
Succesul și siguranța combaterii chimice depind în mare măsură de tehnica și condițiile de aplicare. Stropirea ar trebui efectuată, pe cât posibil, dimineața devreme sau seara, când albinele nu mai zboară și temperatura este mai scăzută, reducând evaporarea rapidă a soluției. Echipamentul de stropit trebuie reglat și calibrat corespunzător pentru a aplica doza corectă și a asigura o acoperire optimă, cu o atenție deosebită la lăstarii proaspeți și la partea inferioară a frunzelor. Pentru siguranța utilizatorului, purtarea echipamentului personal de protecție (mănuși, mască, ochelari de protecție) este obligatorie și trebuie respectate cu strictețe instrucțiunile de pe eticheta produsului fitosanitar.
📷 InfluentialPoints, CC BY 3.0, via Wikimedia Commons
